Retrospectivă și comentariu asupra cărților formatoare - un text de Dragoș Iordache

Preiau de pe pagina lui Dragoș Alexandru Iordache o mică recenzie la "Carțile care ne-au făcut oameni" apăruta anul trecut la Humanitas.

"Retrospectivă și comentariu asupra cărților formatoare

Ingrijorare profunda a unor membrii ai societatii din actualitatea contemporana este scaderea ponderii prezentei cartii in viata individului si mai ales a tanarului, ca instrument de instruire si cultura. Multe personalitati din lumea literara si artistica a momentului sunt intrebate, aproape imperativ, care a fost traseul lor de lectura prin care cartea a ajuns sa le defineasca viata. Raspunsurile sunt variate, aproape la fel de diverse ca trasaturile spirituale si definitorii ale oamenilor.

Exista cativa autori care trateaza subiectul sumativ, fara sa intre cu adevarat in interpretarea profunda a acestor aspecte, fapt care inseamna contragerea generala a optiunilor imaginative, precum si a criteriilor de adresare.

Colectia de interviuri documentate a scriitorului Dan C. Mihailescu este intitulata aparent sugestiv ,,Cartile care ne-au facut oameni''. Eu am decis, totusi, abordarea subiectului intr-o alta maniera. Sunt ferm convins ca expresia din titlu este aproape nonliterara, iesind din spectrul realei analize psihologice, fie si extrapolata semnificativ, a unei personalitati. Voi adopta deci ca titlu rezumativ al compendiumului realizat sintagma ,,Cartile noastre formatoare''. Aceasta pentru ca numai formarea sensibilitatii artistice si lirice depinde de o lectura variata, nu si conditia naturii umane sau sociale, de care era strict legat titlul initial.

Selectia personalitatilor marcante realizata subiectiv cuprinde anumite personaje reprezentative din toate domeniile vietii publice culturale, artistice si chiar socio-politice. Acest aspect impune considerarea in analiza facuta a unor diferente bazate pe multe criterii, de la apartenenta sociala pana la structura biografica personala. Ca tema principala, abordata in majoritatea interviurilor, voi mentiona o idee foarte incarcata de sens si invatatura, aceea ca trebuie sa existe o atitudine diferentiata in legatura cu cititul genuin, propriu-zis, si lectura reala. Cititul genuin, dupa cum marturiseste Mircea Cartarescu, este lectura primara a unei lucrari literare, prin ea putand afla sumarul detaliilor si cunoaste opera, dar neputand intelege profund semnificatiile si substratul liric (in cazul unui text cu sentimente transmise indirect). Aceasta stare psihologica, de a citi direct, se poate adresa oricui, fiind necesara uneori chiar si atunci cand s-a descoperit deja urmatorul pas: lectura adevarata. Cea din urma consta in patrunderea reala a intelesului si semnificatiilor lirice ale textului. In acel moment se poate preciza concret ca formarea cu ajutorul cartilor are un oarecare efect.

In legatura cu subiectul profunzimii receptarii mesajului artistic, se pot disocia doua situatii diferite. Una dintre ele ar fi cea in care cititul genuin are mai mare importanta decat i-am acordat-o initial. Se poate lua ca exemplu opera unui scriitor cu o personalitate deosebit de sensbila, Ionel Teodoreanu, dar ale carui opere, cel putin tehnic, nu sunt de o calitate si claritate deosebita. Cu toate acestea, prin abstractie de la asemenea exemple, se pot obtine imagini stilistice de mare calitate. In general insa, necesitatea patrunderii profunde a textului este indispensabila.

Urmarind genul si tipul operelor literare pe care scriitorii de considera ca fiind formatoare pentru viata lor, se poate constata ca exista similaritati. Acestea se explica privind spectrul cronotopic in care se incadreaza viata persoanelor respective. Ma voi referi initial la spatiul est-european care determina influentele ruse si franceze. Evident, nu numai spatiul, ci si calitatea lucrarilor, are un rol important, dar se considera factor determinant spatiul. Apoi, din punct de vedere cronologic, toti scriitorii pun accent, in principal, pe doua perioade: antichitatea (filozofia si literatura greceasca si romana) si propria perioada (literatura interbelica, modernista, moderna si contemporana). Ulterior, majoritatea expun si o secventa de carti, imparita pe pacursul vietii. In primul rand, cartile din povesti si romanele scurte, usoare, de formare, cu tema sociala sau memorialistica, urmand autorii clasici si clasicii tarzii, in carti de aventuri, momentul romanelor rusesti, poeziille, lecturile filozofice. Un fapt interesant de remarcat este perzenta, la unele persoane, ca final, a Bibliei, cu definitia de carte suprema, al carui sens se poate intelege numai in urma parcurgerii tuturor etapelor lecturii.

O marca a subiectivitatii umane a fiecaruia este faptul ca, la capitolul poeziei lirice, parerile sunt foarte impartite, ajungand chiar sa se deosebeasca diametral una fata de cealalta. In opinia mea, lirica este catalizatorul fundamental al formarii literare, deoarece in momentul in care va receptiona unele sentimente transmise de un poet, omul le va putea transmite si el la randul sau.

Concluzia mea este ca problema cartilor formatoare depinde foarte mult de contextul in care se adreseaza, de sursa de provenienta si de destinatia directionarii sale. O carte atinge sufletul. Sufletul nu este un joc. O carte directionata corect sau gresit schimba o viata!

Dragoș Iordache,

București, martie-aprilie 2011"

Biologia romaneasca din nou vaduva: Claudiu Tudorancea despre regretatul profesor Nicolae Botnariuc

Una dintre dificultățile cu care se confruntă tinerele generații de biologi este absența tradiției explicite, a rădăcinilor istorice povestite. Nu avem o istorie adevărată a biologiei românești. Undeva s-a rupt comunicarea intre generații. Poate în ambițiile prea mari ale celor mai vechi, poate în graba prea mare a celor mai tineri. Sau poate în imaturitatea noastră intelectuală cu care am ieșit din comunism sau am pornit de la un imposibil zero după el.

Am primit pe mail fwd o scrisoare a d-lui Claudiu Tudorancea despre Profesorul Botnariuc și m-a impresionat autenticitatea ei. Fiind publică, o redau aici,  ca pe un pas spre cunoașterea rădăcinilor noastre, a celor crescuți în tradiția ecologiei sistemice, de către cât mai mulți tineri.

"Biologia romaneasca din nou vaduva

Incerc din nou, la aproape trei saptamani de la ziua de “scrum” a profesorului nostru, sa injghebez cateva ganduri. Zic din nou pentru ca am mai scris asemenea ganduri imediat dupa disparitia lui dar, mister sau orice altcevea (incerc sa nu ma las victima misticismului), atunci cand am apasat pe butonul de trimitere totul a disparut in neant. Sa fi fost duhul aceluia disparut si care nu voia sa mai auda nimic de la nimeni? Sau poate numai Serviciul Yahoo era de vina, serviciu la care am apelat zile in sir sa-mi recupereze mesajul si sa mi-l retrimita. Zadarnica rugaminte.

Resemnat, cu ceva mai multa liniste in cuget, indraznesc sa reiau sirul gandurilor din urma cu trei sau chiar patru saptamani.

***

Dupa disparitia in ultima vreme a catorva mari carturari ai tarii iata a venit randul stiintei romanesti sa plateasca tribut vamilor neiertatoare. Ne parasea in primul rand, nu profesorul si prietenul nostru, ci un stralucit biolog al tarii a carui viata n-a fost altceva decat o flacara mereu arzanda pe altarul biologiei. In zadar am tot urmarit ziarele romenesti si am ascultat diverse statii de televiziune din Romania, sa citesc sau sa sa aud o cat de mica stire cu privire la disparitia Prof. N. Botnariuc. Oare unde sa fi fost in acele zile Academia Romana sau macar Subsectia de Biologie a acestei institutii, din pacate de mult erodata, de n-au putut sa scrie cateva randuri in memoria academicianului care a fost o vreme si Seful acestei subsectii ? Oare Facultatea de Biologie a Universitatii din Bucuresti, pe care a slujit-o cu patima intreaga sa viata profesionala  instruind si educand nenumarate generatii de studenti si al carei decan a fost timp de 8 ani, nu a reusit sa scrie cateva randuri in memoria unuia din cei mai eminenti biologi pe care i-a avut Romania in vremurile contemporane ? Sau poate ca societatea romaneasca este interesata astazi doar de scandaluri politice, de afacerile si crimele lumii interlope practicate azi ca o emblema a tarii, de deturnarea de fonduri din vistieria vamilor in buzunarele unora sau altora, de divorturile unor neica nimeni care umplu ecranele televizoarelor, de afacerile necurate din lumea sportului romanesc, etc. Cand sa mai fie timp si pentru cultura si stiinta, cand sa mai avem timp si pentru valorile care au dat stralucire literaturii, artei si stiintei romanesti ?

Imi permit sa redau o afirmatie, care din nefericire nu-mi apartine, enuntata de un foarte talentat si ascutit la minte si in condei ziarist roman, cu putina vreme in urma : “ Frumoasa tara, pacat ca-i locuita de toape, de prosti si de profitori ”. Doamne cat adevar grait-a.

Ramane ca reper biografic memorabil lucrarea Dlui Dr. Stefan Negrea privind activitatea si personalitatea complexa a profesorului N. Botnariuc, publicata in revista Noema cu ocazia celei de a 90 aniversari a zilei de nastere a acestuia. Important de mentionat este si stradania Dlui Dr. C. Ciubuc, unul dintre discipolii apropiati ai profesorului, de a aduce la cunostinta ascultatorilor de radio trista veste, omagiind in acelasi timp personalitatea stralucitului om de stiinta disparut dintre noi.

Despre Prof. Botnariuc, “ seful ” cum il numeam intre noi cei ce i-am fost in preajma, se pot spune foarte multe lucruri. Ca profesor a fost admirabil. La catedra avea o tinuta sobra iar cursurile sale erau de o asa claritate ca puteai pleca cu lectia inteleasa deja din amfiteatrul  ” Voinov ”. Mi-a fost dat sa intalnesc de-a lungul anilor, aici la mare departare de tara, fosti studenti la Facultatea de Biologie din Bucuresti care retineau ca figura proeminenta pe Prof. Botnariuc si isi aminteau cu admiratie de cursurile tinute de el. Atat ca profesor cat si ca om de stiinta, Prof. Botnariuc poate fi numit pe drept un “risipitor“. Aceasta pentru ca a imprastiat cu o darnicie iesita din comun cunostintele si experienta sa acumulate de-o viata, tuturor celor care au fost doritori si au avut mintea deschisa catre cunoastere. Fara indoiala contributia sa esentiala la dezvoltarea stiintei din Romania ramane aceea de a fi introdus si dezvoltat gandirea sistemica in biologia romaneasca.  Unii, daca nu chiar majoritatea biologilor din Romania, din nefericire, au facut din teoria sistemica o dogma, neintelegand de fapt ceea ce Prof. Botnariuc a intentionat si a propovaduit prin lucrarile sale. In domeniul limnologiei contributia sa substantiala ramane completarea “ Legii lui Antipa ” privind dependenta  productiei biologice a apelor din zona inunundabila a Dunarii de marimea, durata dar si de perioada cand se produc viiturile fluviului. Ce pacat ca multe din ideile si concluziile cercetarilor sale atat de originale nu au ajuns si in revistele si jurnalele stiintifice internationale.

Profesorul N. Botnariuc nu a avut o viata usoara. S-a confruntat inca din tinerete cu suferintele razboiului la care a luat parte, dupa venirea regimului comunist la carma tarii a fost la un moment dat pe punctul de a fi eliminat din corpul profesoral al facultatii, mai tarziu determinat prin viclesug sa se pensionze desi ar fi avut dreptul legal sa-si continue activitatea la catedra, iar dupa asa-zisa revolutie sau ce-o fi fost ea, din Decembrie 1989, a fost marginalizat aproape complet. Si asa cum stiinta ca si religia isi are admiratorii dar si detractorii ei si profesorul Botnariuc a avut nu numai admiratori dar si adversari. A reusit sa depaseasca vitregiile vremurilor si adversitatea celor ce nu-l intelegeau sau ii erau direct potrivnici, printr-o daruire neostenita cercetarii stiintifice,  prin improspatarea si imbogatirea cursurilor cu ultimele noutati din biologie si prin aprofundarea si dezvoltarea teoriei sistemice. Nu se poate spune ca adversitatile si rautatile oamenilor, impostura unora si viclesugurile politice indreptate impotriva sa nu au lasat urme in comportamentul sau. Marturisesc ca nu l-am auzit vreodata certandu-se cu cineva sau ridicand vocea prin care sa-si exercite forta adevarului pe care il apara. Prefera sa se retraga in biroul sau atunci cand venea de la unele sedinte de decanat unde se mai aprindeau uneori spiritele, isi prepara o cafea aromata cum numai la el in birou gaseai, isi aprindea pipa si incepea sa lucreze, sa citeasca, sa scrie, totul ca si cand nimic altceva nu-l mai interesa, desi era decan. De la acest fel de comportament i s-au tras mai apoi multe ponoase de la cei ce-si consumau zilele si uneori noptile in sedinte ale organizatiilor PCR sau de UTC si care il acuzau de lipsa de interes in dezvoltarea procesului de invatamant  sau in dezvoltarea facultatii. Realitatea este ca nu-l priveau nici sedintele de partid, de care cauta sa scape deseori invocand diferite motive, si nu avea nici inclinatia spre munca administrativa a facultatii care si ea trebuia sa se desfasoare sub girul organizatiei de partid.

Este tot atat de adevarat ca uneori, chiar si noi, cei din echipa lui de la catedra de Biologie Generala, ne aratam mahniti atunci cand consideram ca unele nedreptati evidente din facultate erau lasate la cheremul celor influenti ai acelor zile fara ca profesorul nostru sa se implice in vreun fel.

 Aveam sa inteleg ceva mai tarziu acest comportament pasiv, cum il numeau unii. Pot face o marturisire de credinta : am fost unul dintre confidentii profesorului Botnariuc. Deseori in serile sau dupa amiezile cand il vizitam acasa, aproape fara exceptie ori de cate ori veneam de la Cluj la Bucuresti, eram martorul unor destainuiri uneori emotionante. Printre multele marturisiri voi relata pe cea care se leaga de cele spuse mai inainte. Redau din memorie : “Claudiu, cand am vazut ca nu pot lupta cu ei (era vorba de perioada comunista), ca te lucreaza prin spate, ca actioneaza ca o haita....m-am retras in cochilia mea si mi-am vazut numai de activitatea stiintifica si didactica”.  Acelasi sfat mi l-a dat nu o singura data si mie: “ lasa-i dracului pe toti si vezi-ti de activitatea ta stiintifica, pentru ca altfel nu mai reusesti sa faci nimic”. 

Legaturile mele stranse cu Prof. Botnariuc au inceput inca de pe cand ii eram student pe bancile  amfiteatrului. La insistentele sale pe langa rectorul universitatii din anul cand am absolvit facultatea, Prof. Jean Livescu, in ciuda opozitiei Serviciului de Cadre, norocul mi-a suras in a-i deveni preparator la catedra. El a ramas pe mai departe profesorul dar a devenit si “parintele” meu de zi cu zi iar eu am ramas pe mai departe invatacel dar si “copil ascultator” atat la catedra cat si barca sau pe salupa. Relatiile noastre s-au cimentat de-a lungul anilor intr-o prietenie ramasa statornica aproape jumatate de secol.

Sufleteste nu ne-am desparatit nici atunci cand destinul meu a pornit pe alte carari. O intreaga corespondenta pastrata in arhiva personala sta marturie prieteniei noastre. Chiar si in acele vremuri de temut ne vedeam ocazional. In vara anului 1974 am avut bucuria sa-l primesc in laboratorul meu de la Universitatea din Manitoba, Winnipeg, Canada, unde imi efectuam un stadiu post-doctorat. Participam amandoi la un congres al Societatii Internationale de Limnologie care avea loc chiar in orasul Winnipeg. Ceva ani mai tarziu m-am bucurat sa-l am oaspete si in laboratorul de limnologie in care lucram de aproape zece ani al Departamentului de Biologie, Universitatea din Waterloo,  Canada. Relatia noastra directa, ramasa de suflet, s-a restabilit dupa intoarcerea mea in tara in 1994 pe cand eram profesor la catedra de Ecologie-Genetica de la Facultatea de Biologie si Geologie a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca.

L-am gasit ceva mai obosit decat il stiam si chiar ingretosat de cele ce se intamplau in Romania anilor post-decembristi. Lucra insa cu destula ravna la o noua carte despre care imi povestea in serile in care il vizitam. Schimbam opinii stiintifice si ii admiram scrupulozitatea si pasiunea pentru desavarsirea convingerilor sale stiintifice. Imi cerea unele sugestii si nu de putine ori imi cerea o privire critica asupra celor ce scrisese sau urma sa scrie. Am avut, recunosc, si unele  semne de intrebare cu privire la integritatea sa profesionala pe care eu o aveam drept busola in intreaga mea activitate. Desi inca viguros din punct de vedere fizic, se pare ca povara varstei si a atator experiente de viata, mai vechi si mai noi, isi lasase amprenta asupra  actiunilor sale din ultima vreme. Omul care imi fusese model de etica profesionala si de conduita, ajunsese sa se lase inconjurat de impostori, de lichele, de profitori care sub umbrela autoritatii sale stiintifice cautau avantaje nemeritate. Si din nefericire le-au si obtinut. El, omul pe care il vazusem toata viata neclintit in apararea calitatii si respingerea mediocritatii, nu mai reusea sa distinga valoarea de non-valoare, si corectitudinea de lichelism. Am incercat o mare deznadejde. Si poate as fi trecut cu vederea multe din slabiciunile varstei, de care probabil nu vom fi scutiti niciunul, daca unele hotarari luate de el alaturi de unii, sau la sfatul unor, recunoscuti  pentru oportunismul si lichelismul lor de-o viata, nu ar fi afectat destinele unora intr-un fel si pe ale altora in alt fel.

Scarbit eu insumi de cele ce vedeam la Universitatea “ Babes-Bolyai ” din Cluj-Napoca, deznadajduit cu cele ce vedeam ca se intampla la Bucuresti cu participarea constienta sau inconstienta a mentorului meu de-o viata, i-am urmat sfatul dat mie odinioara si ”m-am inchis si eu in cochilia mea”, desi recunosc ca nu asta imi este natura. Asa se face ca doar cu un an si jumatate inainte de plecarea mea din nou spre Canada impreuna cu familia, am rarit vizitele mele la Bucuresti si in acest fel am intrerupt, cu multa strangere de inima, si vizitele pe le faceam de regula profesorului Botnariuc. Era vara anului 2004 cand Monica, sotia mea, isi sustinea teza de doctorat la Universitatea “ Babes-Bolyai ”. Profesorul nu era in tara la acea data. Monica i-a trimis prin posta rezumatul tezei sale de doctorat in care aducea multe si frumoase multumiri profesorului Botnariuc, cel care o initiase cu cativa ani in urma in tainele identificarii larvelor de chironomide. Profesorul, la intoarcerea sa in tara, pe cand noi eram deja in Canada, a citit rezumatul tezei si a trimis o scrisoare Monicai la Cluj felicitand-o pentru continutul si reusita tezei. Scrisoarea a intrat in posesia Monicai abia peste un an sau doi fiindu-i inmanata de o colega de la Facultatea de Biologie din Cluj care o primise dupa plecarea noastra.

Am aflat cu amaraciune de starea de sanatate a profesorului nostru mai ales cea din ultima vreme.

Am facut aceste precizari pentru a fi auzite si de aceia care au urzit lucruri nelegiuite despre relatiile mele cu Profesorul Botnariuc din ultimii ani ai sederii mele la Cluj. Tot ce este spus in afara celor destainuite de mine mai sus nu sunt decat  practici cretine ale unora care nu se pot dezbara de obiceiul de a fabrica informatii aberante.

***

In dimineata zilei de 1 martie, cand am primit trista veste a decesului Profesorului Botnariuc trimisa prin email de prietenul si fostul meu student Costica Ciubuc, mi-am simtit inima ca un cuib de pasare parasit.  Biologia din Romania a ramas si ea vaduvita de o puternica  personalitate stiintifica, eveniment trist de care nici o autoritate sau institutie stiintifica din tara nu s-a sinchisit.

***

La a 80-a aniversare a zilei de nastere a Profesorului Botnariuc care a avut loc intr-un cadru restrans la Academia Romana, am avut onoarea dar si nespusa bucurie sa fiu si eu invitat de catre profesor. Am profitat de acest prilej pentru a-mi exprima in cadru public, in fata mai multor colegi de breasla mai varstnici si mai tineri, cateva din gandurile si sentimentele mele pe care le nutream fata de cel ce imi fusese model de viata. Nu doresc sa va rapesc mai mult timp decat am facut-o deja, dar pentru cine este interesat  atasez la acest mesaj scurta mea cuvantare la acea aniversare. Eu o pastrez in arhiva personala pe caseta si pe CD.

Rogu-va, iertati-mi destainuirile pe care am simtit nevoia sa vi le fac.

Cu aceleasi vechi sentimente de prietenie si preturire pe care vi le port,

Claudiu Tudorancea                                                                               31 martie 2011

Canada"