Atunci când pornești la drum, și mereu pe acest drum, dacă ești dăruit cu inteligență, îți construiești un model de înțelegere a lumii. Rolul lui este atât de a te descurca în lume, cât și de a te ajuta să o schimbi. Acest model va fi mereu distorsionat.
Dacă ești adolescent și viața ți-a fost construită predominant din lecturi vine și vremea constatărilor empirice care să îți valideze sau te împingă la recalibrarea modelului. Spiritualitatea este evident gândire, și ni se poate părea la început că nu are nimic de a face cu dogma. Doar că ea poate fi și gândire nediscursivă, pentru care dogma bine aleasă este un instrument de folos. Absența preocupărilor spirituale, adică de gândire serioasă și creație, din școli ne poate surprinde (http://iordachedragos.weebly.com/, postul cultură și spiritualitate românească) doar pentru că nu am înțeles că raționalismul nu poate crea spiritualitate decât la remorca unei credințe aparent iraționale, care vine pur și simplu din dragoste. Lucrurile importante din viață nu se pot explica, that's the point. Putem vorbi însă despre ele, din dragoste. Unde dragoste nu e, nimic nu e, în sensul că ceea ce rămâne a fi are un soi degradat de ființă, care nu merită trăit. Sau merită, pentru cine alege să trăiască așa.
Pentru cine alege să trăiască așa, să ne uităm puțin la spectacolul pe o piesă de Duerenmatt, Întoarcerea bătrânei doamne, la Național stagiunea aceasta. Un om care a trădat o femeie când avea vreo 18 ani este pedepsit de aceasta după ce a devenit miliardară, peste încă vreo 30 de ani. Cetățeana respectivă oferă concitadinilor omului un miliard de dolari cu condiția să îl ucidă cineva pe om, iar aceștia o fac în numele interesului public. Deci produsul sistemului, un ticălos, este ucis de sistem într-un management adaptativ la noile realități de viață. Piesa este de așa natură construită încât pune accent pe păcăteșenia oamenilor respectiv, pe metehnele lor degradante: lăcomie, beție, curvie, fățărnicie. Un nivel suplimentar de lectură se adaugă prin faptul că Durenmatt, în programul spectacolului, declară că scrie doar pentru bani, pentru el, și că, firește, și-a înșelat de n ori soția. Ce se poate face cu un astfel de cinism? Se poate face ceea ce avem în sufletul nostru, de la aplauze pentru distracția percepută ca girată artistic de colegialitatea cu Maia Morgenstern, la interpretarea politică bine susținută regizoral, că în fond e o imagine a societății românești (parțială aș zice, excluzând pe cei 10% care vin la biserică și pe cei încă vreo 20% care își asumă decența pe cont propriu), la a considera că actorilor le place ceea ce prezintă în rolurile lor, că se veselesc pe bune, că deci este o destrăbălare generalizată concepută malefic de diabolicul Durenmatt, și atunci nici măcar nu aplaudăm la final, la a sesiza că ce spune Durenmatt în presă e o strategie de marketing prin care aduce la un astfel de spectacol cutremurător și vicioșii cinici, ca să le pună o oglindă în față, cum probabil a considerat și Teatrul Național, sau la a înțelege că lucrarea diavolului, atâta câtă este, destrăbălarea însăși ca spectacol al ei, e deturnabilă pentru progres spiritual, e lecție cu ajutorul Domnului în sufletul oricui. În sală se râdea, dar la ieșire nu prea.
Revenind la cultură și spiritualitate românească, școala românească este în mare o școală a destrăbălării românești. Afirmația se verifică prin realitatea socială românească. Perversitatea e în caracterul aparent serios al celor care pretind că ne conduc la diferite niveluri în instituțiile publice și stat, nu în spectacolele care ne arată pe față cum stau lucrurile. Și diavolul este o persoană serioasă. Înclin să cred că spectacolele sunt mai degrabă de folos, ne ajută să nu participăm la crima de grup a sistemului, ori ne ajută să depășim naivități copilărești sau caracteriale. Naivele sau naivii, credincioși sau nu, sunt victime sigure, doar Dumnezeu îi poate salva. Și o și face. Dar e o ispită diavolească să ne bazăm pe intervenția Sa în mersul lucrurilor. Deci să luptăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu