Împrejurarea că oameni fără calificare în
managementul educaţiei deţin puterea, unii şi fără educaţie în sens propriu, a
condus la situaţia pe care o cunoaştem cu toţii: călcarea în picioare a
intereselor unor comunităţi academice prestigioase. Care este rostul
protestului acestor instituţii ? Colosul cu picioare de lut al imposturii
instituţionalizate poate părea de neclintit pentru mulţi: pentru orbi, pentru
lipsiţi de cunoaştere, pentru laşi.
Ce facem este solidaritate in jurul valorilor care definesc orice comunitate
academică. A reacţiona la agresarea acestor valori este o datorie morală fără
nici o legătură cu asumarea vreunor riscuri de dragul de a fi aplaudat sau care
să însemne că lupţi cu cineva. Despre ce fel de datorie morală vorbim ?
Valorile academice nu sunt persoane, ele
sunt idealuri, reprezentări consacrate în mintea oaemenilor, moştenirea pe care
o avem de la oamenii inteligenţi şi creativi care ne-au precedat. Pentru a le
înţelege nu este potrivită o reprezentare utilitaristă asupra lor, aceste
valori nu aduc vreun profit dacă le urmăm. Nu le judecăm prin consecinţe
imediate, dacă duc la un plus în portofel le susţinem, iar dacă nu sunt bănoase
nu le susţinem. Cine gândeşte şi simte şi face în acest fel nu are nimic de a
face cu universităţile, indiferent de funcţia pe care o ocupă. La fel de puţin
potrivită în cazul acestor valori este să le interpretăm deontologist, ca fiind
valabile în sine, independent de omul care şi le asumă, asemenea valorilor
religioase. Gândirea de acest fel inhibă spiritul critic, rădăcinile prin care
cunoaşterea ştiinţifică se hrăneşte din cultura existentă şi din talentele
celor mai merituoşi dintre noi, înfloreşte şi oferă noi şi noi opere.
Valorile academice ţin de un mod de viaţă dedicat formării
oamenilor şi creării cunoaşterii. Ele pot fi înţelese printr-o etică a
virtuţii. A fi universitar înseamnă a fi o persoană virtuoasă într-un anumit
mod, a-ţi trăi viaţa în mod liber asumând anumite idealuri. Sensul profund al acestor
valori poate fi desluşit numai de cine îşi asumă modul de viaţă universitar,
însă rezultatele unor astfel de vieţi comunitare pot fi văzute de oricine: cea
mai mare parte din cultura omenirii, nobleţea spiritului purtată din generaţie în
generaţie de oamenii educaţi, de elitele cunoaşterii umane.
Universitatea din Bucureşti nu este Don Quijote, mobilizată de ficţiuni, şi făcând istorie
literară prin suferinţa şi ridicolul asumate. Idealurile ei sunt pragmatice,
realiste. Este un David care va elimina comportamentele abuzive al pigmeilor
Goliaţi din sistemul educaţional românesc. Idealurile ei sunt neutopice,
omeneşti, chiar dacă nu posibil a fi puse în practică de orice om.
Universitatea din Bucureşti este a unor oameni de omenie, care nu calcă în picioare, nu acceptă
batjocura, minciuna, impostura şi tolerează răbdător şi încearcă să îndrepte
atitudinile şi comportamentele.
A fi om de omenie înseamnă să aduci
bucurie în jurul tău. Toți oamenii
suntem responsabili pentru ca semenii nostri să fie oameni de omenie.
Bucuria ne urcă si unește, căutarea plăcerii ne coboară si dezbină. Drumurile
fiecăruia ne duc în intersecții unde putem oferi mângâiere celor în dificultate
sau putem călca pe cadavre încă având viață, pe oameni. Viața care merită
trăită nu este de acest fel. E preferabil să suporți nedreptatea decât să o
faci. A face răul desființează omul până la a nu se mai suporta pe el însuși. A
primi răul cu pace răstoarnă mersul lumii si umple de bucurie pe cine o face si
apoi pe alții. Ceea ce vine de la sine din afara lumii trebuie primit si
căutat, iar ceea ce vine de la sine din lume trebuie primit fără să fie căutat.
Pe un astfel de fond se formează cultura şi se reproduc elitele unei ţări.
Toţi oamenii sunt responsabili ca semenii
lor să fie oameni de omenie, dar unii au mai multă putere decât alţii să ducă
această responsabilitate. Universitatea
din Bucureşti îşi asumă un rol civilizator pentru România prin puterea mai
mare a membrilor ei de a face bine: puterea cunoaşterii, puterea de a fi modele
pentru cei tineri şi pentru oricine găseşte resursele de voinţă de a-şi schimba
modul de viaţă ieşind din compromisuri degradante pentru el şi pentru ţară.
Pentru toate acestea sunt mândru că lucrez
în această instituţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu