Părintele Tănase nu găsește nimic special în tarele induse de comunism copiilor născuți în această perioadă. Ceva aspecte legate de educație, și cam atât.
Din perspectiva istoriei Bisericii nu e, așadar, nimic special cu comunismul. Acesta e o perioadă cu relele ei, alături de alte vremi cu nebuniile lor. La fel de mult rău, dar de alte feluri, ne bântuie și acum. Și poate chiar mai mult, și mai viclean.
Oamenii politici nu pot da un răspuns la nimic. Pot face unele politici publice instrumentale pentru oameni și cam atât. Oamenii politici sunt slujitori de importanță mică, nu suferă comparație cu ierarhii Bisericii.
Noi tarații și mutilații ceaușismului ne-am cramponat prea mult în ultimii ani de comunism. Mai important este drumul personal, străduința spre viața adevărată. Trebuie luptat cu toate relele, nu investită toată energia într-o țintă predilectă.
Psihologic este de înțeles lupta cu porcăriile unui sistem inuman care ne-a mutilat. Însă maturizarea duhovnicească înseamnă depășirea acestui conflict penibil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu