Retrospectivă și comentariu asupra cărților formatoare - un text de Dragoș Iordache

Preiau de pe pagina lui Dragoș Alexandru Iordache o mică recenzie la "Carțile care ne-au făcut oameni" apăruta anul trecut la Humanitas.

"Retrospectivă și comentariu asupra cărților formatoare

Ingrijorare profunda a unor membrii ai societatii din actualitatea contemporana este scaderea ponderii prezentei cartii in viata individului si mai ales a tanarului, ca instrument de instruire si cultura. Multe personalitati din lumea literara si artistica a momentului sunt intrebate, aproape imperativ, care a fost traseul lor de lectura prin care cartea a ajuns sa le defineasca viata. Raspunsurile sunt variate, aproape la fel de diverse ca trasaturile spirituale si definitorii ale oamenilor.

Exista cativa autori care trateaza subiectul sumativ, fara sa intre cu adevarat in interpretarea profunda a acestor aspecte, fapt care inseamna contragerea generala a optiunilor imaginative, precum si a criteriilor de adresare.

Colectia de interviuri documentate a scriitorului Dan C. Mihailescu este intitulata aparent sugestiv ,,Cartile care ne-au facut oameni''. Eu am decis, totusi, abordarea subiectului intr-o alta maniera. Sunt ferm convins ca expresia din titlu este aproape nonliterara, iesind din spectrul realei analize psihologice, fie si extrapolata semnificativ, a unei personalitati. Voi adopta deci ca titlu rezumativ al compendiumului realizat sintagma ,,Cartile noastre formatoare''. Aceasta pentru ca numai formarea sensibilitatii artistice si lirice depinde de o lectura variata, nu si conditia naturii umane sau sociale, de care era strict legat titlul initial.

Selectia personalitatilor marcante realizata subiectiv cuprinde anumite personaje reprezentative din toate domeniile vietii publice culturale, artistice si chiar socio-politice. Acest aspect impune considerarea in analiza facuta a unor diferente bazate pe multe criterii, de la apartenenta sociala pana la structura biografica personala. Ca tema principala, abordata in majoritatea interviurilor, voi mentiona o idee foarte incarcata de sens si invatatura, aceea ca trebuie sa existe o atitudine diferentiata in legatura cu cititul genuin, propriu-zis, si lectura reala. Cititul genuin, dupa cum marturiseste Mircea Cartarescu, este lectura primara a unei lucrari literare, prin ea putand afla sumarul detaliilor si cunoaste opera, dar neputand intelege profund semnificatiile si substratul liric (in cazul unui text cu sentimente transmise indirect). Aceasta stare psihologica, de a citi direct, se poate adresa oricui, fiind necesara uneori chiar si atunci cand s-a descoperit deja urmatorul pas: lectura adevarata. Cea din urma consta in patrunderea reala a intelesului si semnificatiilor lirice ale textului. In acel moment se poate preciza concret ca formarea cu ajutorul cartilor are un oarecare efect.

In legatura cu subiectul profunzimii receptarii mesajului artistic, se pot disocia doua situatii diferite. Una dintre ele ar fi cea in care cititul genuin are mai mare importanta decat i-am acordat-o initial. Se poate lua ca exemplu opera unui scriitor cu o personalitate deosebit de sensbila, Ionel Teodoreanu, dar ale carui opere, cel putin tehnic, nu sunt de o calitate si claritate deosebita. Cu toate acestea, prin abstractie de la asemenea exemple, se pot obtine imagini stilistice de mare calitate. In general insa, necesitatea patrunderii profunde a textului este indispensabila.

Urmarind genul si tipul operelor literare pe care scriitorii de considera ca fiind formatoare pentru viata lor, se poate constata ca exista similaritati. Acestea se explica privind spectrul cronotopic in care se incadreaza viata persoanelor respective. Ma voi referi initial la spatiul est-european care determina influentele ruse si franceze. Evident, nu numai spatiul, ci si calitatea lucrarilor, are un rol important, dar se considera factor determinant spatiul. Apoi, din punct de vedere cronologic, toti scriitorii pun accent, in principal, pe doua perioade: antichitatea (filozofia si literatura greceasca si romana) si propria perioada (literatura interbelica, modernista, moderna si contemporana). Ulterior, majoritatea expun si o secventa de carti, imparita pe pacursul vietii. In primul rand, cartile din povesti si romanele scurte, usoare, de formare, cu tema sociala sau memorialistica, urmand autorii clasici si clasicii tarzii, in carti de aventuri, momentul romanelor rusesti, poeziille, lecturile filozofice. Un fapt interesant de remarcat este perzenta, la unele persoane, ca final, a Bibliei, cu definitia de carte suprema, al carui sens se poate intelege numai in urma parcurgerii tuturor etapelor lecturii.

O marca a subiectivitatii umane a fiecaruia este faptul ca, la capitolul poeziei lirice, parerile sunt foarte impartite, ajungand chiar sa se deosebeasca diametral una fata de cealalta. In opinia mea, lirica este catalizatorul fundamental al formarii literare, deoarece in momentul in care va receptiona unele sentimente transmise de un poet, omul le va putea transmite si el la randul sau.

Concluzia mea este ca problema cartilor formatoare depinde foarte mult de contextul in care se adreseaza, de sursa de provenienta si de destinatia directionarii sale. O carte atinge sufletul. Sufletul nu este un joc. O carte directionata corect sau gresit schimba o viata!

Dragoș Iordache,

București, martie-aprilie 2011"