Despre excomunicarea lui Hristos din Biserică

Se discută în aceste zile despre excomunicarea lui Hristos din Biserică pentru că e responsabil de eșecul referendumului.

Nu s-a arătat iubitor de oameni și nu ne-a ridicat pe noi a slăvi puterea statului. Ne-a dus în ispita unei situații în care nu trebuia să intrăm. Nu ne-a adus aminte de umilință. Nu ne-a dat cuget să mărturisim greșelile noastre din ultimul secol. Nu ne-a dat ascultare de porunca dragostei. Nu ne-a dat rădbdare, voie nebiruite și blândețe. A sădit în noi curaj nebunesc. Ne-a îndemnat să fim agresivi, certăreți și să închidem ochii la căutarea plăcerilor și banilor, zicând că ne fac mai ușor de auzit într-o societate căzută, că fără astea ar fugi lumea de noi. Nu a făcut voia noastră, să ne treacă peste cvorum și facă din țara asta o cetate a simfoniei, așa cum gândeam noi că e bine.

E curios cum din discursurile publice lipsește aproape complet acceptarea unui fapt care ți s-a dat să îl primești, să îl înțelegi și să schimbi ceva fundamental la tine. Nimeni nu pare dispus să creadă că scopul urmărit era greșit, toate discuția e concentrată pe mijloace. Reacțiile sunt de adversitate. N-am auzit o binecuvântare a celor care nu au participat la referendum. Șocul de a pierde ceva lumesc domină, asemenea și frica de evoluții indezirabile în realitatea de aici, din timp.

Dacă purtătorii de mesaj ar fi cerut explicit și din vreme ca nici un fel de om politic să nu se asocieze cu referendumul, dacă ar fi criticat pe oricine îndrăznea să o facă, dacă în biserici nu s-ar fi rostit o singură vorbă despre vot, dacă marxiștii culturali ar fi fost tratați cu dragoste și înțelegere, dacă fiecare era îndemnat să gândească și să ia o decizie, cvorumul era cu mult depășit. Nici o încercare de a controla autoritarist ce fac persoanele nu poate fi plăcută lui Hristos, pentru că El ne-a făcut liberi.

E reconfortant să vezi că Biserica funcționează în termenii libertății și ai dragostei la bază și nu e o surpriză să vezi că lucrurile merg mai puțin în acest fel la vârf. Există o presiune administrativă uriașă care limitează spațiul de mișcare. Nimeni din cei de la bază puși în vârf nu ar performa mai bine în sistemul existent de ascensiune. Înduhovnicerea vieții, sfințenia, contează prea puțin.

În măsura în care oamenii de pe aici vor avea o viață mai sfântă și inițiativele lor cetățenești vor avea mai mult succes. În măsura în care vor radia în jur pace și bucurie, vor fi urmați. Excomunicarea dragostei nu ajută.