Ne ajută că doamna Dăncilă este o persoană religioasă ?

Am fost informaţi în spaţiul public că persoana propusă de PSD ca prim ministru este o persoană religioasă. Observăm două fapte: primul - că doamna Dăncilă este o persoană religioasă, al doilea - că s-a anunţat public acest lucru de către partidul care a propus-o.

Primul fapt o ajută pe dânsa în viaţa sa personală, care nu priveşte pe nimeni din punct de vedere public. Al doilea fapt arată că nu ne va ajuta în funcţionarea statului faptul că dânsa este o persoană religioasă.

De ce nu ne va ajuta ? Pentru că arată clar asumarea unei ideologii prin care se foloseşte o morală relevantă pentru viaţa ca întreg într-o problemă locală din punct de vedere existenţial, anume cea a funcţionării unei demoraţii liberale, a statului secular România. Se trage cu tunul după muşte.

Trebuie spus că acest tip de discurs public nu e practicat doar de putere. Nu e bună nici argumentarea publică a acțiunii împotriva corupției, plagiatului, imposturii, cu citate biblice, pentru că se va găsi repede cineva să preia mingea si să fie violent pe această bază, dată fiind heterogenitatea grupului celor îşi asumă morala creştină. Asta a fost schema legionarismului, e cea a talibanismului, e a oricărui fundamentalism.

În ambele cazuri poziţionarea ca centrală în spaţiul public de către formatori de opinie a moralei creştine pentru rezolvarea problemelor de funcţionare a statului creează condiţii de mediu propice pentru dezvoltarea extremiştilor prin selecţie culturală. Aceştia se simt legitimaţi, devin mai vocali, dobândesc mai multă putere şi elimină prin competiţie vocile rezonabile.

Morala ancorată în transcendent nu poate fi folosită pentru argumente bune la scara mică existențială a problemelor organizaționale, nici când eşti la putere, nici când eşti în opoziţie. Dacă îi dai acest rol, care nu îi este propriu, ea va scufunda strategic democraţia liberală pregătind condiţiile de trecere către un sistem iliberal.

Şi reciproc, ridicarea pistolaşelor morale asociate eticelor seculare la rang de arme strategice, bazarea acestor etici pe valori intrinseci, care nu depind de agent, poate fi eficientă pe termen scurt, dar este ineficace pe termen lung, ratează scopul strategic. Nimic cu valoare intrinsecă nu poate fi creat de un om sau de un grup fără a fi mai devreme sau mai târziu pus în discuţie, tratat ca relativ, ca specific unei "standpoint perspective". Nu poate fi folosită pentru argumente bune la scara mare existențială o morală care a evoluat şi funcţionează bine la scară mică.

Utilitatea acestor observaţii este independentă de faptul dacă cineva crede în Dumnezeu sau nu crede. Şi într-o abordare care tratează religia ca un produs al evoluţiei culturale / a instituţiilor, chiar şi într-o abordare biologizantă, este un fapt că moralele şi eticile subiacente folosite de oameni sunt potrivite în spaţiul public la scări diferite de acţiune.

Astfel, în ce priveşte morala religioasă e util public că ea mobilizează în sensul unor fapte corecte pe cine încearcă să o practice şi că oferă ţării un fond de capital social produs prin procese pe termen foarte lung, de secole, în bună măsură la scară spaţială supra-naţională, a civilizaţiei europene.

În ce priveşte moralele inventate de om în mod explicit, fără nici o pretenţie de ancorare în transcendent, ele permit formularea de argumente publice folositoare la scara acţiunii politice efective, a ciclurilor electorale şi a planificărilor strategice pe câteva decenii. Astfel de argumente sunt cele asociate funcționării unui stat de drept, domniei legii, obligației puterii de a fi in serviciul contribuabililor. Aici intră si ce rezultă din eticile locale, profesionale, seculare, nereligioase, controlabile managerial in comunități profesionale.

Exponenţii abordărilor religioase autoritarişti forţează o coborâre la scară (down-scaling), cei seculari o ridicare la scară (up-scaling).

Exponenţii abodărilor seculare democraţi liberali îşi pot autolimita domeniul de aplicare dacă înţeleg procesele de evoluţie culturală şi instituţională (pe linia teoriilor lui F. A. Hayek, D. C. North şi a economiei instituţionaliste actuale), scările lor specifice de acţiune şi felul în care procese caracterizate de scări diferite se cuplează în situaţii decizionale practice prezente. Statul de drept este un produs cultural evoluat într-un mediu de capital social de bună calitate evoluat pe termen foarte lung, a unor reguli morale asumate în viaţa privată de oameni independent de statul de drept.

Exponenţii abordărilor religioase pot avea două căi de acţiune funcţionale într-o democraţie liberală, care să nu ducă la distrugerea ei. Prima este relaţia personală fără caracter public cu persoanele religioase care sunt în funcţii înalte, ca de la duhovnic la ucenic. A doua este relaţia instituţională cu statul care are interes în menţinerea unei instituţii care produce valori sociale de care depinde însăşi supravieţuirea sa pe termen lung.

În competiţia geopolitică o astfel de soluţie de echilibru instuţional şi diviziune a responsabilităţilor este avantajoasă strategic atât în faţa sistemelor autoritariste fundamentate religios sau care elimină viaţa religiosă din societate, cât şi în faţa statelor de drept care îşi trag singure de sub picioare preşul, fundalul social al valorilor religioase. Primele nu sunt productive comparativ cu democraţiile liberale, cele din urmă nu sunt stabile comparativ cu statele autoritariste.

Schiţa de mai sus e o simplificare a peisajului din literatura de specialitate la un nivel care să poate fi inteligibil persoanelor instruite. În linii mari cele de mai sus sunt îndoielnice în aceeaşi măsură în care cunoaşterea ştiinţifică despre evoluţia culturală de care dispunem la ora actuală este îndoielnică.

Ceea ce e caracteristic unei democraţii liberale funcţionale şi stabile este a fi rezonabil.

România, peşteră de tâlhari

Distrugerea deliberată a credibilităţii internaţionale şi sacrificarea vieţii oamenilor din ţară este un act de trădare naţională. Responsabili de aceste fapte sunt cei care controlează PSD, ALDE şi UDMR.

Să nu ni se spună că se simt ofensaţi, trebuiau să nu facă ce au făcut. Morţii din primul război mondial şi mutilaţii nu s-au sacrificat ca să fim bătaia de joc a acestor oameni.

Nu e nimic surprinzător în felul cum acţionează. Sunt urmaşii politici ai celor care în 1989 au lichidat mii de nevinovaţi ca să-şi legitimeze preluarea puterii asupra căreia au avut controlul din prima clipă. Ce fac astăzi e nimic faţă de ce ar putea face. Dacă interesele le vor cere vor şterge de pe faţa pământului sute de mii de protestatari. Sunt din soiul celor care pentru a avea controlul sunt capabili de distrugeri în masă.

Nu îi leagă nimic nici de UE, nici de NATO, pentru că nu cred decât în bani şi putere. Parazitează proiectul Catedralei Naţionale doar pentru că Biserica e un tovarăş de drum folositor în acest moment. Mâine, dacă ar găsi potrivit, ar dinamita-o la fel de bine ca să facă loc unui mausoleu pentru părticele din Lenin, urmând ideologia puterii de la răsărit.

Scopul lor e să aibă slugi care să muncească pentru salariile şi pensiile speciale ale celor puşi să le apere ce au jefuit, să dijmuiască tot ce producem. Scopul lor este ca nimeni să nu îndrăznească să facă sau să spună ceva fără acordul lor. Scopul lor este scoaterea ţări din spaţiul civilizaţiei şi libertăţii. Pentru asta mint în faţă cu neruşinare.

Ce vor face de acum încolo, la ce ne putem aştepta ? Vor continua să vulnerabilizeze politic, economic şi social ţara. Haosul politic este rezultatul unui plan de distrugere mascat sub lozinci naţionaliste. Cât de mare va fi distrugerea ? Atât cât nimeni să nu-şi mai permită să protesteze, iar ei să fie stăpâni pe un morman de dărâmături. Dar stăpâni. Orice e mai bun decât să accepte superioritatea altora, să accepte ce rezultă din valoare şi libertate. În această Românie distrusă micile lor oaze de bunăstare vor rămâne funcţionale, sau şi la vor crea în alte ţări, mulgând de aici resurse.

Esenţa programului acestor oameni este diabolică. Au transformat statul într-o entitate în care a fi cetăţean înseamnă doar a te apăra de agresiunea lor permanentă. Ne fură vieţile zi cu zi.

Omul e mult mai mult decât un cetăţean, are speranţe, vise, sentimente, proiecte. Nu ţine de esenţa lui să fie la cheremul unor oameni care frizează patologia, şi nici să lupte permanent cu aceştia. Un stat trebuie să permită dezvoltarea vieţii oamenilor în libertate. Dacă mai merită trăit în România e numai în interstiţiile puterii agresorilor. Supravieţuim în pofida existenţei statului, nu susţinându-ne reciproc într-o simbioză, trăim ce e frumos doar în mici grupuri locale, sau ieşind către transcendent.

Am ajuns aici pentru că am lăsat să crească malign în jurul nostru incompetenţa şi hoţia. Unii am participat activ la asta, alţii am tăcut din interes pe termen scurt şi din laşitate.

Trădătorii României trebuie opriţi prin curaj şi acţiune competentă. E preferabil să murim făcând asta decât să trăim în felul care se conturează la orizont.

Nu trebuie să fim trişti, ci să curăţăm sufletul permanent ca să trăiască bucuria în el şi să luptăm cu realism.

Nimic nu e pierdut. Împreună putem schimba totul. Cu efort, răbdare respect față de ce e valoros.