(pe contributors aici: http://www.contributors.ro/editorial/despre-curajul-moral/ )
Catastrofa zborului MH17 ne poate releva ce domină în fiecare dintre noi: lașitatea sau curajul moral.
Catastrofa zborului MH17 ne poate releva ce domină în fiecare dintre noi: lașitatea sau curajul moral.
Lașitatea se poate ascunde prin calcule
utilitariste individuale sau grupale. Lașitatea generează ură și violență, ori
cel puțin tolerarea acestora la cei din același grup – dacă violența se
manifestă doar față de străini.
Pentru a ilustra cele de mai sus am să
apelez la o dilemă morală clasică despre limitele teoriilor etice. Să
presupunem că dumneavoastră sunteți un pasager în aceste avion și sună
telefonul mobil. V-a contactat de la sol ofițerul care urmează să lanseze
racheta. Vi se spune că din acel moment toți pasagerii și echipajul sunteți
capturați de rebelii pro-ruși, care vă pot ucide în orice moment. Vi se dă
posibilitatea să alegeți între următoarele variante:
- Dacă ucideți
personal un pasager de la bord (sau o faceți împreună cu alți oameni de la
bord, sau convingeți pe cineva de la bord să facă asta) atunci toți
ceilalți pasageri vor supraviețui, nu vor fi uciși de rebeli.
- Dacă refuzați
să omorâți personal pe cineva, sau nu găsiți o soluție ca cineva să fie
ucis, atunci avionul va fi doborât cu o rachetă sol-aer și veți muri odată
cu ceilalți.
Ce decizie luați?
Dilema teoretică de mai sus nu permite
ieșirea din situația decizională (nu aveți voie în acest experiment mental să
spuneți că veți suna pe cineva să vă salveze, că mai degrabă vă veți sinucide,
etc) și este obligatoriu să dați un răspuns repede.
Dacă veți argumenta că este preferabil să
ucizi un om ca să îi salvezi pe ceilalți (iar la extrem că este preferabil să
moară 148 de pasageri ca să fie salvați restul de 150), atunci înseamnă că aveți
o morală de tip utilitarist: este bine ceea ce duce la consecințe
cuantificabile mai bune, în acest caz salvare a cel puțin 150 – 148 = două
vieți. Dacă veți spune că nu veți ucide pe nimeni indiferent de consecințe,
atunci aveți o morală de tip deontologist, în care regula să nu ucizi se respectă
indiferent de consecințe.
Nu are importanță ce spuneți altora, ce
fel de om vreți să arătați că sunteți, ci doar ce gândiți în realitate. Ce fel
de om sunteți s-ar putera vedea doar când veți fi pusă sau pus realmente într-o
situație similară celei din experimentul imaginar.
S-ar putea spune că lașitatea este
apanajul oamenilor-șobolani (în termenii lui Konrad Lorenz, link),
iar curajul moral o caracteristică a oamenilor-gâște. În situația extremă a
dilemei nu pare a fi normal să fii nici om-șobolan, nici om-gâscă. Este firesc
să ne fie de teamă de moarte, dar:
·
nu
este firesc să acceptăm și să ne justificăm în mintea noastră moartea oamenilor
nevinovați printr-un calcul utilitarist, și cu atât mai puțin să ucidem.
·
nu
este firesc nici să ne preocupăm doar de salvarea sufletelor prin respectarea
regulilor morale doar în litera lor, fără discernământ, acceptând crimele cu
mâinile-n sân.
Când dau astfel de teste în realitate, cam
90% din oameni răspund că ar ucide, iar 10% că nu. Există așadar, teretic, un
tip de oameni pentru care instrumentalizarea semenilor este un mod de viață,
cel puțin pentru a-și salva propria viață. În termenii lui Konrad Lorenz,
omenirea poate fi modelată ca un grup format dintr-un anumit procent de șobolani,
restul până la 100% fiind gâște. Important pentru mersul păcii și al războiului
este cum variază acest procent de la un popor la altul, de la o țară la alta,
și ce fel de oameni tind să fie selectați prin sistemul de instituții în
funcțiile de conducere ale statului.
Cele două tipuri sunt stabilizate
instituțional în moduri diferite:
·
instituțiile
politice realiste ne împing să lichidăm (personal, ca militari) pe cei care ne
agresează țara, chiar și atunci când aceasta duce la moartea a sute de civili, ca
acum în fâșia Gaza.
·
Instituțiile
religioase (cel puțin unele) ne îndreaptă către soluția sacrificiului de sine
ca alternativă la facerea de rău.
Pentru liderii instituțiilor din prima
categorie, teoretic să procedezi conform recomandarilor religioase este o
lașitate, o trădare a țării. Și chiar poate fi, ne putem ascunde lașitatea sub
motivații spirituale. Pentru liderii celor din a doua categorie teoretic să
procedezi la ucidere în numele intereselor statului rămâne o crimă (iar dacă
mori într-un astfel de război ești, eventual, doar un sinucigaș). Și chiar
rămâne o crimă. În practică aceste adevăruri sunt mereu estompate prin buna
colaborare politic-religie în virtutea unor interese pe termen lung, mult mai
lung decât o viață de om. Prin urmare nu instituțiile și identificarea cu ele
ne vor da soluțiile vieții personale, ci doar deciziile personale (de exemplu
cum sau dacă răspund la dilema de mai sus).
Pentru omul-șobolan ajuns politician cetățeanul este doar resursă umană, plătitor
de taxe și carne de tun. Pentru omul-gâscă ajuns politician cetățeanul este cel
pentru care trebuie să fie prestate servicii publice. Problema majoră a
politicianului om-gâscă în democrații este că el trebuie să fie votat și de
oamenii-șobolani, dacă vrea să ajungă la putere. El trebuie să aibă sau să
mimeze o morală concentrică, cu un strat deontologist, dar și unul utilitarist.
Înclin să cred că orice om are, de fapt, o
morală concentrică, doar că la unii oameni stratul deontologist este foarte
subțire (de exemplu nu și-ar ucide copii sau părinții, în rest - fără mari
frământări dacă e din grupul advers).
Faptele arată că o planetă a păcii, visul
kantian, este imposibilă pentru oameni. Cei mai mulți dintre oameni nu vor pace
cu adevărat și ar fi capabili să omoare. Tot ce putem face este să ne separăm
de cei mai agresivi dintre noi și să creăm și întreținem instituții care să
controleze răul.
După ce omori sau girezi moartea a 298 de
oameni e suficient să te spovedești la mănăstire, cum probabil că a făcut
domnul Putin, pentru ca să o poți lua fără mustrări de conștiință, de la capăt (link)
? Dacă ești predominant om-șobolan, dacă stratul tău deontologist este foarte
subțire, da.
Mi se pare uimitor că, în pofida
dominanței statistice și economice a oamenilor-șobolani, oamenii-gâște de toate
națiile au continuat să existe și să influențeze decisiv istoria omenirii.
Explicația ar putea veni din faptul că omul este om-șobolan sau om-gâscă pentru
că așa vrea el, pentru că așa decide el, nu din vreo condiționare naturală. Când
ați dat răspunsul la întrebarea din dilemă ați simțit vreo condiționare
naturală ? Poate că singura condiționare simțită a fost cea de a evita
suferința psihică asociată luării unei decizii într-o astfel de împrejurare
imaginară, și atunci ați trecut repede la paragrafele următoare fără să dați un
răspuns. Dar și această decizie, de a nu vă lăsa manipulați (inducerea
sentimentului de vinovăție este o modalitate de manipulare), a fost o decizie
liberă, a dumneavoastră. La urma urmei de ce m-aș grăbi să iau o decizie, când
probnlema încă nu există. Decizia de
a nu lua o decizie e similară celei a persoanei care nu mai citește presa de
știri în vacanță ca să nu și-o strice cu informații despre catastrofe. Unii
spun că asta e politica struțului, alții că este libertatea fiecăruia (aceștia
spun, de exemplu, că nu este moral să fim penalizați pentru ceea ce francezii
denumesc „non-assistance a personne en danger” – poate că atunci când legea mă
obligă să salvez viața cuiva care se îneacă eu tocmai aveam ideea vieții mele,
o idee genială care urma să salveze viețile a mii de oameni, dacă sunt medic de
exemplu, iar din cauza implicării în salvarea unui om ratez momentul de grație).
Dar cu asta n-am făcut decât să ne întoarcem la dilemă din introducere, sub
altă formă.
În orice caz, chiar dacă nu există
oameni-șobolan și oameni-gâște, ci doar oameni în genere care aleg să fie una
sau alta, dar care nu vor ajunge niciodată nici una, nici alta, e suficent să
credem că a existat fie și un singur om-gâscă pentru a avea un exemplu de urmat
de către toți ceilalți, pentru a putea induce un sentiment de vinovăție care să
îi determine să își schimbe decizia de a încerca să fie oameni-șobolan.
Oamenii-șobolan se vor strădui să imite viața omului gâscă (crimele lor vor fi
atunci greșeli, nu mod de viață). Acesta e contextul în care domnul Putin s-a
dus la mănăstire (chiar și dacă a făcut-o doar pentru imaginea politică).
Animalul șobolan nu este niciodată vinovat
că îl ucide pe intrusul care nu miroase ca grupul. Doar omul care vrea să fie
om-șobolan poate fi vinovat. Cineva, nu
ceva, este vinovat pentru doborârea avionului, pentru că a ales ținta și a
trimis racheta, pentru că a furnizat armamentul și a trimis specialiștii să
tragă, sau poate pentru că a dat în mod deliberat informația falsă că este un
avion militar. Alternativa este că nimeni nu e vinovat pentru moartea celor 298
de oameni, ceea ce ni se pare absurd. Doar aparent paradoxal, totuși nimeni nu
va fi găsit vinovat în persoană pentru moartea celor 298 de oameni. Cei care probabil
că au indus în eroare că este vorba de un avion militar nu au nici un interes
să se afle asta, iar cei care au fost induși în eroare nu au nici un interes să
arate cât de ușor pot ucide în baza unor informații eronate, din ură grăbită,
din joacă de-a războiul (cum au relevat convorbirile telefonice dintre rebeli).
Dintr-un calcul utilitarist al celor implicați nimeni nu va fi găsit vinovat,
cel puțin atât vreme cât mai poate exista un impact politic semnificativ.
De aceea, cum am spus, catastrofa zborului
MH17, dincolo de utilizarea ei geopolitică și în propagandă, pe care noi
cetățenii nu le putem influența în nici un fel, poate fi mai degrabă un prilej
pentru introspecție, ne poate releva ce vrem să domine în fiecare dintre noi:
lașitatea sau curajul moral.
Dar pe cine pot interesa astfel de
probleme? Până la urmă este atât de departe de viețile noastre acest eveniment,
de ce ne-am bate capul ?
Pentru că este încă departe... Dacă nu vrem să ajungă aproape, dacă nu vrem să trăim
într-o lume a barbariei, a lașității criminale, atunci trebuie să găsim
resursele de curaj moral pe care fiecare le avem și să le investim în viața
publică. Civilizație fără curaj moral nu există.
