Lucrurile nu merg conform planului. Concetățenii maghiari,
germani și de alte naționalități nu se consideră parte din neamul românesc, iar
limbile lor dialecte ale românei. Granițele n-au dezvoltat un perete celular ca
la plante, nici măcar un bistrat lipidic, rămân contururi pur instituționale.
Dar cel mai neplăcut lucru este că trebuie să te ocupi cu rugăciunea,
fără roluri de putere socială și influență politică. Iar când vezi CH4 să decodifici
un semn satanic în loc să sesizei că cifra 4 trebuia să fie formatată subscript.
Bine, asta nu sesizează nici unii studenți în științele vieții și pământului, analfabetismul
funcțional nu e limitat la o singură tagmă.
Termenul APV-ist provine din istora recentă a României și
se referă la armata pe viață (APV). Era folosit de militari în termen, recruți,
la adresa celor profesioniști în perioda comunistă. Conotațiile sunt negative,
era vorba de oameni ratați, adesea alcoolici, nemulțumiți de propriul statut
pentru că oricum nu se făceau activități militare, adesea se trăgeau în nouă
luni de armată două trei gloanțe în poligon.
Termenul APV-ist nu avea nimic de-a face cu nevoia de a
avea apărare și o armată. El reflecta tocmai faptul că acestea, de fapt, nu mai
existau, erau de formă, erau falsificate. Una ziceai că faci, alta făceai. Ceva
similar se întâmplă acum în teologia academică românească. O armată de oameni care
pretind că sunt armata lui Hristos nu se ocupă în mare cu ce trebuie. Ici-colo
mai e și câte un profesionist la rugăciunii, un om al vocației, în rest ratați.
De unde se vede asta? Trag două trei gloanțe în nouă luni cu credincioșii, se
preocupă de culesul de porumb al investițiilor sociale, de educația de partid,
acum având alt nume decât PCR. Nu ritmurile duhovnicești contează, unice
personal și comunitar, ci cele instituționale, centenare, alegeri, inaugurări.
Problema APV-iștilor din armata comunistă s-a rezolvat
prin pensionări masive de tineri. Militarii din vocație au performat în
administrație sau în afaceri folosind talentul organizatoric, unii APV-iști au
murit alcoolici neștiind să se adapteze realității luptei din terenul istoric pentru că doriseră numai o cazarmă pe viață, iar alți APV-iști, mai de bani mari și
grade corespunzătoare, au rezistat politic dorind revanșă. Acum s-au aliat cu
APV-iștii teologiei academici într-o alianță a nimicului. Ceea ce și-ar dori este
ca cineva, toți ceilalți, să le dea rostul pe care ei și Dumnezeul pervertit din
imaginația lor nu îl pot găsi. Nu pot vorbi decât în numele altora și a ceva
mai mare, orice privire în sine le amintește de starea insuportabilă în care se
află.
Ce face un APV-ist al teologiei academice dacă nu mai
există BOR? În cel mai bun caz, se spânzură. Ce face un teolog dacă nu mai există BOR? Continuă să
fie un teolog și devine un Boca al noilor condiții.
APV-iștii de toate felurile au ratat take-over-ul României. Să ne bucurăm.
