Capitalul social pentru victoria împotriva autoritariştilor

Este un fapt că unitatea de acţiune a puterii care vrea să destructureaze ţara este mai mare decât cea a persoanelor care vrem să o ţinem integrată în spaţiul euro-atlantic. Există o încredere mai mare unii în alţii a celor care au furat împreună şi vor să-şi apere prada şi un deficit de capital social necesar pentru relaţionarea rapidă şi eficientă a celor care li se opun.

Două dintre cauzele acestui deficit de încredere sunt că nu avem un exerciţiu îndelungat decooperare şi că avem motivaţii mult mai diverse în proiectul de opoziţie decât simpla spoliere a celorlalţi.

Nici una dintre cauze nu poate fi îndepărtată direct şi nici nu ar fi de dorit. Ce vrem oamenii liberi ai României este tocmai pluralismul mentalităţilor şi posibilitatea de a coopera în proiecte comune sau nu în funcţie de decizia personală. Pentru a face faţă în situaţii de criză unui competitor mult mai coeziv este însă nevoie de o disponibilitate la cooperare mai mare decât cea de acum.

La modul general capitalul social poate fi crescut prin simboluri culturale perene respectate de toţi, prin persoane superioare cu autoritate asupra noastră şi printr-o reprezentare unitară asupra situaţiei de fapt pe care vrem să o schimbăm.

Felul în care se pot aplica aceste metode depinde de cine suntem. O clasificare de interes ştiinţific, descriptiv corectă, nu ajută prea mult în acţiune, ar fi prea complicată. O aproximare ar putea fi următoarea: unii suntem seculari umanişti pentru care ştiinţa este forma privilegiată de cunoaştere, alţii suntem orientaţi de ideea de bine public, libertate şi nobleţe a spiritului fără nici o preocupare religioasă deosebită, iar o a treia categorie suntem persoane religioase ataşate valorilor civilizaţiei europene ca produs al creştinismului, în reprezentarea noastră.

Pentru un grup social atât de divers nu poate exista o reprezentare comună asupra lumii, dar există o metodă prin care se poate purta o discuţie şi se pot separa incompatibilităţile de fond, ne dediscutat şi de menajat reciproc, de cele superficiale, care pot fi trecute cu vederea. Metoda este gândirea critică, dependentă de o cultură umanistă solidă şi o inteligenţă exersată. Fiind costisitoare nu poate fi prea populară, însă la nivelul formatorilor de opinie şi liderilor mi se pare fezabil să o avem. Reacţiile emoţionale negative între persoanele publice cu profiluri culturale diferite trebuie să lipsească în contextul actual, în baza unei înţelegeri critice a situaţie şi a discursurilor publice pe care le practicăm diferit fiecare. Nu e vreme acum pentru punctarea diferenţelor, despre care ştim cu toţii oricum că există. Liderii slabi nu vor putea aplica aceasta, pentru că se vor simţii vulnerabili în faţa celor pe care îi reprezintă. Liderii puternici da. Apoi, cu cât gândirea critică ajunge mai populară, un fenomen de masă, cu atât este mai bine. Aici rolul universităţilor şi al profesorilor este decisiv.

În chestiunea pesoanelor cu autoritate reală aş observa doar subreprezentarea puternică a creştinilor între apărătorii activi civic ai democraţiei liberale. Există o tradiţie ortodoxă a preferinţei pentru un model de stat autoritarist. Această tradiţie nu poate fi dizlocată, şi nici nu ne dorim asta. Dar se poate face o instituire a unei noi tradiţii, complementare, prin practica noastră. Nu există un sfânt ocrotitor al democraţiei liberale, nici vreunul al gândirii libere sau critice. Aceste valori formulate în acest fel sunt relativ noi. E vremea să ne alegem unul, să instituim o relaţie cu o persoană care susţine valorile pe care le apărăm.

Sfântul Nectarie este ocrotitorul democraţiei liberale, al gândirii libere, creativităţii şi bunului simţ. Acest om s-a născut într-un oraş şi a lucrat ca învăţător. E un spirit urban dedicat binelui public. Integrat rapid în instituţiile existente şi propulsat către funcţii de vârf s-a dovedit a fi prea performant. A fost persecutat pentru meritele sale de conducător de către cei care îl invidiau şi aruncat în stradă, deşi era iubit de oameni, tocmai pentru aceasta. A luat totul de la zero consolidând şi creând instituţii locale, de scară mai mică, de mare succes. Calităţile şi faptele acestui om sunt exemplare pentru orice creştin creativ care acţionează în condiţii de libertate socială, specifice unei democraţii liberale. Bunul simţ, discernământul, sunt valorile cheie care controlează modul de folosire cu folos a acestor condiţii. Nu există nici o incompatibilitate de fond între ortodoxie şi democraţia liberală, statul de drept.

Simbolurile culturale respectate de toţi pot fi numele mari şi operele care unesc cultură României cu cea a omenirii. Ele sunt complementare cu autorii şi produsele culturale orientate către interior, nu împotriva acestora. Le pun pe acestea în lumină, aduc spre acestea interesul lumii izvorât din curiozitatea altor popoare de a vedea din ce fel de ţară au venit oameni ca Mihai I, Brâncuşi, George Palade, modurile lor de viaţă, modelele oferite de ei. Punerea în opoziţie a simbolurilor universale cu cele relevante doar local nu ne ajută, ea e strategia adepţilor statului iliberal. E loc şi pentru lupul dacic, dar primează asupra lui Pasărea în Spaţiu, care îi dezvăluie mai bine adevăratul înţeles, prin contextualizare în raport cu ce se află peste tot în lume.

Diversitatea noastră este un punct forte din perspectivă strategică. Să consolidăm rapid, în nu mai multe de câteva săptămâni, liantul care să me dea eficienţă tactică şi operaţională. O putem face, dacă nu cumva am şi reuşit. România este o ţară de oameni liberi.

Pasărea în spaţiu de Brâncuşi logo de ţară

În acest text deschid discuţia despre un nou logo al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Propun crearea unui logo pornind de la o operă a lui Brâncuşi.

Brâncuşi e un ţăran, se pot regăsi în el toţi oamenii ataşaţi valorilor tradiţionale româneşti. Dar e şi şi un artist sofisticat căruia i se pot asocia cele mai elitiste persoane. Brâncuşi e un român get-beget, e un oltean de sub munte. În acelaşi timp e un parizian, un educat la marile şcoli ale Europei. Brâncuşi este un om credincios şi totodată un erou al libertăţii şi creativităţii, un non-conformist. Brâncuşi a scos din folclorul românesc forme pe care le admiră întreg mapamondul. A mers la rădăcini şi a extras esenţa.

Brâncuşi a vrut să dea mult României şi ţara nu a primit. Acum nu ne mai permitem să-i cumpărăm operele. Campania pentru Cuminţenia pământului a eşuat. Putem să folosim imaginea operelor lui, cu recunoştinţă, să ne îmbogăţim cu ea.

Ansamblul Calea Eroilor din Târgu Jiu este propus pentru includerea în Patrimoniul Mondial UNESCO. Mai devreme sau mai târziu dosarul va fi bine întocmit şi va avea succes. Atunci această operă se va afla alături de Sarmizegetusa Regia, bisericile fortificate săseşti, Voroneţ. Brâncuşi e indiscutabil pentru oricine iubeşte România.

Brâncuşi, aşadar, este al nostru şi este al tuturor. E poarta noastră către Europa şi lume. E traducătorul limbii noastre pe înţelesul oricui.

Dintre operele lui putem alege una care să exprime valorile de care are acum nevoie România europeană şi Europa în faţa lumii.

Pasărea în spaţiu poate simboliza speranţa şi energia tuturor: a celor orientaţi mai mult către tradiţie, a celor precumpănitor interesaţi de lumea nouă a viitorului, dar şi a celor cu o mentalitate asemenea lui Brâncuşi – care văd o singură respiraţie de la simbolurile locale ale trecutului până la viitorul universal al oamenilor în dialogul culturilor.

Alţi oameni cu siguranţă pot spune mai multe şi pot schiţa mai mult decât am făcut în acest modest text. Să o facem, să oferim lumii o imagine de maturitate, stabilitate, putere, energie, deschidere, generozitate, dialog universal, demnitate responsabilă.