Criteriul de individuare al capitalismului este competiția constructivă, angajamentul utilitarist către performanță, constrânsă de reguli morale asumate ca valori în sine. Capitalul nu e decât un rezultat al acestor procese. Financiar, uman, social, cultural, simbolic, spiritual, în toate formele nu face decât să susțină dezvoltarea unei civilizații cu acest specific, al competiției în producția constrânsă de reguli morale care nu au de a face cu competiția.
De aici rezultă câteva lucruri:
· Nu poate exista capitalism fără competiție
reală între partide de stânga, de dreapta, de orice fel care să accepte
regulile morale ale jocului. Capitalismul nu este apanajul dreptei, ci al
întregului sistem politic.
· Nu poate exista capitalism fără competiție
între religii și secularism (o formă particulară de viață spirituală)
constrânsă de reguli morale implicite. Capitalismul nu este caracteristic
vreunui conservatorism creștin, ci întregului ansamblu de moduri de viață
spirituală aflate în competiție. Ceea ce poate fi de folos nu este nici
filetismul, nici ecumenismul, ci tensiunea competitivă dintre ele.
· Nu poate exista capitalism fără competiția
constructivă dintre instituțiile statului și cetățenii angajați în diferite
forme ale societate civilă. Statul singur distruge capitalismul, cade în
autoritarism și finalmente se autodistruge prin implozie, cetățenii singuri
evoluează către anarhie și disoluție prin explozie.
Capitalismul nu depinde de creștinism în sens strict, chiar dacă în mod
contingent a evoluat în spațiul creștin. Ceea ce contează este ca într-un fel
sau altul să existe un fond moral informal de reguli, indiferent de cum au
apărut ele. A susține teologic creștin capitalismul este un oportunism. Pe de
altă parte, e limpede că unele religii, ca cea islamică, nu sunt capabile să
accepte competiția constructivă și sunt, prin regulile pe care le generează,
anticapitaliste. Nu are nici o relevanță câți bani, ce capital financiar dețin
persoanele care trăiesc în această religie sau în altele cu aceleași
caracteristici.
Eșecul global al gestionării pandemiei este un rezultat al faptului că avem
prea puțin capitalism, iar succcesele, câte sunt, rezultă din competiția
constructivă între state și instituții. Nu există nicăieri în lume o gestionare
a pandemiei în sens propriu, abordarea sectorială medicală nu are capacitatea
să rezolve nimic, problema fiind transdisciplinară, iar capacitatea de
management adaptativ a statelor în privința unor astfel de probleme e nulă.
Instituțiile sectoriale au monopol, un mod de viață anticapitalist, nu vor
cooperarea pentru a conserva privilegii și sunt securitizate separat,
serviciile de informații au oameni în ele care stabilizează monopolurile
locale. Orice ingerință rațională, științifică, generează agresiune,
intimidări, chiar violență. Statele înlocuiesc managementul adaptativ,
flexibilitatea tipică vieții capitaliste, cu tactici de propagandă pentru
controlul emoțiilor și dominarea celor care s-ar revolta în fața strategiilor
care nu duc la nici un rezultat. Miza este distribuirea pierderilor la categoriile cele mai vulnerabile,
care nu au capacitate de negociere mare.
A pune în discuție eficiența politicilor publice este ridicol, oamenii de
știință vor fi eventual lăsați să vorbească în cercuri academice, până un
buldog din media îi va lichida mediatic dacă depășesc zona de influență a
câtorva persoane. Dacā realmente s-ar dori altceva s-ar putea vedea în
programele partidelor politice. Nu
se vede nimic.
Asumarea acestui ridicol de a descrie realitatea este însă singura cale
spre a nu evolua spre situații și mai rele, pentru a ține în viață modul de
viață capitalist, al competiției constructive. Scara de acțiune cu argumente
este localā, efectele sunt atenuate imediat la distanțā. Dar scara efectelor
resurselor culturale care folosesc argumente preluate în alte proiecte omeneşti
este mult mai mare, pentru cā dau fundamentul modurilor de gândire şi abordare
(alāturi de alte elemente culturale). Rezultatul practic e cā oamenii care se
ocupă cu cu gândirea nu au nici un fel de putere personalā în societate,
proiectele lui intenționate sunt neglijabile, dar poate avea prin opera sa
efecte neintenționate enorme, afecteazā masiv evoluția culturalā. E irațional
sā ne simțim frustrați de lipsa de putere ca oameni de știință, ca
intelectuali, ține de natura demersului cu care ne ocupām. Important e sā
existe un impact onest intelectual neintenționat. Dacă dorim mai multă putere
socială putem să ne ocupă cu altceva, afaceri, politică, o carieră în
instituțiile de forță.
În orice stat primeazā tot timpul rațiunile de stat, adicā ale persoanelor
din structurile puterii care s-au identificat în diferite grade cu jobul. E
natural, aşa au evoluat aceste entitāți culturale. În crize ca cea de acum
acest fapt devine evident, transparent. Ce e de folos în capitalism este
spațiul de libertate lumeascā mult mai mare ca în alt fel de state. El e
benefic numai cu eforturi personale de dezvoltare, şi nimeni nu va ajuta la
asta din partea statului. Statul democratic a fost forțat sā declare drepturi,
dar nu le iubeşte. În competiția oamenilor liberi cu statul trebuie să fii
puternic, capitalismul te obligă la asta dacă nu vrei să ieși de pe piață, să
devii aservit.
Remarcile sunt relevante şi pe plan duhovnicesc, pentru cā existā tendința
permanentā de livrare a instituțiilor religioase unor autoritarisme. Clerul e
format din oameni influenți şi statul i-ar dori pe toți sub controlul sāu. Capitalismul
minimizeazā acest risc şi ține în viațā o Bisericā sānātoasā, cât de cât
neaservitā, deci disponibilā pentru sfințire continuā a persoanelor din ea.
A avea un job la stat e o situație oarecare, importantā e servirea
oamenilor contribuabili, ca scop moral, nu a instituțiilor ca scop final.
Identificarea totalā cu instituțiile şi rolurile este demonicā și o presiune
permanentă către distrugerea capitalismului din interior.
Nu poate exista capitalism fără
competiția cu cei care îi neagă valoare, care își refuză libertatea. Curentele
marxiste în particular fac un mare serviciu modului de viață capitalist, obligă
la realism și ajustare a practicilor, la respingerea fetișizării, idolatrizării
capitalului și la sesizarea, reamintirea permanentă a valorii proceselor care generează
capital. A gândi liber ca act
personal și social tot-odată nu e posibil decât în capitalism.
Capitalismul nu este nici utilitarist, nici deontologist, nu e nici
rezultatul calculului minții umane, nici un produs secundar al religiei
iubirii, este un mod de viață cu morala complexă asociată lui și care îl face
posibil întemeiată în feluri complementare care se susțin reciproc într-un întreg în care trăim.
_______
Text publicat pe platforma Marginaliaetc.ro în 22 octombrie 2020.
