Când poţi începe să îţi reconstruieşti lumea? Când e momentul potrivit pentru saltul ontologic? Atunci când ai perpectivă. Asupra ce? Asupra vieţii ca întreg.
Orice limitare la un câmp ontic a perspectivei şi a proiectului te face manipulabil sau automanipulabil. Raţionalitatea exercitată regional te poate (nu în mod necesar) duce la hotărâri eronate dintr-o perspectivă mai largă. Cu cât zona e mai îngustă, cu atât încrederea în sine e mai mare şi riscul de eroare e mai mare. Exemple de false perspective globale, în realitate limitate ontic: perspectiva în spaţiul fizic (omul e un fir de praf în univers), sau perspectiva politică (dacă eşti cel mai sus ai puterea cea mai mare, şi invers).
Cum poţi avea perspectivă? Trebuie să te înalţi singur sau să fi înălţat.
Poţi fi înălţat de cineva, un om care ştie pentru el sensul bun, direcţia, şi ţi-o spune. Valorile. Se poate înşela sau nu şi te poate înşela sau nu. Cum şti că nu se înşeală şi nu te înşeală? Înălţătorul atunci când te educă se şi autoeducă. Se îndepărtează de tine pe măsură ce devii mai bun, ce te apropii de el. Şi face asta din respect pentru tine şi din dragoste pentru tine. Nu stă pe loc şi spune: vino, ci spune: să mergem împreună. Nu-l va opri decât moartea, sensul profund al faptului de a fi împreună (Mitsein), despărţirea.
Ca să te înalţi singur trebuie să o faci şi să fi lăsat să o faci. Când te înalţi şi vezi în jur nu mai ai pe nimeni în jur. Pentru a fi lăsat să te înalţi trebuie să nu pară că o faci.
Dar toate astea le poţi înţelege doar dacă ai perspectivă. Nu e nimic raţional nici în a te înălţa, nici în a te lăsa înălţat. Aşteaptă şi ţi se va întâmpla. Sau nu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu