Ce spun mai jos nu este un adevăr, ci doar opinii, câteva gânduri care mi-au trecut prin cap la cafeaua din dimineața asta (de care nu reușesc deloc să mă las, probabil pentru că nu vreau cu adevărat).
Lumea este formată din lucruri. Lucrurile sunt ceea ce decupăm din continuul exterior (corpul și tot ce îl înconjoară) și interior (din minte, suflet, inimă) la care avem acces fiecare în mod personal.
Lumea este creația lui Dumnezeu. Intrăm în lume fără voia noastră, ne trăim viața în ea după voia noastră și plecăm din ea fără voia noastră.
Universul este format din obiecte. Un obiect este un sistem de forma (Pi, S), unde Pi sunt proprietăți observate în exterior și/sau în interior, iar S este un tip particular de proprietate relațională caracterizabilă prin una sau mai multe legi formulabile matematic prin care proprietățile sunt corelate între ele (structura sistemului de proprietăți observate)[1].
Științele se ocupă de obiecte, nu de lucruri. O presupoziție a științelor este că obiectele sunt reale, adică legile formulabile matematic sunt parte din univers. Nu am un argument rațional că legile formulabile matematic sunt parte din univers, dar așa funcționează știința, descoperind prin aproximare structura matematică a obiectelor. Adevărul presupoziției respective este cea mai bună explicație pentru succesul științei, dar nu este asigurat cu desăvârșire.
Obiectele științei sunt reconstrucții ale lucrurile făcute de oameni, sunt creație umană. Lumea nu trebuie confundată cu universul, așa cum un lucru nu trebuie confundat cu un obiect.
Se spune : apa este H2O.Această afirmație este stricto sensu falsă. Lucrul apa este apă, iar obiectul H2O este H2O. Propoziția descriptivă “apa este H2O” e o prescurtare, ea înseamnă de fapt următoarea frază: dacă vreau să folosesc lucrul apa pentru scopul cutare, atunci trebuie să cred că lucrul apa poate fi reconstruit prin obiectul H2O.
Obiectele au doar o valoare instrumentală și sunt dependente ontologic de lucruri și de scopurile umane. Universul este un instrument discursiv pe care oamenii l-au creat pentru a-și urmări scopurile în lume.
Științele (și obiectele reconstruite prin ele) în sine nu sunt nici bune, nici rele, ci valoarea lor depinde de scopurile pentru atingerea cărora sunt utilizate.
Aplicație
Să luăm descriptiva: “trupul omului este un organism format din celule care a evoluat din maimuță”. Confuzia dintre lucrul trup și obiectul reconstruit pornind de la el în cadrul biologiei este la originea disputei dintre creaționism și evoluționism. Teoriile din programul evoluționist au un rol de conturare a unui univers în care prin mintea noastră punem o oarecare ordine, cu unele foloase practice dacă nu le supralicităm, explică, dacă vrem asta, dar explicația nu întemeiază lumea, ci depinde de existența lumii. Gândurile despre trup, fie și științifice, reconstruiesc trupul în mintea noastră, dar nu îl întemeiază. Hristos s-a întrupat în lucrul "trup al omului", nu în obiectul multicelular organizat ierarhic reconstruit prin preocupările noastre biologice, prin care azi explicăm trupul într-un fel, iar apoi, uitând că e vorba doar de o explicație, spunem că trupul este acel obiect prin care noi explicăm.
Concluzie, direcții de cercetare
Știința este un demers intelectual instrumental, fără consecințe ontologice. Dar are o seamă de presupoziții ce țin de statutul epistemic al teoriilor, de modul cum funcționează știința ca demers de cunoaștere regională, ca demers de reconstrucție instrumentală a unor părți ale lumii și de reconstrucție a unei imagini a lumii ca întreg.
Cu privire la statutul entităților matematice nu am o opinie. Că ele sunt parte a universului în mod independent de gândirea umană, cum credea Newton, și exprimă gândirea lui Dumnezeu, mi se pare discutabil pentru că le putem descoperi, cel puțin parțial, le putem aproxima într-o anumită măsură. Ori gândirea lui Dumnezeu este principial inaccesibilă omului, însuși termenul "gândirea" fiind inadecvat, doar o reprezentare antropomorfă cu privire la ce ne este inaccesibil în mod discursiv în fapt. Înclin să cred că universul este doar o creație umană pornind de la proprietăți observate, iar realitatea obiectelor matematice în univers ca independente de om este doar o presupoziție necesară pentru demersul cognitiv de reconstrucție a lumii. Altfel spus cred că obiectele matematice nu sunt nici pură ficțiune, nici realitate tare, ci condiții de posibilitate a reconstrucției realității. În acest sens sunt obiective. Dar nu sunt condiții de posibilitate a lumii. Condiția de posibilitate a lumii este creația divină, pentru credincios. Eu cred asta. Pentru cine nu crede lumea este absurdă sau va încerca să o reducă nu doar explicativ ci și ontologic la univers, mutând granițele absurdului până acolo unde omul obișnuit, fără pregătire tare în științe, va crede că ele nu mai există, că trebuie să știe oamenii ăia de știință ceva și atunci merg pe mâna lor. Dar omul de știință autentic ajunge mereu la aceste granițe și are datoria să le semnaleze existența. Evident, pentru un scientist că cineva va face asta va însemna doar că iese cumva din disconfortul absurdului, cu vreun opium al popoarelor. Să fie sănătos, fiecare trăiește cum vrea. Cu blocații în proiect (sensu Gabriel Liiceanu) nu trebuie vorbit prea mult, iar cu răul trebuie doar luptat.
Clarificarea din punct de vedere teologic a statutului obiectelor matematice este crucială pentru a înțelege semnificația doxologică a științei, dincolo de simpla enunțare a unei astfel de semnificații. Dar aceasta poate fi făcută doar de către un sfânt cu background în cercetarea matematică și în filosofia ei. Biserica ar trebui să atragă oameni cu un astfel de potențial. Pentru lămurirea irelevanței teoriilor evoluției pentru adevărul creației lumii însă nu e nevoie neapărat de o astfel de clarificare, cele de mai sus sunt suficiente, pentru că teoriile evoluției au ele însele nevoie de matematică, nu pretind să o explice, iar când se mai găsesc câte unii să încerce asta - cad în penibil.
Mai este și problema artefactelor, a lucrurilor create de om după modelul mental al unor obiecte potențiale (figura 1).
Mai este și problema artefactelor, a lucrurilor create de om după modelul mental al unor obiecte potențiale (figura 1).
Figura 1 Lucruri sau obiecte ?
[1] Pentru o taxonomie incompletă a obiectelor a se vedea http://nuloculcimodul.blogspot.com/2011/09/presupozitii-ale-teoriilor-selectiei.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu