De
la bun început trebuie spus că este o carte excelentă, o recomand oricui vrea
să citească ceva serios de popularizare în domeniu [1].
Discuţia
e în termeni de teorii, modele generale şi aplicaţii, cu prezentarea
avantajelor şi dezavantajelor. E foarte transparent modul de gândire al
oamenilor de ştiinţă oneşti, felul cum se stabilesc problemele prioritare abordate
şi metodologia de abordare a lor, inclusiv importul de instrumentar matematic
dintr-un domeniu în altul (în acest caz din fizică în biologie), sau aplicarea
aceleiaşi scheme de teoretizare în diferite domenii ontice (molecular,
biologic, cultural).
E
şi un model de construire a unor prelegeri pentru un public instruit - cu
plasarea contribuţiilor personale în contextul celorlalţi autori.
Chestiunile
ideologice nu influenţează conţinutul, chiar atunci când pe alocuri transpar -
de exemplu afirmaţia că teoria lui Oparin a fost acceptată ca plauzibilă mult
timp doar pentru că era singurul concurent al capitolului Creaţia din Biblie.
În
continuare am să mă fac un comentariu despre originea vieţii în sensul
ştiinţelor vieţii şi în sens biblic.
Un
astfel de comentariu ar putea fi de interes pentru cei care nu au cunoştinţe de
specialitate şi care cred sau nu cred într-o origine a vieţii sau alta ca să
aibă o reprezentare ca punct de plecare pentru a-şi forma o părere despre ce
cred de fapt.
O
teorie ştiinţifică se află:
·
fie
în poziţia de scop al unui proiect uman (ca să fie produsă, variabilă de
producţie dependentă de nişte variabile resurse necesare - cazul tipic al
proiectelor şi programelor de cercetare),
·
fie
în cea de resursă într-un proiect uman (odată produsă serveşte atingerii altor
scopuri, uneori de a produce alte teorii - de exemplu permiţând măsurarea a
ceva nou sau mai ieftin şi de mai multe ori cu un aparat construit pornind de
la teorie, sau mai des şi interesant pentru publicul larg pentru a produce un
produs de consum pentru diverse nevoi).
A
o pune în poziţia de întemeiere prin explicare a oricărui proiect uman (de
exemplu cutare bate la tastatură acum cu un scop oarecare pentru că a apărut
viaţa pe pământ acum nişte miliarde de ani şi a evoluat de atunci conform
teoriilor cutare) este în limbaj vulgar o şmecherie, iar în limbaj academic o
opţiune ideologică (pentru oricine are cunoştinţe elementare filozofice, de
liceu, întemeierea e una, explicarea e alt tip de demers), un demers
inteligibil însă din perspectiva altui proiect uman, şi anume:
·
a
unui proiect care are ca scop să controleze persoana care îl are pe primul
într-un sens oarecare - de exemplu să aparţină unei persoane care dă bani cu
uşurinţă pentru business-ul ştiinţelor, sau nu dă bani cu uşurinţă pentru
construcţia de capital fizic pentru culte.
În
acest sens schema ideologică de mai sus, care merge de când e lumea şi va merge
cât e lumea într-o formă sau alta (dacă mândria de a şti când, de fapt, nu ştii
şi dorinţa de putere nu vor dispărea – nu cred că e de dorit să vrem asta
pentru alţii, doar fiecare pentru el însuşi eventual) este doar un caz
particular de folosire a unei teorii ştiinţifice ca resursă în proiecte umane.
S-ar putea dezvolta poate explicit o industrie a tehnicilor ideologice pentru
controlul maselor dacă asta n-ar scădea eficienţa discursurilor produse care
trebuie să fie asumate ca adevărate de către cei pentru care sunt făcute. De
aceea industria rămâne ca să zicem aşa subterană, iar gândirea critică în
măsură să o submineze puţin agreată.
Teoriile
despre originea vieţii atât de utile azi ideologic depind de nişte resurse
conceptuale care sunt rezultatul unei evoluţii culturale (un anumit concept de
timp, teorii fizice, chimice aflate ele însele în evoluţie, aparat matematic
inventat, etc), în sensul că au fost produse folosind aceste resurse. Este
circular ca ele să fie puse în poziţia de a explica proiectele umane care le-au
produs sau care au produs resursele conceptuale necesare pentru producerea lor.
Dar logica nu e punctul tare al acelor care trebuie controlaţi, iar acestea
mici detalii au fost şi vor fi mereu nesemnificative practic la scară socială.
Pentru
cei cărora astfel de situaţii li se par de neacceptat trebuie totuşi creată o
reprezentare care să separeu apele ştiinţifice de cele religioase. În sens
religios crearea vieţii în interpretarea pe care o propun se referă la
condiţiile de posibilitate ontologică ale proiectelor umane. Din această
perspectivă discursul religios despre crearea vieţii umane şi a celor la
dispoziţia omului e la un nivel discursiv separat de crearea vieţii în sensul
ştiinţelor vieţii, care e bazată pe teorii. Discursul religios întemeiază
ontologic proiecte de viaţă care permit crearea umană de teorii şi de utilizări
ale lor. Între ştiinţă şi religie se află interfaţa discursurilor în limbaj
comun despre proiectele umane, care e influenţată de ambele domenii, ştiinţific
şi religios, atât în mod legitim, cât şi mai puţin legitim, ideologic.
Condiţiile
de posibilitate ale proiectelor umane pot fi abordate în stil filozofic şi în
stil religios. În stil filozofic se face apel la termeni ca transcendent,
transcendental, operaţii ale raţiunii, etc care presupun cunoştinţe tehnice de
filozofie. Filosofia şi teologia ca discursuri academice (o parte a lor cel
puţin) sunt în competiţie pe această nişă şi vin cu opţiuni principial
diferite, dar totuşi mult mai înrudite între ele decât sunt ambele în raport cu
teoriile ştiinţifice. Rigoarea filozofică, atunci când există, nu dă un
caracter ştiinţific teoriilor de acest fel, dacă prin ştiinţă ne referim la
modele asociate cu o observare directă, empirică, a lumii.
Ceea
ce găsim în Facerea (Geneza) din Biblie poate fi reconstruit ca o schemă de
întemeiere a proiectelor umane de viaţă ca subproiecte ale celor ale unei
persoane transcendente, o schemă exprimată în forma originală, inspirată, în
stil mitic, pe înţelesul tuturor, în limbaj comun. Discursul religios creştin bazat
pe aşa ceva e o resursă pentru un proiect de transformare a vieţii fiecărui om
care vrea asta în sensul unei convergenţe asimptotice (unire după har, în
terminologia ortodoxă) a persoanei respective cu persoana transcendentă în
termeni filozofici (tainic persoanele Sfintei Treimi, în terminologia ortodoxă)
care dă condiţiile de posibilitate ale proiectelor umane.
Diferenţa
fundamentală practică a proiectelor de viaţă teologică (adică ce ar trebui să
îşi asume oricare creştin) faţă de proiectele filozofice este că pe cele din
urmă le poţi duce la bun sfârşit şi să produci o ontologie fundamentală
excelentă sau o teorie care dă seama de condiţiile de posibilitate ale lumii inevitabil
a omului fără ca asta să aibă principial vreo implicaţie practică asupra vieţii
tale. Ai văzut o vreme flash-ul fiinţei cât să scrii ceva important şi apoi
zici la revedere, te retragi în ontic. Deşi idealul antic al filosofiei ca drum
spre înţelepciune nu era asta.
A
te situa în orizontul pur ştiinţific al unei culturi seculare, fără preocupări
şi cunoştinţe religioase sau filozofice, şi a spune că nu crezi în creaţia
biblică a vieţii e ca şi cum ai vrea să baţi cuie cu un volum din Enciclopedia
Britanică şi ai zice că nu e bun, că e mai bun un ciocan (teoriile ştiinţifice
despre originea vieţii). Corect, dar volumul acela e pentru alt scop scris [2].
Închei
prin a spune că încercarea de satisfacere a idealului de înţelegere universală
a tot ceea ce este, care stă în spatele producţiilor ideologice oneste,
necinice, nu a dus numai la abuzuri din partea celor cu minte formatată
instituţional ştiinţific, ci şi din partea celor cu minte croită instituţional filozofic
şi religios. De fiecare dată se face o simplificare nelegitimă a unui domeniu
în termenii altui domeniu discursiv miza fiind în cele din urmă, după
îndepărtare oneştilor utili, puterea, controlul resurselor şi satisfacerea
vanităţilor. Acum ne aflăm într-o epocă în care minţile scientiste sunt în
ofensivă, iar cele filozofice şi religioase în defensivă, cel puţin în spaţiul
occidental.
Poate
că vom ajunge la concluzia să folosim fiecare lucru mai ales la ce poate fi
folosit. Risipa de timp, energie, resurse de alte feluri şi suferinţa provocată
în vieţile oamenilor ar fi, poate, mai mici.
România
prin situaţia conjuncturală de relativ echilibru instituţional şi ca
mentalităţi între ştiinţă şi religie e favorizată din această perspectivă. Ce-i
lipseşte, cred, este ceva mai multă gândire critică şi, mai ales,
capacitatea de a pune în mod adecvat din perspectivă seculară întrebările
importante despre om [3].
Note
[1] Dyson F.,
2016, Originile vieţii,
Ed. Humanitas, Bucureşti
[2] Naturalizarea
unei astfel de gândiri
ne poate face să vorbim despre nepoţii noştri gemeni în felul următor: “Ca bunic al unei perechi de gemeni identici de cinci
ani, văd
în fiecare zi puterea genelor şi limitele acelei puteri. George şi Donald sunt
atât de asemănători fizic, încât nu-i pot deosebi în cadă. […] Şi totuşi,
creierele lor sunt diferite, iar ei sunt persoane diferite. […] Caracterul
aleatoriu al sinapselor din creier este principiul creator care îi face pe
George George şi pe Donald Donald.” (Dyson
2016, p128).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu