M-am întors ieri dintr-un sat sărac, un loc plin de har unde am participat
la Sfânta Liturghie. Cine merge prin ţară în oraşe mici şi sate nu poate să nu
sesizeze că singura (absolut singura) formă de consolidare a capitalului social
în astfel de zone este în condiţiile precarităţii sisetmului educaţional şi a
sistemului politic viaţa religioasă, iar aici rolul BOR este unul major.
Tot tam-tam-ul legat de noua Catedrală Patriarhală vine din oraşele mari,
unde lumea s-a obişnuit cu buzunarele relativ pline (comparativ cu ce e în
provincie), proiecte individualiste de viaţă şi un capitalul social tot mai
destructurat. Clipul trupei Taxi este o manifestare a acestui mod de viaţă, a omului
post-modern.
Aşa cum "Levantul" e scris în cheie arhaizantă, aşa clipul e
conceput în cheia smereniei. E un take-over de business mediatic al unui
termen care agaţă comercial mulţi români datorită existenţei şi
funcţionalităţii Bisericii. Nu este
un act de rea intenţie, e un simplu surfing, un mod de viaţă, plutire pe
valorile tradiţionale ca să-ţi vinzi concertele şi cărţile şi spectacolele
într-o societate a mall-ului internaţionalizat. E încadrabil în acelaşi tip de
produse culturale cum sunt caricaturile din Charlie Hebdo cu scandal.
Faptul că în clip se dă termenului o conotaţie pozitivă e o pliere pe piaţa
românească, unde nu se vinde ironizarea religiei. Când se va vinde miştoul o să
apară şi el: "Foaie verde de Hristos / hai vino la bal frumos / să
te-arunc în sus şi jos / C-astăzi am o zi smerită / Şi te ţuc într-o
clipită", etc. Cum se va vinde batjocura nimic nu va opri producerea ei pe
scară largă. Asta e societatea în care trăim. E normalitatea ei.
Drepturile omului apărute ca o adaptare culturală pentru susţinerea
altruismului celor care le-au inventat pot fi şi sunt folosite şi în alte
procese – pentru notorietate, pentru status social, chiar şi pentru interese
legate de corupţie cum am văzut recent în lumea politică românească. Sunt
instrumentalizate pentru diferite retorici, iar efectele sunt nişte costuri pe
care ni le asumăm ca să putem face bine altori oameni folosindu-ne de
drepturile omului. De aceea pentru a fi o invenţie eficientă trebuie să le
folosim cât mai intens în facerea de bine.
Totuşi, o ţară nu poate funcţiona fără o reţea socială puternică, fără
încredere între oameni în jurul unor idealuri comune. Ce surse de consolidare a
capitalului social funcţionează în oraşele mari ?
1) tentative de concepere a unui proiect
capitalist de ţară în context european, până acum cam eşuat într-un jaf
generalizat. Să vedem ce va fi după ce termină justiţia treaba. Şi să vedem ce
ar mai rămâne dacă ar tăia UE banii pentru Ro.
2)
tentative
de proiectare a unui plan de dezvoltare durabilă şi a unei conştiinţe de mediu,
eco. Dacă s-ar tăia banii naţionali ONG-urilor şi cei europeni pentru asta n-ar
mai rămâne aproape nimic. Doar vechii ecologişti munţomani şi alţi iubitori de
natură, pescari, ciclişti, etc. Restul care derulează proiecte pe bani s-ar
reprofila rapid. Cum s-a umflat piaţa iubirii intense de natură, aşa s-ar şi
dezumfla. Ar rămâne cei care cheltuie şi acum din buzunar ca să facă ceva
pentru natură - nu mai mult de câteva mii de oameni cred, poate zece mii.
3)
foştii
comunişti, nostalgici. Nu cred că e nimeni care să dorească să ne consolidăm
relaţiile de încredere unii în alţii pe direcţia asta.
4)
ortodocşii
filoruşi naţionalişti anti-europeni, filolegionari, etc. La fel de indezirabili
ca sursă de capital social pe plan naţional precum comuniştii.
Observăm că în acest context singura agendă comună pe termen scurt a
cetăţenilor din rural, oraşe mici şi marile oraşe poate fi un pic de emulaţie
naţională catalizată de Biserică, idei cum e unirea cu Modova, chestiuni de
acest gen. Adică pe linia proiectului naţional originar.
Având în vedere deschiderea europeană a Preafericitului Daniel care
garantează că BOR nu va balansa spre Rusia investiţia în finalizarea Catedralei
care a fost plănuită chiar de regele Ferdinand dă un respiro identităţii
naţionale fără nici un risc de abordare extremistă şi poate fi văzută ca un
teren pregătitor în dezvoltarea direcţiilor 1 şi 2 de consolidare pe căi
moderne a capitalului social naţional.
Nu datorită activităţii Bisericii proiectele 1 şi 2 sunt în pioneze în
România, ci datorită felului incompetent şi imoral în care au fost concepute şi
puse în practică, cu gândul doar la banii pentru elita care le-a controlat.
Dincolo de interesul personal ca ortodox creştin susţin finalizarea
investiţiei măcar la roşu până la aniversarea unui centenar de la marea unire
din considerentele de mai sus. Sunt interesat foarte mult de proiectele 1 şi 2,
le-aş vrea realizate cât mai curâbnd, dar am îndoieli că ele pot susţine de
unele singure România mai devreme de următorii 20-30 de ani.
Tot ce putem face cei care suntem creştini e să ne vedem de treaba noastră,
de normalitatea noastră, la fel cum oamenii post-moderni îşi văd de a lor, să
dialogăm ca să ne putem înţelege mai bine unii pe alţii, şi să colaborăm pentru
obiective comune de interes tactic şi operaţional (autostrăzi, sistem
educaţional, sistem de sănătate, apărare, etc). Ca mijloc pentru consolidarea
capitalului social naţional noua Catedrală Patriarhală este un astfel de
obiecti tactic de interes comun.
