Istoria este susținută de procese de producție personală,
de vieți orientate spre scopuri ale vieții, indiferent dacă aceste scopuri sunt
calificate ca fiind sensuri, sau asumate pragmatic mai mult sau mai puțin
instinctiv. Pentru a înțelege ce e de
conservat și cum anume avem nevoie de o imagine realistă asupra resurselor
necesare pentru producție la diferite scări spațiale (geografice), de timp și
de complexitate socială.
Dificultatea acceptării nevoii conservării vine din
costurile mari pentru a avea o imagine realistă. Nu ne putem aștepta ca multă
lume să își asume astfel de costuri enorme de cunoaștere. Cei mai mulți vom
prefera să folosim resursele pentru proiecte personale, erodându-le și fără să
contribuim prea mult la regenerarea lor. Pentru că a conserva înseamna a
asigura regenerarea naturală, economică și culturală, chiar și spirituală cui
are chemare, a unor resurse. Nimic nu poate fi conservat static, totul trebuie
re-produs, sau măcar întreținut permanent. Există niște costuri ale
conservării. Cine nu e conservator nu spune decât că nu are dispoziția să
plătească pentru ceva întreținut de alții. Există o casă, prefer numai să stau
în ea, nu mă privește structura ei reală, costurile ca să mențin funcționale
părțile.
Natura casei socio-naturale de conservat e atât de
complexă încât nu poate fi reconstruită de la zero. Nu e nimic special în
această afirmație, e vechea idee a vasului lui Tezeu, care se reînnoiește din
mers. Chiar și proiectele cele mai
raționaliste nu își propun să refacă viața de la zero, ci numai un sistem
politic, economic, și implicit sunt cât de cât conservatoare în privința
naturii. Nu recunosc asta numai pentru a se delimita social în competiția
pentru putere și resurse de cei care sunt ceva mai înțelepți și pun accent pe
conservare prin regenerare. Raționaliștii sunt niște free-rideri, niște
beneficiari clandestini, oportuniști ai vehiculului construit transgenerațional
pe care îl zdruncină sau chiar amenință cu scufundarea lui ca să aibă o felie
mai mare din tort fără a putea schimba ceva esențial din el, numai pretinzând.
Esențialul social rămâne același, în absența lui entitatea de conservat
dispare.
Dar care este acest ceva esențial? În primul rând
diversitatea tipurilor de proiecte de viață pe gradientul de la pur biologic la
spiritual. Nici un fel de monopol al unui mod de viață nu este folositor,
fiecare are nevoie de o contrapondere. Situația la nivel personal vine din
evidenta complementaritate între lumea interioară și cea exterioară a omului.
Omul poate decide personal să se încline experimental într-o parte sau în alta,
iar rezultatele scontate, succesul, diferă în funcție de detaliile proiectului,
cum face ceea ce vrea să facă. Diversitatea proiectelor de viață la scară
socială e condiție pentru experimentarea permanentă deschisă. Nu există un tip
de proiect care garantează prin natura structurii sale succesul, iar modurile
de implementare sunt infinit (nedefinit) variabile, dat fiind că lumea din jur,
ce ai la dispoziție pentru punerea în practică a scopului, variază în timp și
geografic. Poți eșua și biologic, poți eșua și spiritual, și prin paliere
intermediare economice și culturale. La fel cum poți avea succes în toate
felurile de angajare existențială. Spiritualul, culturalul, economicul,
biologicul au funcțiile lor distincte, indiferent dacă alegem ca dominant pe
unul sau pe altul. Diversitatea tipurilor de proiecte de viață duce la rețele
sociale variabile, care se pot adapta la tot felul de realități naturale și la
întâlniri cu alte societăți, uneori complet diferite. Mai duce la o viață
socială intensă, la o cunoaștere și re-cunoaștere reciprocă.
Al doilea lucru de conservat este complementariatea între
o înțelegere socială rigidă și una prin schimbări. O perspectivă prin care
decupăm societatea în roluri și le numim și ordonăm e una care permite să
acționăm predictibil pe termen scurt și mediu. O perspectivă în care
contextualizăm istoric aceste roluri și ne putem desprinde personal oricând de
ele, de jocul nostru în unul sau altul, e una în care valoarea rolului jucat nu
mai poate fi absolutizată, accentul fiind pe valoarea și demnitatea oricărei
persoane care face ceva bine, indiferent de ceea ce face, de statut.
Conservarea complementarității de cunoaștere și întemeiere a deciziilor
practice pe reprezentări stabile pe termen scurt cu cele întemeiate pe procese
inevitabile de schimbare pe termen mediu face posibilă schimbarea cât mai puțin
distructivă, cu minimă suferință și maxim potențial folos (după cum
experimentul de schimbare asumat va avea rezultatul scontat) în viața personală
și socială. Știi că inevitabil va urma o schimbare, dar ești prudent în a te
angaja în ea, și nici nu ești fixist, încremenit. Ca să poți ști asta la scară
socială ai nevoie de o diversitate a tipurilor de proiecte de viață pe
gradientul de la pur biologic la spiritual (primul lucru de conservat),
întrucât monopolul unui tip sau altul duce la încremenire socială și la contrareacții
de schimbare distructivă.
În fine, al treilea lucru de conservat este organizarea
valorilor personale într-un mod compatibil cu toate tipurile de proiecte de
viață. Central este un nucleu imutabil, stabil, cu rol spiritual explicit sau
implicit, religios, secular sau hibrid. Când ai un nucleu tare valoric înțelegi
rostul lui și în viața altora, chiar dacă nu împărtășești același conținut. În
acest fel diversitatea tipurilor de proiecte de viață poate fi menținută la
scară socială. Imediat următor, mai flexibil, este un strat cultural, al
cutumelor, practicilor, bunului simț din diferite medii sociale, cu un conținut
efectiv variabil geografic și în timp, dar stabil la scara de timp relativ
scurtă a acțiunii inter-personale efective. Acest strat valoric cultural ne permite
să avem încredere între noi chiar și atunci când nuclele noastre tari diferă. Ceva
ne unește. Putem acționa social în mod adecvat, ne putem adapta în diferite
medii social, putem avea proiecte sociale comune, cum ar fi cel de a conserva
esențialul, regenerându-l permanent prin propriile vieți. Al treilea strat
valoric e cel mai puțin angajant întru stabilitate, e cel utilitarist, al
interesului calculat, al analizei cost-beneficu, cvasi-economică. Fără acest
strat nu avem reguli de acțiune în relațiile cu oamenii care au nuclee
spirituale și straturi culturale diferite. El ne permite orientarea generală în
lumea largă, să avem contracte cu oricine și oriunde, cu oameni cu care ne
întâlnim o singură dată, sau poate niciodată. Acest mod de organizare a
sistemului de valori e realitatea general umană. O putem recunoaște ca
realitate sau nu.
Se poate observa că diferite tipuri de proiecte de viață cu
tendințe de monopol reduc sistemul complex de valori descris mai sus la una sau
alta dintre părțile lui. Dacă reducerea e la nucleul tare avem fundamentalisme,
dacă e la nucleul cultural avem relativisme culturale, dacă e la cel
bio-economic avem o animalitate consumistă. În acest moment la scară globală
avem o tensiune între un fundamentalism ipocrit și un relativism cultural
mascând o animalitate consumistă. Dar nici unii, nici alții nu pot trăi în fapt
fără toate straturile.
Când conservarea celor esențiale descrise mai sus nu se
face, reglajele către realitate se fac prin război. Vasul omenirii al lui Tezeu
oricum își vede de drumul său, așa cum i s-a dat.
Notă
Aspecte tehnice ale modului de abordare sunt disponibile aici: https://www.lapunkt.ro/2022/10/servirea-aproapelui-in-secolul-xxi-schita-unui-libertarianism-personalist/
