Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Despre dovada empirică a existenţei lui Dumnezeu

Când te rogi lui Dumnezeu Te ajută, deci Dumnezeu există.

Observaţii:
1) Dumnezeu există strict personal.
2) Nu se poate transmite intersubiectiv cum ajută. Orice model discursiv (povestirea unor fapte) este inadecvat.
3) Mărturisirea este naivă epistemic şi este primită doar de cei care au avut deja dovezi private.
4) Religia este un discurs privat.
5) Existenţa în spaţiul public a discursurilor religioase nu are rol de dovedire a existenţei lui Dumnezeu, ci roluri extra-religioase. Care sunt aceste roluri se poate afla printr-o analiză instituţională.
6) Teologia nu este despre existenţa lui Dumnezeu, ci despre strategiile de susţinere argumentativă a forţei unei instituţii religioase în competiţia cu alte astfel de instituţii.
7) Alegerea instituţiei religioase se face din dragoste de oameni, nu din dragoste de Dumnezeu
8) E firesc să existe îndoială, aşa cum e firesc să existe credinţă.

Dacă ai aflat că eşti şi că ceilalţi sunt, bucură-te în tăcere. Nu căuta nerăbdător în celălalt persoana, sinele, deşi de ea ai cu adevărat nevoie, pentru că dezlumirea sperie. Scuturăm din cap ieşind din ea ca dintr-o vrajă, respingem sinele invadator dacă nu e cel divin ("nu intra pe teritoriul meu!"). Şi nu e oare firesc să ne dorim doar mângâierea eului, zâmbetul, să evităm atât de apropiata de moarte retragere în sine? Firea, onticul, iată ce ne desparte, când tot ce e mai profund în noi ne uneşte. Dar nu pentru fire se caută oamenii unii pe alţii, chiar dacă doar pentru ea se căută organismele unele pe altele. Fiţi abili, fiți prudenţi. Mă îndrept către tine în flux, tu către mine în reflux. Lumea fiecăruia stă între noi cum aşteptăm contopirea deplină. Ea nu poate veni fiind în lume sau lângă lume, ci doar fiind nedeterminat. Aici o putem doar căuta, asumându-ne suferinţa neîmplinirii ca pe o bucurie. Primeşte bucuria întâlnirii cu cel asemenea o dată cu suferinţa de a nu putea fi întru totul asemenea.

Nu căuta în celălalt pe Dumnezeu, pentru că lumea nu e plină de eroi, sfinți şi profeţi şi vei răni firea. Organismul celuilalt va fugi. Dar fi pregătit oricând să îi primeşti, pentru că ei pot exista.

Mărturiseşte ca să bucuri, nu ca să ajuţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu