De la Părintele Ignatie, chilia Sf. Ipatie

Nu te mai uita la televizor. Nu folosi internetul mai mult decât trebuie. Citește.

Satana vrea să-i faci voia lui. Noi să ne-o facem pe a noastră. Noi să stăm sub acoperământul harului.

În fața lui Dumnezeu avem doar dreptul să plângem.

Omul să nu arunce vina nici măcar pe diavol. Libertatea noastră e de vină. Am greșit și punct.

Pune în carantină pe cei care vin neașteptat peste tine. Lasă-i să aștepte.

Încercările ne învață să fim sinceri.

Vorbim de martirii din comunism, dar nu suntem capabili să îi cinstim, să îi cunoaștem. Cei din închisori au fost de două feluri: sfinți și eroi.

Bărbăția și dispoziția de jertfă. Trebuie să găsim bărbăția să continuăm să lucrăm ce am văzut în Sfântul Munte.

Te laudă până faci cei vor ei. Sau te amenință. Dacă suntem pătimași suntem vulnerabili.

Trebuie să ne adâncim duhovnicește. Altfel mergem pe orizontală.

Să luăm împietrirea celuilalt în noi. Nu există creștinism fără a lua împietrirea celuilalt în noi.

Când critic nu trebuie să ne tensionăm că a zis Părintele, etc, ci să încercăm mai mult decât putem. Ce spun vouă în putere e altceva decât ce spun altora vârstnici.

Ortodoxia se ține prin luptă.

Durerea lumii e cu monahul. Aia e cu el. Eu am "Evenimentul zilei" aici: Psaltirea (un pustnic din Ardeal).

Trebuie să ne propunem o țintă duhovnicească. Scopul e îndumnezeirea. Dar o iau în pași mici. Și așa începem să lucrăm.

Pelerinaj în Sfântul Munte Athos

Cine are nevoie să afle cum a fost va merge acolo.

Cine nu vrea să meargă acolo sau nu are voie să meargă acolo nu are nevoie să afle cum a fost.

Sofia - Ryla Monastery - Ouranopolis

Despre a veni și a nu veni

Uneori ști că ești așteptat sau așteptată, vrei să vii, dar nu poți veni. Nu poți veni la un moment dat, sau nu poți veni niciodată. Nu poți veni niciodată pentru că nu ai timp până la sfârșitul vieții, sau nu poți veni niciodată oricât de mult timp ai avea.

Se întâmplă să și spui sincer că vei veni cândva, deși ști că nu vei putea veni.

De ce faci asta?

E posibil să nu ai suficientă energie să te urnești. Într-o clipă de entuziasm promiți, spui, iar apoi cazi din nou în starea de oboseală. Speri că îți vei reveni, amâni răspunsul decisiv. Și o iei de la capăt.

E posibil să îți fie teamă, să nu ai încredere destulă. Într-un moment de curaj anunți că vei veni, apoi când te retragi temporar te miri de curajul tău anterior. Rămîi în expectativă, până când întâlnirea contingentă a persoanei care te așteaptă îți dă curaj din nou.

E posibil să depinzi prea mult de cei din anturajul tău, alții decât persoana care te așteaptă. Când ești departe de ei te crezi capabilă sau capabil să vii și spui că o vei face, când ești din nou aproape de ei lumea ți se pare cu totul altfel decât cea în care luasei decizia anterioară. Aceasta este situația adesea când oamenii care sunt importanți pentru tine sunt din lumi cu totul diferite.

E posibil să fii o persoană prea mândră. A veni înseamnă a te supune, fie chiar și deciziei tale. Îți vine să te supui unei decizii promise altui om, să i te pliezi, iar apoi te dezmeticești: cum să fac Eu așa ceva?

E posibil să fii o persoană dornică de putere. A putea veni oricând înseamnă să ai puterea de a veni, sau de a nu veni. O dată ce ai venit nu mai ai această putere, ești acolo și nu mai ești așteptat. Dacă nu ai prea multe lucruri pe care le controlezi în viața ta s-ar putea să îți placă să fii așteptat sau așteptată, chiar dacă îți dorești de fapt să vii.

Se întâmplă alteori să vii nedorind de fapt să vii. E posibil să îți placă să minți, ca un fel de joacă, de testare a forțelor. Poate și cu alte interese, dar principal este aspectul ludic. Îți reconstruiești credibilitatea din când în când re-venind și promițând nesincer că vei veni, deși tu re-vii doar pentru a mai fi crezut că vei veni. Însă fără a veni, cu adevărat, niciodată. Uneori ne complacem în a accepta persoane care doar revin fără să vină niciodată de fapt. Poate că acestea sunt cele mai multe relații inter-personale în viață. E greu, în fond, să îți vină cu adevărat cineva (pe cap, de ex.).

După cum se vede, cineva poate să stea cvasi-permanent departe dorind de fapt să vină, și cineva poate să vină adesea aproape nedorind cu adevărat să vină.

Dacă vrei să vină, nu te bucura prea mult nici când cineva vine, nici când cineva nu vine. Mai important este de ce o face sau nu o face.

Dacă te aștepți să vină te vei bucura că vine și te vei întrista că nu vine. Dar dacă doar aștepți să vină, te vei bucura că își dorește să vină, chiar dacă nu poate veni, și te vei întrista că nu își dorește să vină chiar dacă vine.

Nu faptele contează, ci ceea ce se află în spatele faptelor.

Dacă ai vrut cu adevărat să vii, întotdeauna îți vei dori să fi venit. Lipsa de energie, anturajul, teama, mândria sau dorința de putere te vor conduce la o stare de nemulțumire. Pe care vei încerca să o compensezi găsind false motive care să îți ascundă față de tine însuți neputința. În momentele critice însă (de exemplu când ești întrebat sau întrebată ritos: de ce nu ai venit, dacă ai spus că vei veni?) vei rosti adevărul. Uneori atunci este prea târziu. Alteori nu.

Dacă persoana către care urma să vii se aștepta să vii, va fi prea târziu când vei rosti adevărul. Dacă acea persoană doar aștepta să vii, niciodată nu este prea târziu.

Venim !

Despre așteptare

Să aștepți este firesc-ul bun, dragostea într-una din formele ei, să te aștepți este egoismul, firesc-ul rău, încercarea de a prevedea un viitor crezut de tine mai bun. O lăcomie avant la lettre.

Așteaptă totul și nu te aștepta la nimic.

Nu tu faci timpul să curgă.

Într-un anumit sens a aștepta este viața, iar a te aștepta este moartea. În alt sens este exact invers. Omul care construiește timpul, face istorie, se așteaptă la tot felul de lucruri. Este omul care trăiește în interval, dar fără capetele intervalului. Adică fără naștere și fără moarte fizică. Acestea n-au sens pentru el decât în privința altora, ca evenimente din viața lui.

Te aștepți să vină cineva care a spus că vine? Foarte rău. Așteaptă, dar nu te aștepta.

Oamenii care pot aștepta sunt oamenii care pot tăcea. Zile întregi fără să spună nimic. Pot trăi fără televizor. Pot trăi știind că și alți oameni așteaptă și tac.

Pe cine așteptăm? Ei, asta este altă întrebare.

Ca să poți aștepta trebuie să ști că există o persoană care poate veni. Oricând.

Când va fi să vină, atunci să vină. La urma urmei nici nu este treaba ta. De ce crezi că poți face pe cineva să vină. Să ți se livreze? Pentru că ai tu ceva de livrat? Atunci vorbim de periferie, de corp.

Ține de natura umană să se aștepte, dar și să aștepte. E drept că unii oameni trăiesc mai mult așteptând, iar alții mai mult așteptându-se. Primii nu au multe pretenții, ultimii au foarte multe.

Poate că uneori este firesc să ai pretenții multe pentru mize mici, și nici o pretenție pentru mize mari. Lucrurile importante, mari, nu pot fi decât daruri. Cu privire la daruri nu poți avea pretenții. Iar dacă ai, atunci nu ști ce este un dar. Ești ca un copil. Vrei să-ți aducă Moșul ceva anume. Și plângi dacă nu ți-a adus. De ce n-a știut Moșul ce vreau Eu să îmi aducă !

Știința se ocupă de mize mici. Credința se ocupă de mize mari.

Dragostea dintre oameni poate fi trăită în registrul mizelor mici, aproape ca business-plan, sau în registrul mizelor mari, ca dar și dăruire.

Mă așteptam să vină, dar a întârziat 30 de minute. Decid că nu mai vreau să continui această relație. Înseamnă că dragostea ta e în registrul mizelor mici. Ești la level 1. Bine că ești și aici.

Aștept să vină, și n-a venit decât în pragul morții. Ai continuat să aștepți și să lupți să trăiești pentru a putea aștepta. Înseamnă că dragostea ta e în registrul mizelor mari. Ai trecut la level 2. Marquez în "Dragostea în vremea holerei" vorbește despre asta.

Când realizezi că poate veni cineva și după pragul morții, deja ai trecut la level 3. Sau mai degrabă ai fost trecut. Hristos vorbește despre asta.

Nivelurile nu sunt paralele, ci cuplate. La orice nivel superior tragi după tine ce ești și la nivelurile inferioare. E ca o trenă, sau ca un lanț de conserve pe caldarâm după mașina de nuntă. După umor, gust, caracter. Inferiorul poate fi făcut frumos prin superiorul din tine, sau poate să degradeze superiorul din tine.

De la orice nivel superior poți să pici la un nivel inferior prin ceea ce în jargon creștin se numește păcat.

Nu poți să nu te aștepți chiar la nimic. Dar dacă nu-ți iese nu te vei supăra, sau vei ierta cu ușurință dacă tu pe fond aștepți, nu te aștepți.

În fond despre asta este vorba. Să fim capabili să iertăm. Și să așteptăm.

Așteaptă și va veni.

Matei Vișniec despre Paștele în Bucovina: trecut vs. prezent

http://www.rfi.ro/articol/stiri/societate/paste-bucovina

De citit și comentariile, cu pro și con. Interesant: Mazăre și arhiepiscopul de Tomis au vorbit de Paște de la același microfon. A propos și de postul anterior.

IPS Teodosie, cel mai puternic om din România

De citit:

http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/ips-teodosie-cel-mai-puternic-om-din-romania-301239.html

iar detalii despre planul de acaparare a ce au creat Harry Tavitian și colegii de asociație aici:

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/exclusiv-rl-asezamintele-sfantului-mina-o-noua-lovitura-imobiliara-a-lui-ips-teodosie-301192-main_pic1.html

Ce spune Harry Tavitian, conform sursei de mai sus:

“Pentru mine, dimensiunea religioasă e cea mai importantă. De aici îmi iau energia şi echilibrul pentru tot ce fac în viaţă – familie, cariera mea de pianist de jazz şi toate celelalte. Nu aş fi crezut că voi trece prin momente precum cele de acum, în 1994, când a început construcţia Bisericii Sfântul Mina. Părin­tele a ridicat întâi o cruce de lemn pe malul lacului. Eram o mână de oameni la slujbă, seara. A ­urmat iarna şi s-a slujit într-un cort militar, lumea a început să afle şi să se adune. În doar trei ani a reuşit să termine biserica – un monument arhitectonic de mare valoare şi o emblemă a Constan­ţei. De curând, părintele a terminat şi Centrul Arca pentru persoane cu handicap. Cum în acest moment Arhiepiscopia Tomisului are bunurile sub sechestru pentru datorii, Centrul le-a intrat în vizor. Asociaţia filantropică «Aşeză­min­tele Sfântului Mare Mucenic Mina», care a construit biserica şi este proprietarul acesteia, a fost şantajată de Arhiepiscopie: dacă nu le donează biserica şi Centrul Arca, părintele va fi caterisit. Părintele a ales să îşi păstreze demnitatea şi nu a acceptat, aşa că a fost caterisit pentru vini imaginare, ca şi alţi preoţi din Constanţa. Biserica e a noastră, a credin­cioşilor, şi nu vrem să fie transformată în SRL. Au fost semne cutremurătoare prin care Sfântul Mina şi-a arătat puterea: unul din preoţii care slujea aici, trimis de ani buni de Arhiepiscopie, s-a dat peste cap cu maşina, cu alcoolemie de 2,4 la mie. El nu a fost caterisit, ci numai suspendat şi am auzit că ar putea sluji din nou la Eforie.Alt preot trimis cu forţa să facă Sfântul Maslu a făcut atac cerebral în tinda bisericii şi apoi a murit. Hristos, adevăratul conducător al Bisericii, spune să ne iubim vrăj­maşii. Am mulţumit în mai multe duminici arhiepiscopului Tomisului pentru că prin acest mare dar pe care ni l-a făcut în Postul Mare – izgonirea păstorului nostru – a ieşit la iveală adevărata zidire a părintelui: cea din sufletele credin­cioşilor, mulţimea faptelor bune pe care le-a făcut, inima bună a dânsului, credinţa nezdruncinată, puterea iubirii întru Hristos.“

Este clar că societatea civilă trebuie să aibă un cuvânt important de spus din punct de vedere instituțional, fie și prin presiuni mediatice și luări de poziție, atâta vreme cât între ierarhi se află încă mulți oameni care au colaborat cu fosta Securitate și au moștenit metehnele acelor vremuri.

La peștera Sfântului Ioan Casian

Copiii de la biserica din Istria