Democrația liberală nu poate exista în absența condițiilor psiho-sociale
create involuntar de creștini prin simplul lor mod de viață având ca scop mântuirea.
Acest fapt este evident în condiții de criză, cum sunt criza de mediu și criza sanitară,
când se apelează în mod eronat la soluții alternative spirituale și
științifice.
Atât practicile budiste, cât și știința psihologiei sunt demersuri oneste și
utile în nișa lor evolutivă, primul ca soluție spirituală în unele comunități
culturale, altul ca soluție tehnică a unor o probleme bine delimitate, fără
caracter de universalitate. Se
poate trăi foarte bine o viață fără să ai habar că există budism sau
psihologie, la fel cum n-ai nevoie să fii la curent cu electrotehnica sau
religia maiașilor.
Problemele publice apar când budismul și psihologia sunt supralicitate,
când din convingerea unor utilizatori sau din interes comercial, ori de stat,
ne sunt propuse ca demersuri de folos în alt context decât cel relevant. Budismul
vine de la o vreme cu pretenția de soluție la problema fericirii și a armoniei
cu natura în condițiile problemelor de mediu, psihologia vine ca instrument
folositor pentru situații politice grave. Nici meditația budistă nu ajută cu
nimic la armonia cu natura și la fericire, nici psihologia nu rezolvă nimic în
crizele care duc la riscul unor revolte sociale, cel puțin în spațiile
culturale creștine.
Cauza este simplă : ontologiile umane și ale naturii cu care operează ambele
sunt incompabile cu cea creștină. Nu e nevoie să conștientizăm că așa stau
lucrurile, ele sunt la nivelul presupozițiilor fundamentale, bunul simț imediat
sesizează că ceva e diferit și de evitat și le respinge. Cu cât se insistăm mai
mult, cu atât se obține efectul invers.
Budismul tratează creația ca pe ceva dispensabil, s-ar dori să să trecem prin
niște exerciții fizico-spirituale dincolo spre un sine universal,
transindividual. Pentru creștinism nu există un astfel de sine, dincolo e mereu
o persoană unică, sau mai multe, după cum te adresezi, iar relația dintre
universalitatea ființei lor și unicitate e paradoxală. La drept vorbind,
universalitatea nici nu prea interesează pe creștinii de rând decât prin prisma
discursului evanghelic concret. Creația e la rândul ei impregnată cu valoare de
către creator, nu e dispensabilă, nu te duci dincolo cu ea, dar nu te duci nici
ignorând-o, depășind-o, ești responsabil pentru ea, ești și ea și ești împreună
cu ea. Ideea de armonie creștină cu natură e de cu totul alt fel decât cea
budistă.
Psihologia e, ca o orice știință modernă, relevantă pentru ceva măsurabil,
observabil direct sau indirect, nu are cum să accepte realități prinicipal
nevizibile. Nu există nici o cale de integrare directă a cunoașterii știițifice
în modul creștin de a vorbi despre om, fără a mai discuta despre relația dintre
Om și oameni. Ocupându-se cu observabilul ca să fie relevantă ca știință și nu
etichetată ca pseudo-știință, psihologia are o puternică interfață cu biologia,
tentația reducționistă persistă și e încurajată, deși psihologii serioși știu
prea bine că mintea e ireductibilă la creier. Psihologilor nu le convine să
spună prea multe despre asta, pentru că autoritatea științelor mai tari e mai
mare decât a lor și ar pierde din piață, din influență, ar fi etichetați în fel
și chip ca periculoși pentru proiectul de naturalizare a tot considerat încă
pertinent de publicul larg, deși între oamenii de știință e cam demodat, pentru
că insultă inteligența avizată.
Dacă mergem pe mâna budiștilor în relația cu natura rezultatul va fi că
natura va ajunge pe mâna celor care for să o folosească strict pentru
interesele lor egoiste. E numai bine ca lumea să stea să mediteze și să vrea să
fie fericită într-un sine universal atmanic, cu despăduririle ne putem ocupa
noi, nu ? Dumnealor cu meditarea, noi cu exploatarea și cu banii.
Dacă mergem pe mâna psihologilor în comunicarea publică din crize nu vom
avea decât deresponsabilizare totală, o combinație de thriller și piese de
Eugen Ionescu, cum vedem zi de zi în mai toate țările, pentru că soluțiile
psihologilor nu pot genera responsabilitate, responsabilitatea e cea care
permite psihologiei să existe, nu invers. Psihologii rezolvă maturizarea și
responsabilizarea unor persoane numai într-un context în care există deja
dominant un comportament matur și responsabil fără să fi făcut nimeni ceva
științific pentru asta. Iar acesta rezultă în civilizația noastră, în
democrația liberală cu stat de drept, din modul istoric de viață creștin.
Insistența pe comunicare de tip propagandistic fundamentată psihologic nu poate
decât să irite și consterneze orice om normal psihic, e o dovadă de incompentență
gravă. Statul are nevoie mai ales de oameni care să vorbească normal, să
comunice onest, cu discernământ, stăpâni pe ei și pe problemele pe care le au
de rezolvat, nu numai de portavoci ale unor discursuri de criză scrise de alții
în mod științific impropriu, pe bani, în afara domeniului de relevanță al
științei respective, mai ales din dorința de putere, de status social.
Serviciile de informații românești, armata și poliția nu au nevoie numai de psihologi care să asiste comunicarea, au nevoie la
nivel de lideri de oameni competenți, cu o cultură solidă, bine educați, adică
exact ce nu aveau în comunism, adică de felul celor pe care i-au lichidat fizic
sau i-au urmărit zi de zi în comunism, sau împușcat în 1989 sub pretextul
revoluției. Ne e o tranziție ușoară, dar e singura cale care va asigura supraviețuirea
statului de care depinde bunăstarea lor și a familiilor lor de oameni cu statut
speciale. Când se ajunge la acest nivel vor ști că nu mai e nevoie să spună că
sunt speciali, vor fi de la sine, acceptați de toți, nu prin impunere forțată a
unor privilegii.
Pentru a fi corecți
trebuie spus și că modul de viață creștin nu
are caracterul unei soluții la problemele omenești în lume, nici la criza
de mediu, nici la problema statului funcțional. Biserica în diversele ei forme
instituționalizate nu poate invoca utilitatea socială pentru a fi susținută de
stat mai mult decât oricare alt grup de interese cu care se află în competiție
pentru resurse. Creștinismul susține condițiile pentru o viață socială și
politică liberă numai sub forma unor
externalități pozitive, dacă va încerca să primească ceva concret pentru
aceste externalități va submina atât facerea de bine, cât și proiectul mânturii
credincioșilor, luând aici plata sa. Modul de viață creștin e pentru democrația
liberală, metaforic vorbind, asemenea forței gravitației pentru infrastructura
de transport, permite să meargă mașinile pe șosea pentru că apare o frecare în
urma existenței aceste forțe. Forța gravitației nu e o soluție la problema
transportului rutier, e o condiție de graniță a sistemului, soluțiile sunt
undeva la scări mai mici în interiorul sistemului.
Meditația budistă și psihologia sunt de interes local, de nișă spirituală
sau nu au nici o relevanță socială
globală, pentru probleme politice, viitorul omenirii, etc. Ambele dacă sunt
supralicitate deresponsabilizează persoanele și facilitează ascensiunea
grupurilor egoiste care zic și mersi, ba chiar le și încurajează comercial. Libertatea
responsabilă este fundamentul creștin al democrațiilor liberale și calea
specifică civilizației noastre de a ține sub control animalitatea omului,
egoismul darwinian și implicit derapajul statului către unul autoritarist, care
nu se află în serviciul publicului.
