Despre lumi

Într-o lume wittgensteiniană (2) singurele generalizări autentice pot fi structural-formale. Iar generalizarea ontică maximă este prin monade, ea însăşi fiind întemeiată ontologic pe structura lumii personale. Lumea personală e monadică doar din perspectivă ontică, a unui eu care o modelează în acest fel. Lumea personală (nu cea subiectivă, pentru că subiectivitatea ţine de un nivel şi mai depărtat de cel ontologic decât cel al monadelor) este fundamentul ontologic (din care derivă şi cel teologic ca descriere intramundană a posibilităţii unei multiplicităţi de persoane) al tuturor discursurilor şi implicit entităţilor. Aici, la nivelul ei (al structurii ei proiective) se găsesc formele cu gradul cel mai ridicat de generalitate în lumea ontică, pe oricare dintre palierele ei de discursivizare (monadică, subiectiv-obiectivă, sau strict materială – cu reducerea biologică a subiectivităţii). Important în lectura diferitelor discursuri este să nu ne prăbuşim în ele, să nu le confundăm cu un film bun decât cel mult la prima lectură, să nu ne identificăm persoana şi lumea ei cu schema lor, ci cel mult unul din învelişuri identitare pe care ni le construim cultural.

Capcana politică

A fi în vârf şi a vedea cum nu poţi ajuta cu nimic. Undeva departe arde o casă, e prea târziu să te îndrepţi într-acolo. Vei ajunge oricum prea târziu. Dar te duci, pentru că altfel nu vei mai fi în vârf, iar ambiţiile tale vor ajunge la closet.

Cum poţi gestiona răul? Nu răul relativ, ci pe cel absolut. Diavolul adică? Fie şi pe el. Dacă binele nu izvorăşte singur din miezul ţării, dacă doar răul erupe, ce poţi face?

Este acesta un scenariu realist? Nu spun asta. Este doar o realitate.

Capcana politicului e un caz particular al capcanei conducerii. Prin aceasta înţeleg extinderea dincolo de puterile umane fireşti a ambiţiilor organizaţionale. Dacă nu este sacrificiu de sine managementul este o abjecţie, asta o ştie orişicine a făcut vreodată asta.

Că prea mulţi aleg abjecţia? Acesta este Răul. Fără iluzii împotriva lui trebuie să luptăm cei care vrem altceva. Nu la vârf este soluţia, ci la bază. La vârf este capcana. Transformă zâmbetul în grimasă, iar strângerea de mână în rezervă prudentă, rece. Totul pentru mai bine depinde exclusiv de ce facem noi. Aici, acum, fiecare. Laşii să nu se amestece, măcar atât.