Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

miercuri, 11 ianuarie 2017

Pseudo-luciditatea demersului intelectual raționalist – o reacție la textul “Să nu ne amăgim” al domnului Maci

Dacă nu este cumva marketing pentru o afacere cu batiste sau cu bice pentru autoflagelare textul domnului Maci ratează scopul generic al unui analize de acest fel în împrejurări ca cele de acum: să mobilizeze cu argumente valide oamenii care cred în valorile libertății și demnității ca să facă față unei situații relativ dificile.

Cum însă viața civică nu o duce nimeni singur pe lume, textul poate fi tratat ca o minge ridicată la fileu și poate fi transformat într-un demers mobilizator. Cum ? Printr-o completare cu câteva perspective diferite.

Văd trei chei de interpretare a textului :

1.      La un prim nivel reflectă un soi de determinism istoric simplist, o subspecie a mentalității și presupozițiilor de ontologie socială care au dus la ideologia comunistă, piatră de moară pe care o vom mai trage multă vreme după noi. E o maladie destul de răspândită în evaluarea situațiilor sociale. Domnul Iohannis n-ar fi trebuit să câștige, din această perspectivă, pentru că forțele de dreapta nu s-au aliat, ci au competiționat. Domnul Ponta nici dânsul n-ar fi trebuit să își dea demisia, toate condițiile îi erau favorabile. Din punctul de vedere al științei actuale determinismul de acest fel este depășit, se discută de haos determinist, de fenomene neliniare, de procese de auto-organizare la scară socială – în tradiția metaforei mâinii invizibile, etc. Aceste cunoștințe nu au difuzat în piața ideilor din România cu câteva excepții rare. Ele nici nu sunt ușor de vândut publicului neinițiat, care proiectează gândirea mecanicistă ușor de înțeles asupra fenomenelor sociale. Ele nici nu sunt ușor de acceptat, pentru că evidențiază capacitatea inerent limitată de a controla dinamica societății.

La acest prim nivel de interpretare ideea că cineva poate prezice ce se va întâmpla cu domnul Dragnea și cu România într-un orizont de timp oarecare e pur și simplu de nesusținut. Considerațiile de acest fel, oricât de elaborate intelectual, nu au o valoarea epistemică mai mare decât ghicitul în cafea. Sunt o mulțime de evinimente contingente despre care nu știm nimic și care pot schimba cu totul ce s-ar putea întâmpla. Fără atentatul din 2001 asupra turnurilor gemene România e greu de crezut că ar fi intrat atât de repede în NATO și Uniunea Europeană. Și se pot da nenumărate exemple de acest fel. Firește că fondul fenomenelor prezentat în textul “Să nu ne amăgim” este real. Dar ele sunt doar o mică parte din ceea ce va determina cauzal, dintr-o perspectivă științifică, viitorul.

2.      La un al doilea nivel de interpretare putem vedea în text o desconsiderare explicită a oamenilor fără educație și a impostorilor.

3.      În fine, la al treilea nivel textul este o desconsiderare a oamenilor care cred in Dumnezeu și a oricărei intervenții în lume din transcendent.

Nu voi insista pe aceste două niveluri, pentru că ele reflectă falii sociale între grupuri de oameni care își asumă valori diferite și orice aș spune nu poate fi înțeles decât de cei care asumă niște presupoziții ontologice de extracție creștină. Aș face doar observația că a te simți dominat de oamenii cu statut social inferior și comportament anti-democratic care au preluat puterea (cazul celor înfricoșați și deznădăjduiți de tăvălugul PSD) nu e, psihologic vorbind, cu nimic diferit de a te simți dominat de oameni cu statut cultural superior care se numesc pe ei înșiși intelectuali și care îți dau lecții despre cum trebuie să-ți trăiești viața (cazul multora dintre susținătorii PSD). Poziționările adversative de acest fel, lipsite de empatie, nu fac decât să dea apă la moară celor care sunt interesați în creșterea frustrărilor și potențialului de conflict civic în societea românească. Fie și din rațiuni tactice sentimentele de frustrare, când există, ar trebui să fie mascate pentru a nu accelera procesul de polarizare socială.

Prin prisma celor de mai sus pot evalua textul ca fiind un antimanifest, o piatră de mormânt națională a gândirii raționaliste simpliste aplicate în politică. O prabușire civică a celor care gandesc determinist viața omului. Un text profund greșit în atitudinea sa. O eroare.

Dar erorile sunt folositoare. Pentru că le putem depăși.

E un semn de inteligență să poți să-ți ajustezi deciziile în funcție de realități. Uneori e vorba de o creativitate, o ajustare din mers a unor decizii care nu pot fi puse în practică imediat, în speranța că vor fi condiții mai târziu.

Alteori e vorba de erori, de decizii luate pe fond emoțional sau în absența unor informații importante. N-are nici un rost să ne punem țărână în cap tot timpul după ce am făcut ceva ce ulterior am considerat a fi o eroare, dar e important să o facem o dată și bine, cu hotărârea de a nu repeta prostia.

Inteligența asta merge bine mână în mână cu un pic de modestie epistemică. Mândrul trebuie să bubuie de inteligență ca să accepte verdictul realității, sau realitatea trebuie să fie devastatoare.

Dacă idolatrizăm oamenii greșim. Orice om are limite. Dacă cerem ca cei pe care îi apreciem să nu aibă limite înseamnă că punem o presiune imorală asupra lor. Dacă nu mai apreciem oamenii pentru că au limite înseamnă că vrem raiul pe pământ, iar asta au vrut comuniștii.

Principiile pe care dacă le folosim nimic din ce a prezis domnul Maci nu se va intampla sunt următoarele :
·         Statutul social si orice etichetari sunt conventii necesare practic, dar în spatele lor ființa omului e demnă de respect indiferent cum a ales să traiască.
·         O femeie de serviciu care își face treaba bine e mai demnă de respect decât un prim-ministru care si-o face prost.

Ele reflectă faptul că proiectele noastre omenești au sens doar ca parte a unui proiect de viață ca întreg. Doar un astfel de proiect dă curaj și încredere în orice situație. Orice proiect personal și politic de scară mai mică poate fi oricând strivit, al oricui, de orice orientare politică.


Mulțumesc domnului Maci pentru textul “Să nu ne amăgim.