Doamna Culcer ridică problema faptului că societatea civilă nu mai profită de slăbiciunea evidentă a puterii. Cauza majoră ține probabil de o combinație de condiții de mediu externe, războiul din apropiere și apartenența noastră la structuri democratice. Războiul justifică o rigidizare instituțională, care în condițiile unei societăți post-comuniste oferă un mediu intern favorabil rețelelor cleptocratice. Pe de altă parte, singura cale de legitimare politică rămâne cea democratică, subminată de abordarea autoritaristă și acapararea puterii de aceste rețele. Rețelele au putere, puterea este justificată în context, dar nu poate fi legitimată.
Apoi apar procesele interne legate unele de altele. Există o relație de conexiune inversă pozitivă (feed-back pozitiv) între acțiunile statului de lichidare pe fond a democrației ca să satisfacă interesele rețelelor care l-au acaparat, creșterea delegitimării instituțiilor publice și problemele economice rezultate din lipsa de eficiență a acțiunilor rețelelor, care sunt orientate spre interesul lor pe termen scurt, nu spre interesul statului în relație de cooperare cu cetățenii. Un subsistem al României crește economic și cealaltă parte se scufundă economic generând un clivaj de bunăstare nelegitim politic.
Membri uzuali ai societății civile nu mai au stimulente să acționeze nici din perspectivă politică, nici din cea economică. Politic apare statistic vorbind frica și deznădejdea, stimulată și de încadrarea ca filorusism a acțiunilor civice de către instituțiile de stat de forță. Economic societatea civilă e tot mai săracă datorită clivajului menționat și a acțiunilor deliberate ale statului (de ex. intenția de blocare a finanțării private a ong-urilor) și nu are timpul să mai investească eficient în acțiuni civice, vizând fie exit-ul fie nișarea pe zona personală, când nu alinierea la situație.
Vocile publice care au proiecte instituționale dependente de finanțări ample deja sunt în cooperare strânsă cu cleptocrația, dacă nu direct, cel puțin prin resursele alocate de statul controlat de aceasta. Dar resursele se dau pe un preț. Ele joacă rol de acoperire a acestor rețele, ca și reintegrații care au acceptat roluri simbolice în zona academică. Societatea civilă care își permite din varii motivații personale să nu se alinieze acestor stimulente nu are cum să nu fie tot mai precară numeric.
Ca prognoză, totul depinde de evoluția conflictului din Ucraina și stabilitatea sistemului UE-NATO. Accentuarea falimentului, despre care rețelele cleptocrate sunt perfect conștiente, periclitează chiar bunăstarea lor pe termen mediu. O extracție de resurse și mai amplă de la cetățeni ca să compenseze falimentarea țării nu poate avea loc decât într-un sistem autoritarist explicit, ca în Rusia, de unde posibilitatea de întoarcere a armelor la o adică. Pe termen scurt trebuie salvată legitimitatea cleptocrației prin alegeri, de unde presiunile propagandei pe datorii civice de a vota, etc, semnale de la șeful Senatului că Parlamentul trebuie să servească cetățenii, alte exerciții de comunicare, toate în răspăr cu faptele economice și sociale. Opoziția reală are în general votanți care înțeleg cele de mai sus și nu poate fi motivată de acțiunile opoziției, care a fost adusă în stadiul de nerelevanță prin infiltrare și mecanisme economice. AUR e o construcție și va juca așa cum i se dictează de către sistem la momentul potrivit; dacă rebrănduirea nu va avea succes, permițând să intre ca întreg la guvernare, o să aibă loc un exod masiv de aleși spre partidele frecventabile, sau se va sparge în ceva care se va uni cu ceva frecventabil.
Cum conflictul din Ucraina e puțin probabil să înceteze, iubitorii libertății ne putem baza pe stabilitatea UE-NATO și o putem susține. Legitimarea cleptocrației prin participare la alegeri în actuala formulă de partide nu e decât lungirea bolii postcomuniste a României. N-are rost să ne vindem la spartul târgului postcomunist pentru avantaje de moment.
