Nu locul ci modul
joi, 31 ianuarie 2013
miercuri, 30 ianuarie 2013
Antidepresiv
„Frații mei care suferiți de deprimare, fraților care
sunteți ispitiți de a cădea deprimați,
Bucurați-vă ! (Matei, 28, 9)
Bucurați-vă și vă veseliți ! (Matei, 5, 12)
Bucurați-vă în Domnul (Filipeni, 3, 1)
Bucurați-vă pururea în Domnul ! Și iarăși zic:
Bucurați-vă ! (Filipeni, 4, 4)
Deci, fraților, bucurați-vă ! (II Corinteni, 13, 11)
Asemenea și voi bucurați-vă și fiți fericiți împreună cu
Mine (Filipeni, 2, 18)
Bucurați-vă cu cei care se bucură ! (Romani, 12, 15)
Fraților, bucurați-vă, desăvârșiți-vă, fiți uniți în
cuget, trăiți în pace și Dumnezeul dragostei și al păcii va fi cu voi (II
Corinteni, 13, 11)
Bucurați-vă în nădejde (Romani, 12, 12)
Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri
(Luca, 10, 20)
Voi sunteți slava noastră și bucuria noastră (I
Tesaloniceni, 2, 20)
Vă scriem acestea ca bucuria noastră să fie deplină (I Ioan, 1, 4)
Căci Îl iubiți, credeți întru El, deși acum nu-L vedeți
și vă bucurați cu bucurie negrăită și preamărită (I Petru, 1, 8)
Frații mei, bucurați-vă pururea ! (Filipeni, 4, 4)
Căci Hristos a grăit: ca bucuria Mea să fie deplină în ei
(Ioan, 17, 1, 13)
Cereți și veți primi ca bucuria voastră să fie deplină
(Ioan, 16, 24)
Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată
bucuria și pacea în credință (Romani, 15, 13)”
_________
Sursa:
Logothetis S. arh., 2001, Deprimarea și tămăduirea ei în
învățătura Bisericii, Ed. Sophia, București
marți, 29 ianuarie 2013
Despre pacea sufletească și echilibrul sufletesc
Scriu acest text pentru cei care au nevoie de el.
Dacă „pacea sufletească” este o noțiune creștină iar “echilibru
sufletesc” o noțiune a psihologiei, trebuie spus că pacea sufletească nu este
tot una cu echilibrul sufletesc.
Echilibrul sufletesc se obține
prin clarificarea situațiilor trecute traumatizante folosind metoda
raționalizării, eventual cuplată cu o medicație temporară care să atenueze
consecințele traumelor, iar pacea se obține prin proiectarea coerentă a
restului vieții de acum încolo. Singura proiectare cu sens face apel la
transcendent, gândit abstract ca ființă transcendentă, sau asociat lui
Dumnezeu.
Acest paragraf interesează doar
pe cei cu cultură filosofică. Se poate obține pace la două niveluri: cel
filosofic și cel religios. Pacea la nivel filosofic este posibilă mai ales în
stilul filosofiei continentale, nu al celei analitice. În stilul filosofiei
analitice trebuie să fii un titan al gândirii ca să o poți obține, gen Flonta
sau Pârvu la noi. Filosofia continentală este derivată din teme creștine. Sein
zum Tode: frumos, dar vechi. Pe linia filosofiei analitice vei deveni mai
degrabă agnostic.
În contextul cultural românesc
și pentru omul cu probleme care caută pacea (fără să o distingă de
echilibru) problema este dacă mergi la psiholog sau la duhovnic. Să mergi la
psiholog pentru echilibru, dar să mergi și la duhovnic, cu aceeași frecvență, pentru
pace. Altfel arunci banii pe fereastră.
În cadrul creștin pacea depinde
și de capacitatea de a respinge rememorarea păcatelor trecutului (ispitele din
spate). Altfel spus, o dată dobândit echilibrul, metodologia de obținere a lui
nu mai trebuie aplicată. Ea nu a avut decât o valoare de moment, iar acum ar fi
nu doar inutilă, dar ți-ar face rău. O arunci precum arunci o treaptă folosită pe
o scară cu sens unic și mergi doar înainte, în pace, spre pace. Elementele cheie în dobândirea păcii sunt capacitatea de trăii în incertitudine, de a nu vrea să ai control total asupra propriei vieți, ele permit empatia cu Dumnezeu și cu oamenii, care la rândul ei este premiza posibilității existenței dragostei adevărate, dăruitoare fără a aștepta ceva în schimb. Identitatea personală să o păstrezi la un nivel cât mai profund, la modul ideal al sinelui neformulabil în cuvinte, în timp ce eul determinat, concret, să îl adaptezi cât mai mult celorlalți și lui Dumnezeu, să îl oferi. E greu să te mai scoată din echilibru fapte actuale sau rememorări ale celor trecute în momentul când ai un înveliș interacțional flexibil, adaptabil celorlalți din dragoste, nu din teamă. La acțiune nu mai există reacțiune, ca să mă exprim ca în fizică. Cel puțin nu în sens simplu. Reacțiunea este atunci de o cu totul altă natură, subtilă, imprevizibilă, altfel pentru fiecare context.
Rememorarea faptelor trecute traumatizante nu se poate face fără contextul emoțional respectiv, care este asociat felului de a fi trecut, altei identități a eului superficial, transpunerii fie și temporare în acel fel de a fi, care constituie o tentație de a părăsi felul actual de a fi. Scoaterea la lumină a eului trecut are sens atunci când el este ascuns în inconștient și perturbă eul actual, adică într-o terapie psihologică, dar nu are sens atunci când el este trimis în urmă în mod deliberat, la modul exemplar prin spovedanie. O dată ce ai obținut pacea privește doar înainte, gândește mereu felul actual de a fi în pace ca pe un dar de la Dumnezeu și asumă că nu este decizia ta cu adevărat. Transcendentul religios are exact acest rol, de a te scoate din tine cel vechi. E posibil asta dacă chiar crezi asta. E posibil să crezi în asta dacă raționalitatea ta a ajuns la un nivel global, aplicabil vieții tale în ansamblu, nu doar pas cu pas, dacă baleiezi permanent în scara deciziilor mici, de moment, dar le iei și pe cele mari și nu le uiți niciodată. Când le uiți din neputință sau voind înseamnă că ai căzut. Te ridici cu simplitate și mergi mai departe. No way back.
Rememorarea faptelor trecute traumatizante nu se poate face fără contextul emoțional respectiv, care este asociat felului de a fi trecut, altei identități a eului superficial, transpunerii fie și temporare în acel fel de a fi, care constituie o tentație de a părăsi felul actual de a fi. Scoaterea la lumină a eului trecut are sens atunci când el este ascuns în inconștient și perturbă eul actual, adică într-o terapie psihologică, dar nu are sens atunci când el este trimis în urmă în mod deliberat, la modul exemplar prin spovedanie. O dată ce ai obținut pacea privește doar înainte, gândește mereu felul actual de a fi în pace ca pe un dar de la Dumnezeu și asumă că nu este decizia ta cu adevărat. Transcendentul religios are exact acest rol, de a te scoate din tine cel vechi. E posibil asta dacă chiar crezi asta. E posibil să crezi în asta dacă raționalitatea ta a ajuns la un nivel global, aplicabil vieții tale în ansamblu, nu doar pas cu pas, dacă baleiezi permanent în scara deciziilor mici, de moment, dar le iei și pe cele mari și nu le uiți niciodată. Când le uiți din neputință sau voind înseamnă că ai căzut. Te ridici cu simplitate și mergi mai departe. No way back.
Oamenii au nevoie de pace
sufletească, dar în cadrul teoretic actual al psihologiei pot fi ajutați doar să
își găsească echilibrul, un scop tactic. O dată găsit și bucuroși că l-au găsit, ei nu știu ce să facă cu
el. Pentru că nu de el au nevoie strategic. Aceleași energii și dispoziții
sufletești, sau cum vor fi ele formulate teoretic de către psihologie, îți pot
da pace sau neliniște în funcție de cum sunt folosite, de scopurile cărora le
sunt subsumate. Despre scopurile folositoare obținerii păcii sufletești
psihologia actuală nu poate spune nimic, și nu vrea programatic să spună nimic.
Nu este rău că psihologia
sugerează că se referă la suflet prin etimologia denumirii sale, chiar dacă vine
cu o abordare reducționistă, emergentistă pe creier. Prin această etimologie ea
anunță un program potențial de cercetare, și ne reamintește mereu rădăcinile
sale.
Așteptăm evoluția științei psihologiei
spre încorporarea cunoașterii filocalice. Acesta este un program de cercetare neideologizant,
dar care va fi atacat ca ideologizant, pentru că decuplează teoriile
psihologice de lanțului ființei materialist. Asigurării păcii sufletești prin
participarea la Biserică i se opun cei care vor o piață economică a păcii
sufletești cu monopol, cea dintre cetățeni plătitori de taxe și un stat
paternalist de tip socialist sau comunist. Franța actualei legislaturi mai are
nițel până acolo.
Pentru cine are interese
științifice, problema abordată în acest text, a diferenței dintre echilibru și
pace, s-a manifestat și în ecologie, cu paradigma echilibru om-natură vs. sistemele
socio-ecologice ca sisteme dinamice la neechilibru. E limpede pentru orice
ecolog că ideea de echilibru om-natură este desuetă. Problema este gestionarea situației
de neechilibru care vine din însăși natura obiectelor ecologice, către ceva
similar conceptual păcii sufletești, adică unei dezvoltări cu sens a sistemelor
socio-ecologice (așa numita dezvoltare durabilă), nu scăpate de sub control,
ne-liniștitoare. Nu întâmplător știința sustenabilității este asociată pieței
economice etatiste a păcii sufletești. Ea o servește cu rezultate mai mult sau
mai puțin științifice pe care statul le va folosi în retorica sa. Dacă bisericile acoperă pe cei credincioși, statul cu această abordare acoperă pe cei atei și
agnostici. Sunt complementare, pentru cei toleranți la diversitatea culturală,
și în competiție pentru cei intoleranți. Vor fi și dintr-unii și din ceilalți
mereu.
Pentru cine are interese
filosofice, analogiile dintre conceptele și teoriile unor domenii științifice ca
psihologia și ecologia cu cele din domeniul religiei pot fi modelate ca având
în spate (asta e ipoteza mea de lucru) nuclee structurale matematice similare.
De văzut.
Dumnezeu să ajute tuturor celor
care caută pacea sufletească și a omenirii, oricum ar căuta-o. Dumnezeu să
ajute și celor care nu o caută.
(cu unele modificări pe contributors aici: http://www.contributors.ro/editorial/eseu-pentru-"țara-de-nebuni"/ )
duminică, 27 ianuarie 2013
Smerenia
„În măsura în care ai inima
înfrântă și smerită, devii tot mai liber interior și atunci Dumnezeu coboară în
tine. Rostul nostru pe pământ este să ne umplem de Dumnezeu. Și nu ne putem
umple de Dumnezeu decât prin smerenie. Smerenia trebuie să fie fundamentul
vieții noastre. Nu ne realizăm prin trufii ieftine, ci numai prin smerenie. A
trăi în smerenie înseamnă a trăi o viață reală. Iar a trăi în trufie este o viață artificială. De aceea, de câte ori
ești umilit, rabdă și roagă-te: Doamne, primește aceste umilințe, în locul
smereniei de care am lipsă. Să răscumpere umilințele mândria de care nu mă pot
izbăvi de bunăvoie.
Am fost închis în temnițele
comuniste și numai Dumnezeu știe câtă nedreptate era acolo, câtă ură, câtă
răutate... parcă nici nu poți spune în cuvinte. Atunci când eram mai chinuit,
încercam să nu mă revolt, să nu cârtesc. Mă gândeam așa: Hai să-mi amintesc cu
ce am greșit în fața lui Dumnezeu, de pătimesc acum aceste nedreptăți ! Și mă
gândeam la niște păcate ale mele pe care le știam numai eu și Dumnezeu, iar suferința
o priveam ca pe un canon și nu mă revoltam. Mă gândeam că, dacă și eu aș fi
fost mai bun, nici gardienii n-ar fi fost atât de răi – așadar și eu eram vinovat
pentru răutatea lor. Așa îi puteam ierta pe toți și mă puteam ruga pentru ei,
și aproape că nu mai simțeam suferința pe care mi-o pricinuiau. Și vă spun
drept că atunci când puteam să fac toate acestea și să mă gândesc la păcatele
mele, simțeam în inimă o bucurie așa de mare, și o pace, și o bogăție de
iubire, că parcă zburam, deși eram în pușcărie.
Eram atât de preocupat ca să-mi
văd păcatele, încât și noaptea vorbeam prin somn și îmi ceream iertare de la
Dumnezeu. Și erau acei caralii care pândeau pe la uși, și ascultau pe la gratii
ce spuneam eu: iar a doua zi mă chemau la anchetă și-mi serveau cuvintele pe
care le spusesem prin somn, din cauza frământărilor mele sufletești. Îmi
strigau: Păcătosule ! Popă păcătos !, și-mi repetau tot ce spusesem noaptea
prin vis, Dumnezeu știe cum.
Dar asta am vrut să spun: este foarte important să ne recunoaștem
starea de nevrednicie față de Dumnezeu. Să nu aduci nimănui nici o vină,
decât numai ție. Să te căiești mereu din toată inima. Dacă nu mă găsesc vinovat
în mod real și nu mă căiesc din adâncul sufletului, atunci nu mă pot ruga cu
putere și nu pot avea bucuria deplină a rugăciunii. Dacă ai acestea două –
smerenia și iertarea aproapelui -, ai să vezi cum începi să capeți în tine ceva
din Dumnezeu, ceva extraordinar. Numai Duhul sfânt poate aduce acest „ceva” în inimile noastre.
N-am urât pe nimeni dintre
dușmanii care ne-au asuprit și n-am regretat niciodată că am ajuns la
închisoare. Acolo era nevoie și de mine – ca, împreună cu frații noștri români,
să suferim cu toții urgia venită asupra țării. Fie, Doamne, suferința noastră,
ca un canon pentru păcatele neamului românesc și pentru binecuvântarea
dumnezeiască asupra întregii noastre țări!
Căutați să faceți cât mai mult
bine în jurul vostru, rugați-vă cât mai mult cu Rugăciunea lui Iiisus, nu
vorbiți de rău pe nimeni și astfel veți avea pacea inimii. Bunul Dumnezeu și
Maica Domnului să vă ajute neîncetat, în orice loc vă veți afla!”
_______
Surse:
- Părintele Sofian de la Antim, 2012, Smerenia - poarta spre Împărăție, Familia Ortodoxă, 9(44), 1-2
- Captură Google Earth precesată.
sâmbătă, 26 ianuarie 2013
De la Avva Isaia anahoretul
"Cel care reușește să-și zică sieși în fiecare zi << Aceasta este ultima zi din viața mea >> nu va mai păcătui".
Moartea în curăție este bucuria întâlnirii cu Hristos.
Moartea în curăție este bucuria întâlnirii cu Hristos.
vineri, 25 ianuarie 2013
Cântec
Plouă.
Mă dizolv privind
cum alergi spre casă.
Plouă intens.
Pătrund în pământ
la rădăcina unui măr.
Într-o vară vei citi
rugăciuni la
umbra lui
și nu vei ști cine
te mângâie.
Aștept.
Mă dizolv privind
cum alergi spre casă.
Plouă intens.
Pătrund în pământ
la rădăcina unui măr.
Într-o vară vei citi
rugăciuni la
umbra lui
și nu vei ști cine
te mângâie.
Aștept.
luni, 21 ianuarie 2013
Despre metoda deblocării supărărilor dintre oameni
[1]: "Nu ne blocăm pentru că niciodată nu sunt două persoane în aceeași stare. Când unul cade, celălalt se ridică. Nu putem sta supărate amândouă. Nu pot să stau liniștită când știu că cealaltă e supărată. Trebuie să facă una dintre noi primul pas, să se smerească, ca să "destupe" situația. Nu contează cine sau cum, câștigă frățietatea. Cerem de la Dumnezeu capacitatea de a înțelege neputința celuilalt. Aici nu există "dreptate", ci harul milostivirii de la Hristos, să-l înțeleg pe aproapele așa cum este. Altfel n-ai cum să supraviețuiești. O totală încredere și foarte multă sinceritate. Nu te mai poți strecura, ca într-o obște, cu vicleșugul acela: "Eu îmi fac pravila și canonul, eu n-am deranjat-o cu nimic".
Autoarele celor de mai sus aplică noțiunea de "ducere a neputinței celuilalt" chiar reporterului care a intrat în intimitatea schitului Foltea (schit ardelean cu două măicuțe) pentru a obțiune un interviu:
"Mă exclud pe mine, un sfert de oră, mă elimin pe mine, eu nu mai exist, există doar celălalt. De aceea, interviul acesta îl dăm pentru dumneavoastră, nu pentru revistă și nu pentru ceilalți, pentru că trebuie făcută comuniunea aceea în Hristos".
Americanii cu teoriile psihologice ale inteligenței emoționale [2] și consecințele manageriale de tip team-building au redescoperit roata. Acesta nu e un lucru rău. Diferența este că în spiritul abordării catafatice a occidentului cuplată cu un cult al libertății morale ontice (evidențiat prin excesul caracteristic corectitudinii politice) ei au o abordare predominant descriptivă (know what), iar dezvoltarea unor metodologii interne organizaționale de îmbunătățire a relațiilor intra-organizaționale este limitată în mod esențial de valorile private ale celor angajați, în timp ce în practica românească (un subtip al celei ortodoxe) dezvoltată în spiritul abordării apofatice și cuplată cu un cult al libertății ontologice abordarea este predominant practică (know how) și țintește formarea valorilor private favorabile relațiilor interpersonale neconflictuale încă de la rădăcina lor, în limbaj tehnic duhovnicesc de la inimă (scuze pentru această frază în stil holist, dar nu am timp de o stilizare a textului pentru favorizarea receptării mesajului).
Poți cunoaște "what" studiind pe alții, dar nu poți cunoaște "how" cu adevărat nepracticând tu însuți, deși poți simula că ști acest "cum" pentru a câștiga sau menține un job bun. Poți vinde "what" pe bani buni, dar a vinde "how" în sens profund e un non-sens (este metaphisically ill formed).
În timp ce există o piață a cabinetelor psihologice pentru rezolvarea problemelor emoționale în stil american și vest-european, și o piață a managementului resurselor umane pentru îmbunătățirea climatului organizațional în sensul motivării pozitive a angajaților, o piață ortodoxă a relațiilor ucenic-duhovnic sau organizații economice - biserică este de neconceput. Conceptul de piață nu se aplică celui de al doilea tip de relații, pentru că nu este vorba de servicii spirituale, ci de daruri reciproce, când avem de a face cu modul autentic de funcționare a relației. Nu orice tip de schimburi observate behaviorist au în spate comportamente de tip economic. Dacă vor fi modelate ca atare vor fi scoase din specificul lor, iar predicțiile comportamentale ale modelului construit nu vor fi confirmate. Comportamentul spiritual este impredictibil și ininteligibil pentru un scientist, sau pentru un manager raționalist.
În spațiile umane spiritualizate profund dezvoltarea societății nu poate avea doar trei piloni (natural, cultural, și economic), ci al patrulea, cel spiritual, se impune de la sine. Pilonul spiritual generează cultură, dar nu se reduce la un domeniu al culturii, pentru că formele lui cele mai autentice sunt nediscursive, netransmisibile semiotic în mod descriptiv. Un om înduhovnicit generează pace în jurul lui fără să înțelegi de ce. Schema raționalistă de asistare a deciziilor publice pornind de la oamenii de știință către decidenți politici este simplistă, inadecvată. Utilitatea acestor modele vine mai degrabă din transparența de principiu în ce privește modul de utilizare a resurselor publice asociat lor. Această transparență și celelelalte principii ale democrațiilor funcționale sunt necesare în condițiile maselor mari ale grupurilor socio-politice, când coezivitatea nu se mai poate asigura prin relații informale. Dar ele ca scheme formale sunt de nedespărțit de baza relațiilor informale din societate. Cruciale pentru buna funcționare a statului sunt și relațiile informale spirituale, de tip privat, în care sunt implicați decidenții politici. Astea nu se pot proiecta printr-un mod economic de gândire, astea țin de valorile private fundamentale ale oamenilor. Pentru spațiul românesc e limpede că ortodoxia oferă imens pentru conturarea unor oameni politici de calitate. Spiritualitatea out-lier-ului Boc, de exemplu, în peisajul nostru politic e clară.
Metoda deblocării supărărilor din zona privată a fost descrisă în fragmentul de interviu de mai sus. Metoda deblocării supărărilor la nivel public ține de spiritualizarea unei societăți întregi, și este în cazul României misiunea, nu job-ul, ierarhilor bisericilor importante, în special ai BOR (utilitatea publică a acestor entități, nu le-aș zice organizații - pentru că noțiunea de organizație se bazează pe gândirea de tip economic - deși pot fi modelate și în acest fel, este evidentă).
"Cine are urechi de auzit, să audă."
Bibliografie
[1] Curte, C. (redactor), 2013, Interviu cu Teofana și Sofronia, Lumea Monahilor, nr. 67-68 (ianuarie - martie), pag. 48-61
[2] Goleman, D., 2008, Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, București
duminică, 20 ianuarie 2013
Ce înseamnă fericirea
Fericirea înseamnă să fi împăcat(ă) cu Dumnezeu, cu oamenii și cu tine însuți.
________
Sursa: pr. Nicolae Tănase, predică în 20 ianuarie 2013, vezi și http://www.crestinortodox.ro/comunitate/blog.php?user=Spinum&blogentry_id=5079&lang_id=1
________
Sursa: pr. Nicolae Tănase, predică în 20 ianuarie 2013, vezi și http://www.crestinortodox.ro/comunitate/blog.php?user=Spinum&blogentry_id=5079&lang_id=1
vineri, 18 ianuarie 2013
Ein Winterabend
Wenn der Schnee ans Fenster fällt,
Lang die Abendglocke läutet,
Vielen ist der Tisch bereitet
Und das Haus ist wohlbestellt.
Mancher auf der Wanderschaft
Kommt ans Tor auf dunklen Pfaden.
Golden blüht der Baum der Gnaden
Aus der Erde kühlem Saft.
Wanderer tritt still herein;
Schmerz versteinerte die Schwelle.
Da erglänzt in reiner Helle
Auf dem Tische Brot und Wein.
_____
Sursa: Georg Trakl
Lang die Abendglocke läutet,
Vielen ist der Tisch bereitet
Und das Haus ist wohlbestellt.
Mancher auf der Wanderschaft
Kommt ans Tor auf dunklen Pfaden.
Golden blüht der Baum der Gnaden
Aus der Erde kühlem Saft.
Wanderer tritt still herein;
Schmerz versteinerte die Schwelle.
Da erglänzt in reiner Helle
Auf dem Tische Brot und Wein.
Sursa: Georg Trakl
miercuri, 16 ianuarie 2013
Despre copii și Dumnezeu
"Dacă nu poți vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, vorbește cu Dumnezeu despre ei" (Pr. Arsenie Boca).
luni, 14 ianuarie 2013
duminică, 13 ianuarie 2013
sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Abysson tapeinofrosynis
"Ceea ce este propriu îngerilor este de a nu cădea, sau, după cum spun unii, de a nu putea cădea; dar ceea ce este propriu oamenilor e de a cădea și de a se ridica iarăși în scurtă vreme, ori de câte ori s-ar întâmpla aceasta; numai demonilor nu le mai este posibilă ridicarea, odată căzuți."
_________________Sursa: Scara.
marți, 1 ianuarie 2013
Veselie cu motan
Du-te, mă, la mâțele tale !
Părintele Efremie (gr. veselie) are ascultarea de la
Dumnezeu să binecuvânteze pe cei care din când în când ajung la poarta
mănăstirii la slujba de noapte. Chelarului acesta dacă vrei să îi săruți mâna
se lasă aproape în metanie, mai jos decât dintr-o neașteptată spontaneitate ai
fi dispus din prima să te lași tu. Rezultă o strângere de mână de un fel
aparte. Cum ai da noroc cu un sfânt.
Dar nu peste tot e așa, ci doar
la mănăstirile mai izolate. La cele cu mare flux de credincioși, de la
răspântii, încă și prima poartă e bine închisă, așa cum e rânduiala obișnuită de
noapte.
Anii trecuți în noaptea de anul
nou bisericile mănăstirești musteau de credincioși.
Prin locuri mai tainice slujba
se transforma într-o nevoință de șapte ore. Plecai pe șapte cărări, dar nu din
motivele conotate de această expresie. Ce caut eu aici, se întrebau sub
impactul scandalurilor media câte unii ajunși acolo contingent. Cum
să mai ajung eu acolo, se întreabă aceiași anul acesta, mergând din poartă mănăstirească
în poartă.
Dar ce cauți este întotdeauna
aproape, nu departe. Trebuie doar să ocolim mult pentru a ajunge aproape.
La biserica unde sunt moaștele
Sf. Emilian oamenii sunt veseli. Cândva credeam că prea veseli. Nu înțelesesem
nimic. Ei sunt veseli pur și simplu. Au și de ce. Aici e o familie mare de
țărani dezrădăcinați. Orășanul postcomunist renaște pas cu pas. Drum cu bătaie
lungă. Fluxul îndepărtat de la speranțele excesive în molifte neprecedate de post și spovedanie e
direcționat spre parohiile de cartier. Impact mai larg, abordare mai soft. Șampanie sau nu la final, după specificul credincioșilor. Grass-root approach. Diviziunea muncii.
Exorcizările nu sunt business as usual, și nici nu trebuie să fie. Diavolul
atâta așteaptă.
Căutătorul de experiențe elitiste se întoarce acolo unde îi e locul. Slalomul printre petardele așezate pe drum reverberează amintiri cazone. Prin noaptea de bubuitori
drumul înapoi spre cartierul muncitoresc e însemnat de experiența liniștii.
Aceeași liniște pe care o găsești lângă un om care ți-a fost în apropiere zeci
de ani, dar pe care abia acum l-ai văzut. La nici un kilometru distanță de tine.
Cât ocol. Cu rost. Către o strângere de mână. Către un sărut al dragostei adevărate. Al sacrificiului.
Cât ocol. Cu rost. Către o strângere de mână. Către un sărut al dragostei adevărate. Al sacrificiului.
Părintele Veselie vine de la
cimitir. E ger. La picioare ni se înfășoară febril un motan portocaliu
tărcat. E luat și înfășurat în pânza neagră la piept, apoi ținut de cele patru
picioare pe umăr ca un miel.
Da, frumoasă mănăstirea, însă
ascultarea e grea. O sută de hectare. Aici vine multă lume, dar puțini rămân. Eu când mă enervez
merg uite-așa pe dreapta și pe stânga. Arată ogoarele și pădurile.
Sofian Boghiu, Andrei Făgețeanu, Lacul Morii, Crăsani. Ce-o mai fi pe-acolo?
Un frate cu lanterna aprinsă
prin fața bisericii furnizează informații obiective. Te Deumul e dimineață,
slujbă de noapte nu se ține.
Să avem un an mai bun ! Noi să
fim mai buni, atunci și anul ne va fi mai bun !
Motanul toarce viril în haina
de lumină a veseliei. E fericit, scap o prostie. Privirea răspunde: nu. Fericirea nu e pentru
motani. Da, se simte bine.
Fericirea e pentru oameni.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)