Într-o lume wittgensteiniană (2) singurele generalizări autentice pot fi structural-formale. Iar generalizarea ontică maximă este prin monade, ea însăşi fiind întemeiată ontologic pe structura lumii personale. Lumea personală e monadică doar din perspectivă ontică, a unui eu care o modelează în acest fel. Lumea personală (nu cea subiectivă, pentru că subiectivitatea ţine de un nivel şi mai depărtat de cel ontologic decât cel al monadelor) este fundamentul ontologic (din care derivă şi cel teologic ca descriere intramundană a posibilităţii unei multiplicităţi de persoane) al tuturor discursurilor şi implicit entităţilor. Aici, la nivelul ei (al structurii ei proiective) se găsesc formele cu gradul cel mai ridicat de generalitate în lumea ontică, pe oricare dintre palierele ei de discursivizare (monadică, subiectiv-obiectivă, sau strict materială – cu reducerea biologică a subiectivităţii). Important în lectura diferitelor discursuri este să nu ne prăbuşim în ele, să nu le confundăm cu un film bun decât cel mult la prima lectură, să nu ne identificăm persoana şi lumea ei cu schema lor, ci cel mult unul din învelişuri identitare pe care ni le construim cultural.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu