Dragoș Iordache despre folosirea imoral-politică a elevilor

http://iordachedragos.weebly.com/2/post/2012/11/o-nou-pas-mpotriva-rii-al-usl-elevi-adui-la-manifestaie-mpotriva-justiiei.html

La întrebările tinerilor despre ce fel de model își dorește de fapt USL răspunsul este că modelul pe care îl dorește USL este național-comunismul de tip ceuașist. Ei sunt de fapt o parte din elita național-comunistă sau descendenții direcți ai acesteia, și anume acea parte pentru care valorile NATO și europene au fost doar parte dintr-o retorică menită să le conserve monopolul puterii. Restul elitei puterii, gen Băsescu, s-au convertit dacă nu erau deja la valori occidentale.

Singura atitudine rezonabilă a celor care suntem în minoritate și nici nu plecăm din țară mi se pare că este sa ne susținem și apărăm valorile în orice condiții, adică să nu ne adaptăm hoției, inculturii, falselor istorii autojustificative, modului de viață consumist constând la extrem doar din grătare și băutură sau tutun cuplate cu indiferentism civic, etc. Totuși, adevărata liniște sufletească nu poate veni din această consecvență, ci din punerea ei sub valori mai înalte. Altminteri pactul cu diavolul devine la un moment dat tentant.



Poarta



Porțile se deschideau una după alta

Și în spatele fiecărei porți era o poartă.

Dincolo de fereastră era o poartă,

Dincolo de cana cu apă era o poartă,

Dincolo de privirea oricui era o poartă,

Niciunde nu era un loc simplu, gol,

În care să poți să te pregătești în liniște

De viața de după moarte.

 

Deși doar aici se poate întâmpla asta,

Fiecare dintre noi nu era aici

Era încă departe de aici,

Într-un labirint? Nu știu, era trăind pe un drum

Parcurs rapid, pe fereastra trenului

Se derulau porțile caselor într-o clipită.

Era un labirint drept, rectiliniu.

 

Nu exista nici un labirint altul decât propriile gânduri

Purtate de o voință puternică

Și mai ales de întrebarea fără răspuns de ce.

Și totuși puterea, forța din fiecare ne ridica

Mergeam înainte ca într-o cascadă de zile

Căzute de foarte sus

Până foarte jos.

 

Unde alergi și de ce, ne întrebau

Ne strigau, nu înțelegeau, unde, unde

Aici este locul, cel în care zăvorâți stăm cu toții

Striviți sub sticla groasă așezată pe o masă de sufragerie

La care vorbele noastre mănâncă trupul nostru

Zi de zi.

 

Aici este locul morții adevărate, fără început și fără sfârșit.

Aici este locul vieții adevărate, cu început și sfârșit.

 

Dar noi alergam. Singuri alergam, fiecare.

Ce nu avea unul, avea celălalt,

Ce nu știa unul, știa celălalt,

Ce nu putea unul, putea celălalt.

Doar liniștea o căutam amândoi,

Liniștea pentru o rugăciune în doi.

 

Dar toate cele pe care le-am spus nu sunt adevărate,

Pentru că nici unul nu era singur, fiecare era un trup de ființe

Dragi și prieteni. Fiecare se răsucea în lumea aceasta de jos

Ca într-un turbion de dragoste nelinișitită.

Și totuși căutam mai departe, ajutați și iubiți de fiecare,

Neînțeleși cu adevărat de nimeni în căutarea fără sens a

Cuiva care există sau nu există ?

 

Să iei decizia de a zbura având o singură aripă,

Iată ce a făcut fiecare și s-a aruncat

În aerul fără de limită așteptând și fluturând

În spirale concentrice.

 

Când vremea a venit

Două sentimente s-au unit,

O pasăre s-a născut,

O alergare s-a oprit,

O profeție s-a împlinit.

Timpul s-a așezat.

Moartea a murit.

 

Azi dimineață am spus:

“Slavă Ție, pentru oamenii pe care pronia Ta

Mi i-a adus în cale !”

 

 

Judecată pentru pământul de sub mormântul Sfântului Ștefan cel Mare

http://www.doxologia.ro/actualitate/arhiepiscopia-sucevei-radautilor/manastirea-putna-pamantul-de-sub-mormantul-sfantului



Despre morala creștină

Starea originară reconstruibilă filosofic a omului este cea monadică, în care toate lumile celorlalți sunt ontologic parte din lumea proprie. Aceasta este o stare de centrare cvasi-solipsistă pe sine, se poate deduce speculativ ca primară într-o teorie a ființei, și poate fi reconstruită științific într-o istorie ontogenetică a dezvoltării psihice.

 

Deși din punct de vedere al întemeierii realității starea originară este folositoare persoanelor care au astfel de curiozități teoretice, din punct de vedere practic construirea unui mod de viață pornind de la ea are rezultate diferite în funcție de modul cum are loc delimitarea lumilor personale ontice înăuntrul lumii ontologice.

 

Într-o reconstrucție a modificărilor culturale istorice ale acestei delimitări putem vedea că ceea ce numim civilizare constă în acceptarea operațională a lipsei de acces la anumite zone ale lumii personale în sens ontologic, instituind în acele zone drepturi de acces exclusiv pentru alții, sau condiționat pentru sine de acordul explicit sau implicit al altora, adică acceptăm lumi ontice ale celuilalt cu implicații practice efective, concrete.

 

Omul necivilizat are un comportament invaziv, de extindere a drepturilor de management personale asupra întregii sale lumi ontologice. Deși conștiința acestui sens al proprietății private totale în principiu e folositoare pentru a respinge tendințele de manipulare a propriei persoane de către alții(apărare, manifestarea absolută a libertății pentru depășirea unor reguli de management abuzive, de tip totalitar), interpretarea sentimentului rezultat din înțelegerea faptului că ție îți apaține lumea vieții tale ca drept efectiv de intervenția factuală, concretă, este un act de intruziune în lumile altora inacceptabil de către fiecare din ceilalți ca proiect pe termen scurt, la scara de timp a vieții actuale. El devine acceptabil ca proiect ideal, la o scară de timp transcedentă lumii create, într-un mod religios de gâdire, în termeni de fuziune prin dragoste, prin iubire de aproape. Totuși, ideea de fuziune prin dragoste este constrânsă în aplicarea ei în creștinism de reguli morale absolute tocmai pentru a asigura netulburarea celuilalt și astfel funcționarea propriei tale lumi. Morala creștină nu este doar un set de reguli comportamentale decuplat de o cvasiteorie a ființei umane, ci este însăși condiția ca implicațiile libertății absolute rezultate din modul creștin de înțelegere a omului să nu conducă la disoluția lumii personale a omului. Înțelegerea holistă a lumii personale ca incluzând lumile celorlalți se transpune într-o practică eficientă a iubirii de ceilalți cu rezultat o lume structurată de relații interpersonale, relații între lumi ontice cu drepturi de acces clare ale diferitelor persoane doar prin aplicarea unor reguli morale neutilitariste. Morala are o miză decisivă în trecerea de la ontologic la ontic, ambele registre ale ființei având importanțe egale în economia ființei. Morala structurează ființa pe palierul ei ontic, reduce gradele de libertate într-un mod care să asigure funcționalitatea ființei în ansamblu.

 

Civilizarea este o instituire treptată a regulilor de acces la resursele din lumea personală. Ea poate fi reconstruită teoretic ca o evoluție culturală și are un aspect ontogenetic și unul filogenetic, ambele pur teoretice, relevant din punct de vedere a ce suntem fiind doar aspectul practic, în viața personală efectivă.

 

Din punct de vedere psihologic gândirea necivilizată, destructurantă a sistemului personal de relații umane, se manifestă la două extreme:

 

- invadarea spațiului celălalt prin acțiune egoistă

- invadarea spațiului celuilalt prin acțiune altruistă

 

Primul tip comportamental duce la ruptură relațională prin sentimentele negative ale celui invadat, celălalt duce la ruptură prin sentimentele negative ale celui invadant. În primul caz sentimentele sunt de frică, teamă, ură în urma agresiunii. În cazul al doilea sentimentele sunt de epuizare și frustrare în urma terminării resurselor personale și a  nereciprocității acțiunii celui invadat în mod altruist.

Tipurile comportamentele transgeneraționale însușite prin imitație și eventual stabilizate prin constructe culturale ideologice universale sau constructe subculturale locale dau prin interacție interpersonală pattern-urile psihosociale caracteristice unei societăți, ale căror zonă de mijloc în sensul distribuției statistice reprezintă normalitatea societății respective, și ale căror extreme sunt aspectele considerate psihopatologice în societatea respectivă. Nomalitatea poate fi mai mult sau mai puțin diferită de moralitate în funcție de gradul de civilizare. Nu poate exista civilizare de unul singur, ci doar în societate, nu în sensul că ne pot civiliza doar alții, ci în sensul că acțiunile noastre civilizate sau nu sunt ca atare doar dacă sunt acțiuni interpersonale sau au implicații interpersonale.

 

Depășirea celor două tipuri comportamentale extreme se face diferențiat, prin reguli morale diferite. Să nu furi, să nu ucizi, etc în primul caz, să nu dai mai mult decât ți se cere explicit sau implicit, să ceri ce ai nevoie,  în al doilea caz.

 

A cere ce ai nevoie și a nu da mai mult decât poți și vrei realmente este o regulă morală creștină.

 

Morala creștină nu este o morală a sacrificiului absurd de sine, indiferent de consecințele rezultate din modul în care se face și din împrejurările acestui sacrificiu, o morală a absolutizării sectoriale a comportamentului altruist, ci o morală a funcționalității comportamentului altruist. Restricțiile moralei creștine nu se rezumă la interdicții de utilizare a celuilalt și a resurselor lui, ci includ și interdicții de a îți neglija ființa proprie.

 

Sacrificiul absolut de sine este imoral, la fel de mult cum jefuirea și uciderea sunt imorale.

 

Creștinismul nu este religia celor slabi (Nietzsche) decât pentru cei care fac eroarea decuplării regulilor altruiste de condițiile funcționalității lor (îngrijirea de sine). Creștinismul nu este nici religia celor puternici în sensul dominării celorlalți printr-un comportament egoist coroborat cu forță de invadare. Conceptul de putere în creștinism este coextensiv celui de înțelepciune. Creștinismul este finalul căutărilor antice cu privire la modul de viață care merită urmat și marca civilizației europene autentice.

Morala creștină este o morală a dreptei cumpăniri, a unui discernământ de finesse, neraționalist, cu o metodă de adoptare treptată asociată unei dezvoltări personale bine documentate în baza experiențelor de viață patristice (de ex. în Scara, sau în Patericul egiptean). Morala creștină este în fapt una vie, permanent descoperibilă prin noi contexte și experiențe istorice, reperele care pot fi considerat de caracter deontologic având rol structurant al situațiilor reale de viață care trebuie evaluate în baza discernământului personal.

Adoptarea modului autentic creștin de viață este un act de civilizare a omului. Renunțarea la creștinism este revenirea la barbarie. Ideologiile libertății egoiste absolute și ideologiile altruismului etatist maximal în măsura în care sunt aplicate comportamental în practică sunt forme contemporane de barbarie. Degradarea modului de înțelegere a moralei creștine s-ar putea explica prin scăderea inteligenței umane medii care urmare a îmbunătățirii condițiilor de viață (http://www.livescience.com/24713-humans-losing-intelligence.html).

 

Cere și ți se va da !

 



Grundtvig's Church in a Sunday morning

 

 

Copenhagen, August 2012, Virgil & Dragoș.

 



Rugăciunea împreună

M-aș fi rugat cu tine împreună,

Credeam e suficient a mă naște pentru asta.

Dar tu nu ai știut că este așa.

 

M-aș fi rugat cu tine.

Ai venit, m-ai învățat Tatăl nostru și ai plecat.

 

Cu tine m-aș fi rugat, dar noi n-am putut face asta.

Mai ales cu tine ar fi trebuit să mă rog.

 

Am dat cu tine roată bisericii gândindu-ne,

Dar fără să-L vedem pe El. Eram săraci în bogăția noastră.

 

Cu tine m-am rugat,

Dar oare de ce nu am putut să auzim rugăciunea

Celuilalt?

 

Când singurătatea, când totul, când speranța,

Ai venit tu. Și Tu.

Da, tu. Da, Tu.

Acum știu cu cine mă voi ruga împreună:

Cu tine. Cu Tine.

Cu Tine. Cu tine.

 

Da, te-am găsit.

Pe Tine.

Și numai pe tine.

 

Tu ești singurul om care mi-a spus

Chiar adineauri:

"Nimic nu este de neatins, ști bine,

Dacă ne este credința puternică".

 

Ne vom ruga împreună.



Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt.

Amin, Amin, Amin.

România sub ocupaţie - de Adalbert Klein

"Motto: Propaganda de inspiraţie totalitară nu poate coexista cu societatea deschisă – una sau alta trebuie să dispară la un moment dat.

 

Privită din exterior la acest sfârşit de toamnă 2012, România lasă impresia unui stat aflat sub ocupaţie. Chestiuni de interes naţional, esenţiale pentru viitorul european al României, sunt sabotate şi răstălmăcite în cheie de propagandă totalitară de către purtătorii de cuvânt ai unei mari alianţe de familii şi reţele clientelare ce au ajuns să controleze Parlamentul României, o bună parte din instituţiile statului român şi cea mai mare parte a mass-mediei electronice din România.
 

Miza acestor oameni nu are nimic de a face cu interesul naţional al României. Înarmaţi cu un redutabil aparat mediatic activ în propaganda de emanaţie totalitară, şi având în spate un sistem economico-clientelar articulat în teritoriu pe arhitectura fostelor comitete judeţene ale PCR, aceşti oameni au început asaltul pentru recucerirea României imediat după aderarea ţării la Uniunea Europeană, în 2007. Pentru uşurinţa exprimării, ne vom referi în continuare la această elită prădătoare ca fiind noii fanarioţi (postcomunişti).
 

Aceşti noi fanarioţi îşi datorează existenţa condiţiilor mai mult decât favorabile create de regimul lui Ion Iliescu între 1990 şi 1996. Şapte ani de zile în care membrii aparatului comunist politic şi de represiune au beneficiat de protecţie, imunitate şi resurse, asigurându-şi inserţia confortabilă în majoritatea poziţiilor cheie din economia şi societatea românească de tranziţie.
 

Actuala restauraţie a nomenklaturii clientelare a fostului partid unic şi a foştilor membri ai aparatului său de represiune este similară cu cea din vremea regimului Năstase, însă mult mai periculoasă datorită spiritului revanşard şi absenţei orizonturilor de constrângere reprezentate la vremea respectivă de procesul de aderare la NATO şi Uniunea Europeană. Venind pe fondul crizei economice mondiale şi a repunerii în discuţie a modelului occidental de societate deschisă, această restauraţie reprezintă un pericol mortal pentru România. Este cel mai nefericit moment pentru ca România să-şi piardă azimutul ce indică Vest şi nu Est, dezvoltare şi nu subdezvoltare. Este periculoasă şi pentru că România nu şi-a încheiat încă tranziţia la un nivel de dezvoltare economică capabil să asigure un electorat majoritar stabil în favoarea opţiunilor democratice.
 

Persistenţa, în actualele condiţii de incertitudini geopolitce şi criză economică sistemică la nivel mondial, a unei pături largi a electoratului naţional coruptibil prin mijloace de propagandă de inspiraţie totalitară facilitează ascensiunea unor forţe politice prădătoare şi impunerea unui regim politic autoritar. Nimeni nu poate garanta reîntoarcerea sistemului mondial la decada de graţie ce a urmat încheierii războiului rece în 1989-1991 iar obtuzitatea şi incompetenţa egoistă a unor „lideri naţionali” de respiraţie patriotard neaoşistă poate costa România extrem de scump.
 

Revenind la evenimentele acestui an, se poate observa continuitatea ce există între deturnarea manifestaţiilor din ianuarie şi evenimentele ce au culminat cu puciul parlamentar anticonstituţional ratat la limită în iulie-august. Având în vedere că alegerile generale abia acum urmează, şi observând comportamentul alianţei aflate la guvernare, majoritare în Parlament şi activ susţinută de Cartelul Afiliat al Propagandei şi Delaţiunii (Trustul Intact şi ale sale Antene, Realitatea TV şi România TV, restul televiziunilor şi presei „binevoitoare” cu acţiunile puterii), putem să ne pregătim deja pentru ce e mai rău. Probabil că asaltul final nu se va încheia decât odată cu rescrierea unei noi Constituţii, făcută după chipul şi nevoile nucleului dur securisto-nomenklaturist ce a condus România până în 1989 şi ulterior acestei date, până în noiembrie 1996, momentul primei alternanţe politice realizată pe cale democratică în România după mai bine de 60 de ani de regimuri autoritare/totalitare.
 

Trei sunt principalii catalizatori ai precipitării acestui asalt prădător intern asupra României în 2012:

• Spulberarea mirajului că fondurile europene vor putea fi în continuare deturnate cu impunitate de noii fanarioţi locali fără ca UE să intervină prompt în suspendarea fondurilor (continuarea integrării sau rămânerii României în UE nu mai reprezintă o miză pentru noii fanarioţi, dimpotrivă, a devenit o contra-miză datorită efectelor conexe asociate integrării);
• Apariţia primelor semnale ce arată că justiţia şi legea încep să funcţioneze în România, urmare a proceselor de reformă cu inerţie lentă lansate după alegerile din 2004 (aceste evoluţii ameninţă însăşi existenţa noilor fanarioţi; blocarea acestor evoluţii este prioritatea zero a momentului pentru aceştia);
• Criza economică, ajunsă în România din toamna lui 2008, este un factor propice pentru manipularea populaţiei istovită de efectele crizei şi de măsurile de austeritate asumate cu întârziere în 2009 şi 2010 (criza a oferit ocazia ideală pentru recuperarea şi consolidarea puterii politice, precum şi pentru compromiterea ideilor europene în ochii unei majorităţi a populaţiei cu drept de vot).

De ce le stă în gât acestor noi fanarioţi continuarea deschiderii şi integrării României în Europa şi dezvoltarea economică asociată acesteia?
 

Răspunsul se găseşte în însăşi modul de a fi al acestor noi fanarioţi. Acest tip de elită cleptocratic-prădătoare are ca unică preocupare colectarea de rente economice prin mijloace ilegale (trafic de influenţă, mită, delapidare, deturnare de fonduri, infracţiuni de corupţie în general) – atunci când nu o face pe faţă în numele unei ideologii totalitare, cum a fost cazul PCR.
 

Acest tip de elită nu aduce dezvoltare economică şi nici nu funcţionează după reguli capitaliste. Dezvoltarea economică capitalistă lăsată liberă ori scăpată de sub controlul unei astfel de elite clientelare aduce inevitabil în scenă actori de tip capitalist (externi ori interni) ce tind să schimbe regulile jocului economic în defavoarea elitei clientelare. O astfel de elită clientelară prosperă în condiţii de subdezvoltare economică şi are de suferit atunci când societatea se emancipează prin dezvoltare economică. Noii fanarioţi postcomunişti de România îşi apără în realitate feudele moştenite direct de la sistemul securisto-comunist.
 

În ce priveşte spoiala de ambalaj ideologic folosit de actuala coaliţie de guvernare pentru justificarea propriei existenţe în vederea aplicării unor inexistente non-politici publice, trebuie doar să notăm că orice mafie sau organizaţie clientelară este finalmente anticapitalistă, şi nu degeaba. Capitalismul în esenţa sa depinde în mod fundamental de libertatea de circulaţie a capitalurilor şi de existenţa unui minim context instituţional ce permite organizarea activităţilor economice şi a iniţiativei private în baza unor reguli ce nu depind de afilieri clientelare. Principiile economiei de piaţă (în sens clasic, nedistorsionat) sunt incompatibile cu loialitatea de gang, feudală ori de clan, tot aşa cum sunt incompatibile cu monopolul teritorial specific organizării de tip clientelar ori mafiot."

 

________

Sursa: http://www.contributors.ro/administratie/romania-sub-ocupatie-revansa-partidului-unic-si-complexul-subdezvoltarii/

Prin ochiul curat

De va fi ochiul tău curat,

Tot trupul tău va fi luminat

 

_____

foto: Claudiu