Nu există securişti

“Tu nu şti că totul în ţara asta e controlat de securişti?” ţi se spune şoptit pe la colţuri, sau sub anonimat pe forumuri. Adică: "De ce mai speri şi te străduieşti să construieşti o lume respirabilă, legea şi morala sunt doar pentru naivi!" Dar oamenii utili din sistemele informaţionale au rămas acolo după ’89 şi nu îşi clamează statutul, pentru că nu intră în fişa postului. Despre cine este atunci vorba, cine sunt cei care vor să acrediteze ideea că există şi că sunt securişti?

Sunt scursurile politizate, inutilii, sau prea utilii fostului regim, care au primit beneficii economice ca să stea pe bară cu ciocul mic şi speranţa că sunt cârtiţe. De fapt ei nu mai sunt şi nu vor mai fi niciodată ce au fost, şi cu atât mai puţin mai mult decât atât, şi o ştiu şi ei foarte bine. Lumea lor se schimbă în jur şi va dispărea o dată cu ei.

Puterea le scade pe zi ce trece datorită propriei incompetenţe în meseriile civile pe care le au. Şi atunci nu le rămâne decât să cultive frica, să îşi afirme slăbiciunea tot mai mare prin asta. Distrus la vârf în ’89, distrus la niveluri intermediere încet-încet de atunci, sistemul comunist al terorii mai supravieţuieşte doar la bază prin aceşti oameni îmbătrâniţi. Sunt demni de compasiune, victime ale propriilor lăcomii, orgolii sau naivităţi în comunism, incapabili să facă acum saltul în afara eului anacronic, şi târând generaţii de tineri pe un drum înfundat. Stăpâni închipuiţi ai unor mici feude instituţionale, ultimul refugiu al acestor rataţi, toată puterea lor mai vine (dacă neglijăm capitalul social) din întreţinerea fricii prin tehnici de intimidare.

Destructurarea acestei frici le va arăta în mod terapeutic cine sunt de fapt, victime şi vinovaţi, le va pune onglinda propriei neputinţe în faţă, le va deschide poate poarta căinţei, iar victimelor lor pe cea a iertării. Destructurarea fricii va întrerupe lanţul suferinţei printr-o suferinţă acută de moment. Distrugându-le bruma de putere prin eliminarea fricii proprii îi ajutăm şi pe ei, nu doar ne depăşim starea de slugi înfricoşate.

Deci: nu există securişti.

Despre dovada empirică a existenţei lui Dumnezeu

Când te rogi lui Dumnezeu Te ajută, deci Dumnezeu există.

Observaţii:

1) Dumnezeu există strict personal.

2) Nu se poate transmite intersubiectiv cum ajută. Orice model discursiv (povestirea unor fapte) este inadecvat.

3) Mărturisirea este naivă epistemic şi este primită doar de cei care au avut deja dovezi private.

4) Religia este un discurs privat.

5) Existenţa în spaţiul public a discursurilor religioase nu are rol de dovedire a existenţei lui Dumnezeu, ci roluri extra-religioase. Care sunt aceste roluri se poate afla printr-o analiză instituţională.

6) Teologia nu este despre existenţa lui Dumnezeu, ci despre strategiile de susţinere argumentativă a forţei unei instituţii religioase în competiţia cu alte astfel de instituţii.

7) Alegerea instituţiei religioase se face din dragoste de oameni, nu din dragoste de Dumnezeu

8) E firesc să existe îndoială, aşa cum e firesc să existe credinţă.

Dacă ai aflat că eşti şi că ceilalţi sunt, bucură-te în tăcere. Nu căuta nerăbdător în celălalt persoana, sinele, deşi de ea ai cu adevărat nevoie, pentru că dezlumirea sperie. Scuturăm din cap ieşind din ea ca dintr-o vrajă, respingem sinele invadator dacă nu e cel divin ("nu intra pe teritoriul meu!"). Şi nu e oare firesc să ne dorim doar mângâierea eului, zâmbetul, să evităm atât de apropiata de moarte retragere în sine? Firea, onticul, iată ce ne desparte, când tot ce e mai profund în noi ne uneşte. Dar nu pentru fire se caută oamenii unii pe alţii, chiar dacă doar pentru ea se căută organismele unele pe altele. Fiţi abili, fiți prudenţi. Mă îndrept către tine în flux, tu către mine în reflux. Lumea fiecăruia stă între noi cum aşteptăm contopirea deplină. Ea nu poate veni fiind în lume sau lângă lume, ci doar fiind nedeterminat. Aici o putem doar căuta, asumându-ne suferinţa neîmplinirii ca pe o bucurie. Primeşte bucuria întâlnirii cu cel asemenea o dată cu suferinţa de a nu putea fi întru totul asemenea.

Nu căuta în celălalt pe Dumnezeu, pentru că lumea nu e plină de eroi, sfinți şi profeţi şi vei răni firea. Organismul celuilalt va fugi. Dar fi pregătit oricând să îi primeşti, pentru că ei pot exista.

Mărturiseşte ca să bucuri, nu ca să ajuţi.