Am fost informați ieri că „PSD este
România la scară mai mică”. Atunci când micșorezi ceva la scară nu mai poți să
păstrezi tot ce e important, iese o machetuță de felul celor cu care se jucau
bărbații în copilărie, cu caroserie, uși, volan, dar fără motor. Pe vremea mea
se putea schimba pe câteva zeci de surprize din guma de mestecat turcească
vândută de o doamnă la colțul școlii.
Așa și cu PSD. România mică nu poate
funcționa fără România întreagă și cineva se joacă de-a interesul național.
Dincolo de acest act ratat de
comunicare publică rămâne faptul că PSD este o parte a României, și, ca orice
parte, e mai mic decât întregul. Ar merita schițat ce fel de parte este și ce
folos poate aduce țării, ce rol pozitiv poate avea, întrucât deservicii vedem
cu toții destule.
Caracteristică acestor oameni pare a
fi o viziune despre lume în care orice parte deține toate proprietățile
întregului. De exemplu :
·
Dacă scot țara din economia globală ea va continuă
să aibă o economie.
·
Dacă oamenii de știință români nu mai folosesc
nimic din știința produsă de alții din lumea asta, aici va continua să existe o
știință românească.
·
Dacă toți românii se înscriu în PSD va fi exact la
fel în țară ca atunci când există oameni cu puncte de vedere diferite, pentru
că PSD e oricum tot una cu România, doar ceva mai mic.
Dacă cineva râde la cele de mai sus
e un râs neproductiv. Acești oameni gândesc în acest mod și sunt concetățenii noștri.
Trebuie să comunicăm cu ei serios, nu ne putem supăra ca văcarul pe sat.
Gândirea “poporului PSD-ist” este o
gândire de oameni cu un bagaj de cunoștințe precar. Ei nu cunosc faptul că în
ce privește treburile lumești întregul este mai mult decât părțile sale, că
există tehnic vorbind ceea ce poartă numele de trăsături emergente, care apar
prin interacțunea dintre părți. Nu par să își dea seama că un grup cu
diversitate scăzută nu poate susține supraviețuirea limbii române, că
vocabularul ei complet nu îl va practica nimeni ca individ vreodată, că o
națiune izolată nu poate susține o economie în sensul propriu al termenului, că
nu e tot una comuna primitivă cu societatea secolului XXI, că știința e un
produs cultural emergent la scară internațională, și așa mai departe.
Acești oameni cunosc bine doar limba
română de zi cu zi. Ei sunt nucleul stabil de care are nevoie orice țară pentru
o cultură și economie naționale. Pornind de la ei evoluează în secole limbajele
tehnice în mod concentric, comunitățile profesionale specializate, se
organizează în mod firesc, necntrolat de sus, o structură culturală și
economică națională.
E un truism că această evoluție
culturală nu a avut loc la noi în ritmul ei firesc. Totul s-a accelerat prin
politici de stat, bulversând destinele oamenilor în numele idealului
modernizării. Mica Românie a domnului Dragnea îi reprezintă pe cei ce au
dificultăți să evolueze accelerat pe plan cultural, pe cei care pierd prea mult
din aceste schimbări.
Mica Românie nu știe să
facă mare lucru în lumea de azi, dar vrea bani și respect.
Pentru bani strategia e simplă.
Mai întâi dau reglementări cu
dedicație ca să își asigure drepturi salariale și pensii marite. Îndatorează
țara, iar la momentul oportun lasă să vină la putere pe cei care motivează
oamenii productivi încă neplecați din țară. Aceștia trag la vâsle cât pot de
tare sub amenințarea că dacă nu o fac barca se scufundă. La început ai crezut
că amenințarea e o glumă, dar când vezi că deja cineva a început să scobească
printre scânduri cu fanii jucând tontoroiul în jur nu prea ai de ales, dacă
barca aceea înseamnă ceva pentru tine.
Pentru a obținbe respect strategia e
cea de cartier, a intimidării și reducerii la tăcere. Asta funcționează mai
greu pentru că din câte se pare se ceartă între ei, subminându-și autoritatea
unii altora. De unde și tristețea din partid anunțată ieri în mod public: “Sunt
doar puțin trist și eu, și tot partidul”, a spus domnul Dragnea.
Ce se întâmplă nu e neapărat ceva rău.
Se pot trage câteva învățăminte simple, evidente pentru toată lumea. Unul ar
putea fi că graba strică treaba. Altul ar putea fi că de ce ți-e frică nu
scapi. Și încă unul este că pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești.
Sau poate, câinele moare de drumul lung și prostul de grija altuia.
Este semnificativ că toate aceste
învățăminte sunt produsul cultural al talpei țării, al strămoșilor micii Românii
pesediste. E un nucleu fără educație sau slab educat, popular și manipulabil
prin populism, dar demn de a fi iubit, o parte a țării noastre. Este adevărat
că nu toți vrem să fim exact ca strămoșii noștri, în tote privințele, așa cum
vor acești oameni. Noi prețuim doar unele aspecte ale tradiției, pe altele nu.
Faptul că vrem și altceva nu ne dă însă dreptul să îi disprețuim pe cei rămași
de căruță, chiar dacă ne agresează.
A vrea să participi competitiv la
spațiul cultural european și global fără acest nucleu e ca și cum ai încerca să
câștigi săriturile de la trambulină fără să ai trambulină. România întreagă are
nevoie de toți.
Ce nu are nevoie România este cu
siguranță să fie condusă de ticăloși, ignoranți sau nebuni.
