Lucrurile Laeticiei

________

Sursa: aici

Fereastră pentru suflet

Iarăși o dimineață a luminii,

Să ne apropiem cu sufletul deschis,

Cu gândul cel mai simplu cu putință.

Învățământul de stat în România la 1865 nu suferea mediocritatea pe banii publici

Redau mai jos câteva pasaje dintr-un proces verbal întocmit în 29 aprilie 1865.

“Din citirea și dezbaterea în tot a noii legi de Instrucțiune, Consiliul s-a încredințat ca pentru înlesnirea aplicării acestei legi care trebuință a se face oarece modificări ce se aștern mai jos. [...].

Cu stipendiații nu se face milă, ci statul îi crește pentru ca să aibă oameni distinși în toate ramurile [notă: doar învățământul primar era gratuit și obligatoriu; evidențierile îmi aparțin]. Pe lângă acestea stipendiații sunt destinați și în scopul de a se ridica prin ei nivelul studiului. Din amândouă punctele de vedere ei nu se pot suferi mediocri și acesta este și înțelesul legii speciale pentru stipendiații din 1861 […].

Arbitrii care vor judeca titlurile și aptitudinea candidaților de învățători vor fi:

1)      Pentru învățătorii sătești, revizorul, institutorul de clasa III și inginerul, sau în lipsă, medicul județului, român fiind.

2)      Pentru institutorii și institutoarele din Comune urbane, doi dintre profesorii gimnaziului local sau cel mai apropiat, trage la sorți, revizorul județului și doi delegați din partea Primăriei locale.

3)      Pentru profesorii de gimnaziu, trei profesori de clase superioare ai liceului celui mai apropiat trag la sorți, trei delegați din partea Municipalității și Directorul liceului.

4)      Printre profesorii claselor superioare de liceu, Directorul liceului, câte doi profesori trași la sorți din corpul profesoral al facultăților din București, pentru partea de dincolo de Milcov și din Iași pentru cea de dincolo [sic] de Milcov, de litere și de științe, și doi sau trei membri, după trebuință spre completarea numărului de șapte, delegați din partea Primăriei locale sau dintre particulari numiți de Ministru.

5)      Pentru profesorii din facultăți, Decanul și 4 profesori ai facultății acelei științe luați prin sorți, doi membri din consiliul de stat din secțiunea corespunzătoare acelei facultăți, doi membri aleși, după natura facultății sau din Curtea de casațiune, sau din Consiliul Medical sau din Consiliul Tehnic ... delegați din partea Ministerului.

[…] din elementul 5) s-au șters vorbele pentru București de la facultatea din Iași și pentru Iași de la cea din București, pentru că prin această condițiune, până să se aducă nici o garanție mai mare la alegerea candidaților, s-ar cauza numai pierderi deșarte prin diurnele ce ar căuta să se dea profesorilor și altor persoane numite, ca să se strămute dintr-un oraș în altul. […]

Consiliul, în ceea ce privește cărțile didactice, va propune Ministerului concursuri pentru elaborarea lor, dându-se premii din fondurile bugetului Instrucțiunii pentru stimularea bărbaților capabili, deosebiți de beneficiile din vânzarea acelor cărți, care se vor decerna de Consiliul permanent după cazuri. […] Când va fi urgență de carte scolastică precum și când după publicarea unui concurs pentru asemenea cărți nu se va căpăta un bun rezultat, Consiliul va propune Ministerului a însărcina cu luarea lor persoane dovedite cu cunoștințe speciale în materiile de care vor avea să trateze cărțile. Concursul cu toate acestea va rămâne deschis. […] Dacă la 1 septembrie viitor nu am avea, de exemplu, abecedare, atunci clasa I de la toate școlile elementare, ar căuta să stea închisă. […]

Stipendiștii care la examenele anuale vor avea la vreun obiect de studiu obligatoriu o notă mai mică decât șapte, vor pierde stipendiul, afară de cazul de boală.

Stipendiștii nu pot părăsi internatul înainte de a fini cursul învățăturilor.”

Decanul ținea evidența prezenței celor al căror învățământ era subvenționat.

“STATUL de prezență al elevilor stipendiști de la Facultatea de Științe de la Universitatea din București pe luna februarie anul 1866

Anul al II-lea

Christea Popescu,                    trei absențe

Ioann Petraru,                          șase absențe

Ștefan Michailescu,                 patru absențe

Ioann Periețeanu,                    șase absențe

Ioann Georgescu,                    șapte absențe

Anul al III-lea

Grigorie Dimitrescu

Ionescu Paul,                           fără absență

Floru Dănuț

George Constantinescu

George Ghiriloiu

                                                                                    Decan

                                                                                    (ss) Al. Orăscu”

_____

Sursa: Berciu-Drăghicescu A. (adunarea și selecționarea documentelor), 2008, Istoria Universității din București – Documente (1864-1972) -, Editura Universității din București, 31-37

Crucișătorul Potemkin

http://www.youtube.com/watch?v=7TgWoSHUn8c

Ce înseamnă a plagia

(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/cultura/ce-inseamna-a-plagia/ )

“Put the standards high and keep them!”  Acesta a fost îndemnul unui prieten britanic, Owen Mountford, atunci când le-a vorbit studenților din Universitatea din București.

În acest text mi-am propus să clarific înțelesul verbului a plagia. Prin acastă clarificare încerc să contribui la accelerarea evoluției culturale către adoptarea unor standarde academice ridicate în societatea românească.

“A plagia” în dicționare

Conform dexonline: “PLAGIÁ, plagiez, vb. I. Tranz. A-și însuși, a copia total sau parțial ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau științific. [...] – Din fr. plagier.”

În definiția de mai sus, ușor accesibilă cetățeanului care dorește să se informeze, a plagia este un mod particular de a fura, acțiunea de a trece în mod ilegitim ceva din proprietatea altcuiva în proprietatea mea.

Definiția din DEX reflectă destul de bine definiția din dicționarul francez Larousse online: “Plagiat: Acte de quelqu'un qui, dans le domaine artistique ou littéraire, donne pour sien ce qu'il a pris à l'œuvre d'un autre.”

Observăm că în definiția din Larousse nu se face referire decât la domeniul artistic și literar.

Definiția din Webster online este mai generală, depășind ideea de furt (acțiune care se poate susține doar în condițiile existenței proprietății asupra unui bun) către cea de utilizare (de folosire a ceva care este al altuia într-un mod nu neapărat asociat unor drepturi de proprietate): “Plagiarize: to use the words or ideas of another person as if they were your own words or ideas”.

A plagia are două sensuri în limba română:

1. A plagia din punct de vedere al procesului de producție în organizații academice. Acest tip de plagiat este asociat domeniului care cuprinde științele în sensul cel mai larg al cuvântului.
2. A plagia din punct de vedere al drepturilor de autor. Acest tip de plagiat este asociat îndeosebi producției artistice și literare, care duce la existența unor drepturi de autor din care autorii acestor creații își obțin veniturile.

Sensul francez de dicționar e asociat celui de al doilea sens românesc, în timp ce sensul anglo-saxon acoperă ambele sensuri românești.

A plagia în organizații academice

Îndemnul lui Owen Mountford de a adopta standarde academice înalte se referă la sensul academic al verbului a plagia.

Sensul academic reflectă o disfuncționalitate în mecanismele producției academice, care duce la rebuturi în producție. O fabrică de lactate produce produse din lapte, o universitate produce resursă umană și cunoaștere academică. Lactatele au niște caracteristici care le fac vandabile. Resursa umană constă în competențe, abilități, cunoștințe acumulate și standarde comportamentale ale unor oameni folosindu-se de care aceștia pot să se angajeze undeva și să primească un salariu pentru felul cum folosesc resursa umană a lor în procesul de producție din locul unde s-au angajat. Sau pot să foloseasccă resursa lor umană pentru autoconsum, să aibă o viață de un anumit fel, intelectual. Cunoașterea se transmite pe un suport fizic, produse culturale de diferite feluri pe care niște oameni vor să le cumpere și să le citească pentru a avea un folos cognitiv. Așa cum un iaurt poate să fie degradat și resursa umană și cunoașterea pot fi degradate și ca atare periculoase pentru consum.

Produsele culturale au niște autori, niște persoane care le-au creat, membri comunității academice respective, profesori și studenți. Aceste produse culturale trebuie să satisfacă bine cererea de cunoaștere, așa cum lactatele răspund unei cereri de hrană.

A plagia în sens academic înseamnă sa pretind că sunt autor de un nivel mai complicat, care necesită mai multe competențe, când în realiate sunt un autor de nivel mai simplu, mai puțin pregătit să produc o cunoaștere academică de nivel înalt. Un plagiat în sens academic este o telemea ieftină vândută drept brânză de Roquefort.

A plagia în sens academic este o problemă în procesul de producție din organizații academice. Este ceva echivalent aplicării greșite a unei rețete de patiserie într-o fabrică de astfel de produse, de exemplu să aplica rețeta pentru chec, dar apoi să ambalez produsul și să îl vând drept cozonac. Este ceva care ar putea în mod principial să intre în atenția Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului.

Plagiatorul în sens academic nu este un hoț (pentru că nu există un păgubaș), ci un impostor, sau în funcție de fapte, chiar un șarlatan, care are beneficii materiale sau emoționale de pe urma imposturii lui, dacă cineva îi cumpără scump telemeaua ieftină sau îl angajează ca mare specialist în producerea cozonacului. El este asemenea tânărului care iese cu o domnișoară la plimbare spunându-i că are o mașină scumpă, cu care o și plimbă, și o vilă mare, unde o și duce, pentru ca mai târziu, când îl întreabă de intenții, tânăra să afle că mașina e în leasing, iar vila e în proprietatea mamei tânărului care mai are încă patru frați. Acest tânăr a prezentat niște drepturi de utilizare ca pe niște drepturi complete de proprietate, așa cum un plagiator academic prezintă o creație precară a sa ca pe una mai consistentă, mai valoroasă.

În tabelul 1 prezint relația dintre tipurile de competențe formate tinerilor într-o universitate și tipurile de plagiate academice posibile.

Tabelul 1 Relația dintre competențele necesare pentru a fi autor și tipurile de plagiatori din organizațiile academice.

	Competențe necesare pentru a fi autor al unui produs academic
	De a selecta texte și a le organiza coerent	De a face o reformulare incompletă a textului altcuiva	De a parafraza corect textul altcuiva, doar prin cuvinte proprii	De a emite idei personale
				Critice		Constructive
Resursă umană personală	Capacitate de analiză și sinteză
	Capacitate de analiză critică
	Deplină creativitate academică
Studii necesare	Liceu	Licență anii 1 și 2		Licență anul 3, Master		Doctorat
Ce fel de produs academic pot crea	Crestomații, selecții de texte fundamentale (utile când nu există acces ușor la literatură sau la limba în care sunt scrise textele). Referate gimnaziale și de liceu	Manuale universitare de proastă calitate, nevandabile. Eseuri studențești precare.	Manuale rezonabile, vandabile pe piața națională. Lucrări de popularizare de calitate slabă. Eseuri studențești bune.	Manuale bune, vandabile pe piața internațională („textbooks”). Monografii. Lucrări de popularizare de calitate bună. Lucrări de licență și master.		Cărți propriu-zise. Teze de doctorat
Ce fel de autor sunt	Autor al selecției de texte și structurii de asamblare (codificare A0.1)	Autor incompetent de sinteze și explicații (A0.2)	Autor competent de sinteze și explicații (A0.3)	Autor de analize critice ale textelor altor autori (A1.1)		Autor în deplinul sens al cuvântului (A1.2)
	Tipuri de impostori academici
	Pretind că sunt un autor de felul:
Dar, în realitate:	A0.1	A0.2	A0.3	A1.1		A1.2
Nu sunt nici un fel de autor	Plagiatorul total (metoda xerox), mai modest sau mai ambițios (cazul Ștefania Duminică pentru A1.1, lucrare de dizertație)
Sunt un A0.1		Plagiatorul copy-paste (metoda cuvânt cu cuvânt) (cazurile I. Mang și V.-V. Ponta pentru A1.2, articol și teză de doctorat)
Sunt un A0.2			Plagiatorul rușinos (metoda mozaic) (cazul multor manuale universitare)
Sunt un A0.3				Plagiatorul subtil (iau ideea) (cu observația că există posibilitatea unor convergențe de idei cu alți autori având preocupări similare)

Ce ne duce la plagiat academic? Fie necunoașterea procesului de producție academică, fie necinstea personală, dorința de a prezenta altor oameni că sunt un fel de autor care defapt nu sunt. Prima cauză poate fi eliminată prin acțiuni la nivelul organizațiilor academice, dar cea de a doua depinde de funcționarea întregii societăți la standarde moral înalte. Atâta vreme cât pentru cei cu diplome fără acoperire vor exista sinecuri obținute prin relații sau laude din partea unor părinți necunoscători se vor produce în continuare pe bani publici sau privați diplome fără acoperire în resursa umană reală a titularului.

Toți profesorii din universitățile de azi cunosc procesul de producție academică și modurile de a plagia, dar mulți dintre ei în trecut nu știau toate acestea. Unii profesori le aplicau pur și simplu din cultura lor generală și din bun simț, dar alții au produs o cantitate enormă de texte, așa zise cărți, care nu corespund standardelor unei universități. Într-o societate comunistă închisă astfel de pseudocărți puteau avea un oarecare folos, erau un mod de a transmite mai departe o cunoaștere inaccesibilă direct. Cele mai frecvente situații în manualele existente sunt cele de reformulare inadecvată (plagiat de tipul mozaic), dar în lucrarile de licență și cele de grad plagiatul copy-paste a fost regula, nu excepția.

În acest moment nu există, după câte știu, nici o universitate din România care să aibă standarde anti-plagiat detaliate așa cum în occident putem găsi peste tot (exemplu aici). Legea   nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare definește plagiatul la articolul 4d:

• „plagiatul - expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale;”

Definiția din legea 206/2004 este mult prea genereală pentru a fi eficientă în absența unor specificări detaliate în regulamente universitare. Spre exemplu, se pot lua zeci de pagini dintr-un autor și dacă a fost menționat o dată în text și este la bibliografie prin prisma legii nu va fi considerat plagiat fapta celui care a copiat acele zeci de pagini. Prin prisma acestei legi ceea ce a făcut V.-V. Ponta va putea foarte bine să nu fie considerat plagiat.

Universitatea este o invenție a occidentului. Standardele academice nu au apărut prin legi emise de guvernanții din occident, ci prin competiția dintre universități în funcție de calitatea resursei umane și cunoșterii produse. Într-o societate coruptă ca a noastră în care ce ști cu adevărat nu contează prea mult nici o universitate nu va da faliment prea curând pentru că produce impostori, iar speranța că vom ridica standardele prin legi mai bune este utopică.

Universitățile din Romania nu pot sa adopte rapid în mod complet standardele occidentale (ale societăților care au inventat organizațiile de tip universitate) în documente oficiale deoarece ar leza interesele unui număr excesiv de mare de membri ai comunității academice punând în pericol funcționarea întregii organizații fie și la standardele actuale. Dar mutații culturale importante există la niveluri funcționale mai joase. Sunt facultăți unde deja s-au adoptat aceste standare, există departamente din multe facultăți în care liderii acestora le-au impus, și numeroși profesori izolați care le folosesc. Dar nu există universități ca întreg care să le împărtășească.

De unde știm în aceste condiții care sunt standardele general acceptate într-o universitate? Din jurisprudența Comisilor de etică. Cunosc o singură universitate care prin această jurisprudență a instituit condamnarea plagiatului total și a celui copy-paste și nu cunosc nici o universitate din România care să fi respins plagiatul de tip mozaic. Plagiatul de tip mozaic este acceptat de facto în toate universitățile din România pentru lucrările studenților chiar și azi, iar pentru lucrările profesorilor pentru toate “cărțile” produse până acum.

Un aspect pozitiv este că putem fi siguri că niciodată situația de fapt din universitățile românești nu se va reflecta într-o situație de drept, într-un regulament, deoarece ne-am descredita în fața tuturor partenerilor europeni și din NATO. Regulile vor fi păstrate într-o situație ambiguă pe plan formal până când puternicii plagiatori ai zilei, de la decani la prim-miniștri, vor ieși la pensie. Pe plan informal însă putem lucra activ la rezolvarea problemei plagiatului atât vreme cât nu lezăm excesiv interesele managerilor academici și pe cele ale guvernanților. Cheia rezolvării în condițiile actuale este ce face fiecare profesor cu elevii sau studenții lui la ore. Nimeni nu va îndrăzni să îl penalizeze pentru că învață pe cei tineri să scrie în mod corect.

Rezolvarea problemei plagiatului academic în România presupune cunoașterea în detaliu a felului cum standardele înalte au apărut în occident, a situației organizațiilor academice din țările în curs de dezvoltare în context istoric, european și global, a situației fraudelor academice de azi din occident și din afara spațiului occidental în diverse țări, a cauzelor psihice și sociale care favorizează plagiatul sau, din contră, respectare regulilor, a metodelor deja încercate de alți oameni și organizații pentru a rezolva problema plagiatelor, a studiilor și metodelor cu privire la creșterea capacității studentelor și studenților de a se exprima în scris și, în fine, a studiilor pedagogice cu privire la modul de coordonare a doctoranzilor.  Toate aceste domenii reprezintă corpuri de literatură academică distincte și intercorelate. În Anexă am inclus câte un eșantion semnificativ de publicații academice din fiecare domeniu, cu gândul să fie de folos celor interesați.

A plagia din punct de vedere al drepturilor de autor

Într-un mod ciudat în Legea nr. 8 din 14 martie 1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe nu apare niciodată vreun cuvânt din familia de cuvinte „a plagia, plagiat, plagiator”. Cu toate acestea, atât definiția de dicționar, cât și uzul din mass-media asociază acestă lege cu acest cuvânt. Cel mai recent caz este al condamnării lui George Stanca pentru plagierea, în sensul legii, a unei traduceri din Tolstoi (știre aici). Nu este de mirare că justiția a aprobat neînceperea urmăririi penale a domnului V.-V. Ponta pentru încălcarea drepturilor de autor ale celor pe care i-a plagiat în sens academic. Nimeni dintre persoanele ale căror texte au fost plagiate nu a reclamat că ar exista niște pagube din încălcarea drepturilor de autor.

Am făcut o comparație între plagiatul academic (o impostură) și plagiatul ca furt al drepturilor de autor în tabelul 2. În situații concrete cele două tipuri de plagiat pot să fie asociate unuia și aceluiași fapt, de exemplu atunci când un produs cultural care a fost plagiat în sens academic este și protejat prin drepturi de autor (cartea plagiată a fost publicată la o editură care semnalează încălcarea acestor drepturi).

Tabelul 2 Câteva diferențe dintre plagiatul academic și cel prin prisma legii dreptului de autor.

Caracteristică	Plagiat academic	Plagiat în sensul asociat legii dreptului de autor
Antrenează drepturi patrimoniale (evaluabile în bani)	Nu	Da
Rolul sancționării sociale	Calitatea producției academice de resursă umană și cunoaștere	Asigurarea veniturilor deținătorului drepturilor de autor
Nivelul la care este utilă sancționarea încălcării regulii	Public în societăți etatiste, privat academic și public în societăți policentrice	Preponderent privat - personal și/sau organizațional.
Implementarea sancționării	Prin comisii de etică universitare și ministeriale, la clasă de către profesor	Prin sistemul de justiție
Tipuri de sancțiuni prevăzute în lege	De la avertisment la desfacerea contractului de muncă pentru profesori, nu există pentru studenți în România	Răspundere civilă, contravențională, sau penală
Durata perioadei în care sunt obligat să respect regula	Nedefinită (trebuie să citez chiar și pe Platon sau pe Regele David)	Finită. “(1) Drepturile patrimoniale prevazute la art. 13 si 21 dureaza tot timpul vietii autorului, iar dupa moartea acestuia se transmit prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusa la cunostinta publica in mod legal. Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva mandatat in timpul vietii de catre autor sau, in lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectiva cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie”
Există excepții de la obligația de a respecta regula	Cunoașterea comună (exemplu Harvard: “Widely known scientific and historical facts—such as the molecular structure of water (H2O”	Da, unele asociate produselor academice. “Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor urmatoarele a)       ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele matematice ca atare si inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;”
Justificarea publică a respectării regulii	Deontologistă (cod al onoarei ca valoare în sine) și utilitaristă (folos pentru universitate și societate)	Utilitaristă (folos pentru deținătorii drepturilor)

Concluzii

Plagiatul academic este o problemă majoră în societatea românească, atât un efect cât al unor disfuncționalități sociale mai largi, cât și o cauză care le întreține pe acestea. Plagiatul ca încălcare a drepturilor de autor nu reprezintă o problemă socială atât de gravă.

Rezolvarea problemei plagiatului academic în România se poate face doar printr-o abordarea pozitivă, constructivă, cu cel puțin trei direcții de acțiune:

• Amnistirea tuturor plagiatorilor academici, prea mulți pentru a putea fi sancționați fără ca orice tentativă hotărâtă să nu ducă la o reacție de apărare în masă.
• Formarea la tineri a tuturor competențelor necesare pentru a deveni un autor. Explicarea diferențelor între diferitele feluri de autori încă de la nivel de liceu.
• Crearea unui climat de cinste si corectitudine în societate ca o precondiție pentru a avea un astfel de climat în organizațiile academice.

Dacă există vreo universitate în adevăratul sens al cuvântului în România și în ce măsură am putea produce pe termen mediu un model românesc de universitate sunt întrebări pe care le voi explora într-un articol viitor.

___________

Anexă Bibliografie selectivă relevantă pentru rezolvarea problemei plagiatului academic în România. Majoritatea publicațiilor sunt obținute de pe www.anelis.ro (bibliotecă electronică disponibilă cercetătorilor), câteva dintre ele direct de pe scholar.google, iar altele prin corespondență cu autorii. Cei care le doresc o arhivă cu toate pentru uz necomercial îmi pot scrie pe adresa virgil.iordache@g.unibuc.ro .

Universitățile din țările în curs de dezvoltare în context istoric, european și global

·         Altbach P. G., 2008, The Complex Roles of Universities in The Period of Globalisation. In: Global University Network for Innovation (Ed.) Higher Education in the World 3, Palgrave Macmillan: NY, 5-14

·         Altbach P. G., 2009, Peripheries and centers: research universities in developing countries, Asia and Pacific Education Review, 10, 15-27

·         Balan J., 2012, Research universities in Latin America: the challanges of growth and institutional diversity, Social Research, 79(3), 741-770

·         De Boer H., Hongbloed B, 2012, A cross-national comparison of higher education markets in Western Europe, în Curaj A., Scott P., Vlăsceanu L., Wilson L. (editori), European higher education at the crossroads – between the Bologna Process and national reforms, Springer, Dordrecht, 553-571

·         Finkelstein M., 2014, How does national context shape academic work and careers? The prospects for some empirical answers, în Maldonado-Maldonado A. și Besset R. M. (editori) “The forefront of international higher education”, Springer, Dordrecht, 46-90

·         Komljenovič J., Miklavič, K., 2013, Imagining higher education in the European knowledge economy: Discourse and ideas in communications of the EU, în Zgaga, P., Teichler, U. și Brennan, J. (editori) The globalisation challenge for European Higher Education: Convergence and Diversity, Centres and Peripheries, Peter Lang, Berna, 33-54

·         Pechar H., The decline of an academic oligarchy. The Bologna process and ‚Humboldt’s last warriors’, în Curaj A., Scott P., Vlăsceanu L., Wilson L. (editori), European higher education at the crossroads – between the Bologna Process and national reforms, Springer, Dordrecht, 613-630

·         Perkin H., 2006, History of universities. In J. J. F. Forest & P. G. Altbach (Eds.), International handbook of higher education, Dordrecht, Netherlands: Springer, 159-206, pdf

·         Ramirez G. B., 2014, Trading quality across borders: colonial discourse and international quality assurance policies in higher education, Tertiary Education and Management, 20(2), 121-134

·         Ridder Sygmoeus, Hilde de (editor), 1992-, A history of the university in Europe, Cambridge University Press, Cambridge (cod BCU 37/H66.SP)

·         Teichler U., 2014, The Impact of Convergent Higher Education Reforms in European Countries, în Maldonado-Maldonado A. și Besset R. M. (editori) “The forefront of international higher education”, Springer, Dordrecht, 141-153

·         Zgaga P., 2013, Higher education research and higher education policy in South-East Europe, European Journal of Higher Education, 3(3), 280-294

Fraudarea în organizații academice occidentale

·         Ison D. C., 2012, Plagiarism among dissertations: prevalence at on-line institutions, Journal of Academic Ethics, 10, 227-236

·         Whitely Jr. B. E., 1998, Factors associated with cheating among college students: a review, Research in Higher Education, 39(3), 235-274

·         McCabe D. L., Trevino L. K., Butterfield K. D., 2001, Cheating in academic institutions: a decade of research, Ethics & Behavior, 11(3), 219-232

·         Park C., 2003, In other (people’s) words: plagiarism by university students – literature and lessons, Assessment & Evaluation in Higher Education, 28(5), 471-488

·         Biagiolli M., Recycling texts or stealing time?: plagiarism, authorship, and credit in science, International Journal of Cultural Property, 19, 453-476

·         Aasheim C. L., Rutner P. S., Li L., Williams S. R., 2012, Plagiarism and programming: a survey of student attitudes, Journal of Information Systems Education, 23(3), 297-313

·         Freire C., 2014, Academic misconduct among Portuguese economics and business undergraduate students – a comparative analysis with other major students, Journal of Academic Ethics, 12, 43-63

·         Nonis S., Swift C. O., 2001, An examination of the relationship between academic dishonesty and workplace dishonesty: a multicampus investigation, Journal of Education for Business, 77(2), 69-77

·         Jones D. L. R., 2011, Academic dishonesty: are more students cheating? Business Communication Quarterly, 74(2), 141-150

·         Tacket J., Shaffer R., Wolf F., Claypool G., 2012, Student plagiarism and the economic versus moral based pedagogy, Journal of Business and Accounting, 5(1), 136-149

Studii asupra onestității intelectuale în afara spațiului occidental

·         Chapman K. J., Lupton R. A., 2004, Academic dishonesty in a global educational market : a comparison of Hong Kong and American university business students, The International Journal of Educational Management, 18(6/7), 425-435

·         Darrag M., Yousri M. D., Badreldin A., 2012, Academic dishonesty in Egypt – a nation-wide study of students in higher education, Working paper, pdf, accesat la 6 mai 2014

·         Grama E., 2004, Networking Texts and Persons: Politics of Plagiarism in Postsocialist Romania, Romanian Journal of Society and Politics, 4 (2), 148-173

·         Lin C.-H. S., Wen L.-Y. M., 2007, Academic dishonesty in higher education – a nationwide study in Taiwan, Higher Education, 54, 85-97

·         Lupton R. A., Chapman K. J., Weiss J. E., 2000, International perspective: a cross-national exploration of business students’ attitudes, perceptions, and tendencies toward academic dishonesty, Journal of Education for Business, 75(4), 231-235 (comparație Polonia – SUA)

·         Lupton R. A., Chaqman K. J., 2002, Russian and American college students’ attitudes, perceptions and tendencies towards cheating, Educational Research, 44(1), 17-27

·         McCabe D. L., Feghali T., Abdallah H., 2008, Academic dishonesty in the Middle East: individual and contextual factors, Research in Higher Education, 49, 451-467

·         Phillipson R., English for globalization or for the world’s people? International Review of Education, 47(3-4), 185-200

·         Preiss M., Klein H. A., Levenburg N. M., Nohavova A., 2013, A cross-country evaluation of cheating in academia – a comparison of data from the US and the Czech Republic, Journal of Academic Ethics, 11, 157-167

·         Șandor S. D., 2013, Plagiarism in Academia, Proceedings, of the 21^st NISPAcee Annual Conference Proceedings, pdf, accesat la 6 mai 2014

·         Stan L., Turcescu L., Politicians, intellectuals, and academic integrity in Romania, Problems of Post-Communism, 51(4), 12-24

·         Tabsh S. W., El Kadi H. A., Abdelfatah A. S., 2012, Faculty response to ethical issues at an American university in the Middle-East, Quality Assurance in Education, 20(4), 319-340

·         Yukhimenko-Lescroat M. A., 2014, Ethical beliefs toward academic dishonesty: a cross-cultural comparison of undergraduate students in Ukraine and the United States, Journal of Academic Ethics, 12, 29-41

Studii asupra fraudării din perspectivă psihologică și sociologică

·         Bolin A. U., 2004, Self-control, perceived opportunity, and attitudes as predictors of academic dishonesty, The Journal of Psychology, 138(2), 101-114

·         Brunnel A. B., Staats S., Barden S., Hupp J. M., 2011, Narcissism and academic dishonesty: the exhibitionism and the lack of guilt, Personality and Individual Differences, 50, 323-328

·         Cochran J. K., Wood P. B., Sellers C. S., Wilkerson W., Chamlin M. B., 1998, Academic dishonesty and low self-control: an empirical test of a general theory of crime, Deviant Behavior, 19(3), 227-255

·         Roig M., Caso M., 2005, Lying and cheating: fraudulent excuse making, cheating, and plagiarism, The Journal of Psychology, 139(6), 485-494

·         Staats S., Hupp J. M., Hagley A. M., 2008, Honesty and heroes: a positive psychology view of heroism and academic honesty, The Journal of Psychology: Interdisciplinary and Applied, 142(4), 357-372

·         Staats S., Hupp J. M., Wallace H., Gresley J., 2009, Heroes don’t cheat: an examination of academic dishonesty and students’ views on why professors don’t report cheating, Ethics & Behavior, 19(3), 171-183

·         Vowell P. R., Chen J. C., 2004, Predicting academic misconduct: a comparative test of four sociological explanations, Sociological Inquiry, 74(2), 226-249

Studii asupra metodelor pentru rezolvarea problemei plagiatului în universități

·         Chao C.-A., Wilhem W. J., Neureuther B. D., 2009, A study of electronic detection and pedagogical approaches for reducing plagiarism, Delta Pi Epsilon Journal, 51(1), 31-42

·         Compton J., Pfau M., 2008, Inoculating against pro-plagiarism justifications: rational and affective strategies, Journal of Applied Communication Research, 36(1), 98-119

·         Jackson P. A., 2006, Plagiarism Instruction Online: Assessing Undergraduate Students' Ability to Avoid Plagiarism,  College & Research Libraries 67(5), 418-428

·         Larkham P. J., Manns S., 2002, Plagiarism and its treatment in higher education, Journal of Further and Higher Education, 26(4), 339-349

·         McCabe D. L., Trevino L. K., Butterfield K. D., 2002, Honor codes and other contextual influences on academic integrity: a replication and extension to modified honor code settings, Research in Higher Education, 43(3), 357-378

·         Thurmond B. H., 2010, Student plagiarism and the use of a plagiarism detection tool by community college faculty, PhD theses, pdf, accesată la 6 mai 2014

Studii cu privire la modul de dezvoltare a capacității  studenților de a se exprima în scris, lucrări pentru dezvoltarea acestei capacități

·         Aitchison C., Kamler B., Lee A. (editori), 2010, Publishing pedagogies for the doctorate and beyond, Routledge, London

·         Coffin C., Curry M. J., Goodman S., Hewings A., Lillis T. M., Swann J, 2003, Teaching academic writing – a toolkit for higher education, Routledge, London and New York, pdf accesat la 6 mai 2014

·         Feldman S., Anderson A., Mangurian L., 2001, Teaching effective scientific writing, Journal of College Science Teaching, 30(7), 446-449

·         Guilford W. H., 2001, Teaching peer review and the process of scientific writing, Advances in Physiology education, 25(3), 167-175

·         Harbord J., 2010, Writing in Central and Eastern Europe: Stakeholders and directions in initiating change. Across the Disciplines: A Journal of Language, 7. Disponibil la http://wac.colostate.edu/atd/articles/harbord2010.cfm 

·         Ivanič, R., 2004, Discourses of writing and learning to write, Language and Education, 18(3), 220–245

·         Kamler B., 2008, Rethinking doctoral publication practices: writing from and beyond the thesis, Studies in Higher Education, 33(3), 283-294

·         Kruse O., 2013, Perspectives on academic writing in European higher education: genres, practices, and competencies, Revista de Docencia Universitaria, 11(1), 37-58

·         Lea M. R., Street B. V., 1988, Student writing in higher education: an academic literacies approach, Studies in Higher Education, 23(2), 157-172

·         McMillan V. E., 2012, Writing papers in biological sciences, 5^th edition, Bedford/St. Martin’s, Boston  New York

Studii asupra modului de coordonare a doctoranzilor

·         Anderson B., Cutright M., Anderson S., 2013, Academic involvement in doctoral education: predictive value of faculty mentorship and intellectual community on doctoral education outcomes, International Journal of Doctoral Studies, 8, 195-201, pdf accesat la 6 mai 2014

·         Bruce C., Stoodley I., 2013, Experiencing higher degree research supervision as teaching, Studies in Higher Education, 38(2), 226-241

·         Franke A., Arvidsson B., 2011, Research supervisors’ different ways of experiencing supervision of doctoral students, Studies in Higher Education, 36(1), 7-19

·         Halse C., 2011, ‘Becoming a supervisor’: the impact of doctoral supervision on supervisors’ learning, Studies in Higher Education, 36(5), 557-570

·         Halse C., Malfroy J. (2010) Retheorizing doctoral supervision as a professional work, Studies in Higher Education, 35(1), 79-92

·         Harris C. S., 2011, The case of parnering doctoral students with librarians: a synthesis of the literatures, Library Review, 60(7), 599-620

·         How are doctoral students supervised? Concepts of doctoral research supervision, Studies in Higher Education, 33(3), 267-281

·         Hughes C., Tight M., 2013, The metaphors we study by: the doctorate as a journey and/or as work, Higher Education Research & Development, 32(5): 765-775

·         Jackson D., 2013, Completing a PhD by publication: a review of Australian policy and implications for practice, Higher Education Research & Development, 32(3), 355-368

·         Kiley M., 2011, Developments in research supervisor training: causes and responses, Studies in Higher Education, 36(5), 585-599

·         Kwan B. S. C., 2013, Facilitating novice researchers in project publishing during the doctoral years and beyond, Studies in Higher Education, 38(2), 207-225

·         McCallin A., Nayar S., 2012, Postgraduate research supervision: a critical review of current practice, Teaching in Higher Education, 17(1), 63-74

·         O’Meara KA., Knudsen K., 2013, The role of emotional competencies in faculty-doctoral student relationships, The Review of Higher Education, 36(3), 315-347

·         Owler K., 2010, A ’problem’ to be managed?: completing a PhD in the Arts and Humanities, Arts and Humanities in Higher Education, 9(3), 289-304