Creștini ca pe vremea Sf. Apostol Andrei

 

Primul pas e încercarea fierului în foc, apoi vorbirea din cunoștință practică, apoi răstignirea.

 

Ca să fie creștinii ca pe vremea Sf. Apostol Andrei ar trebui să nu mai existe instituții creștine, așa cum era pe vremea lui. Să fim izgoniți din loc în loc, să ne ascundem, să nu deținem nimic. Chiar și mănăstirile oferă azi mai mult, o viață mai ușoară, prea ușoară. Mănăstirile însele sunt instituții.

 

Instituțiile creștine apărute și consolidate de atunci sunt o resursă, au capital fizic, natural, buget, îl controlează parțial pe cel spiritual istoric acumulat, care poate fi folosit în politică, și atunci atrag interese personale și grupale.

 

Ca la orice resursă, în jurul instituției se adună multă lume cu gânduri și intenții diferite. Unii sunt deturnați de îngerii buni din plasa dracilor ca să slujească realmente lui Hristos, alții nu. Semnele bunei așezări se știu: suferința, tăcerea, umilința, bucuria. E cineva supărat și înverșunat? Nu e de urmat. E cineva model de success lumesc? E ne-firesc.

 

Cum este imposibil să nu mai existe instituții creștine, și probabil nici dezirabil, altfel Hristos le-ar fi terminat de mult, atunci trebuie să ne gândim ce înseamnă îndemnul ca să fim creștini acum ca pe vremea Sf. Andrei.

 

Pentru că înseamnă să nu ne pese pe cât de mult posibil de interesele instituțiilor creștine. Se taie curentul? Domnul a dat, domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat.

 

Cum slujbele, tainele, nu se pot ține decât în instituții, situația e delicată, dar nu imposibilă. Pentru că ce nu e cu putință la oameni, e cu putință la Dumnezeu. Bogați în ce am moștenit, bogați în tradiție, în viață liturgică, cu greu vom trece prin urechile acului.

 

Deci să fim toți ca pe vremea Sf. Apostol Andrei. Primul pas e încercarea fierului în foc, apoi vorbirea din cunoștință practică, apoi răstignirea.