Cum arată pământul după impactul care a ucis dinozaurii

Undeva la marginea lumii libere niște gunoaie comuniste put. Faptul că mirosul nu mai deranjează pe nimeni nu e o surpriză. Micile afaceri de familie ale polticienilor români sunt furtuni într-un degetar oriental.

Au împânzit țara cu păzitori de corp bădărănoși, ne umplu timpul în vacanțe cu false competiții de proiecte, nu știu să facă absolut nimic, sunt nuli. Puterea nu le servește, pare că și-au pierdut mințile. Toată chestia e să existe liniște ca în cele câte sute-mii de metri pătrați în care stau izolați fiecare să-și facă un grătar. Sau să dea la pește.

Ochii le sunt injectați de vicii. S-ar părea că vor ca după ei să se stingă lumina. Dar întrerupătorul are firele pe afară și tot ce vedem sunt scuturături parlamentare, bâțâieli, agitați, băieți veseli triști și domni triști veseli – la externe. Blazarea le urcă precum igrasia pe pantaloni în sus.

În spirit de glumă unul mulge o oaie, altul mulge mai multe. E o mioriță generalizată de supraponderali care au drepturi asupra unor teritorii. În care strâng de ugere, mănâncă și vorbesc despre trecut. Viitorul trebuie să fie trecutul. O rocadă la mijloc de partidă în afara tablei de șah. O rocadă cu dușmanii civilizației occidentale.

Încovoiați de teamă mulți s-au înclinat. Ajunși de oboseală oamenii așteaptă plauzibilul. E un soi de sclavie la propria comoditate, sau la propriul orgoliu de a nu accepta realitatea răului.

Răul ne vorbește, ne spune ce să facem. E o situație aparte, care seamănă tot mai mult cu creștinismul primar. E vreme de rezistență, sau de joc în hora apucăturilor.

E limpede că nu ne vom lăsa încălecați, și indiferent de consecințe nu vom ceda acestor oameni.

Cuvintele se lasă greu la pământ, asemenea unor stropi de plumb într-o atmosferă dintr-un element cu mult mai greu. E atmosfera acestor zile.

Pământul arată bine. Toată vietățile suferă, mai puțin dinozaurii.

Dar aceasta e o iluzie a noastră. Pentru că dinozaurii nu mai există. E suficient să ne ștergem la ochi, să ieșim din reveria-coșmar, să ne tragem de mustață, să ne pișcăm.

A refuza. A te insubordona absurdului. Fără multe discuții, fără negocieri. Întorcând spatele. Nu ne intersează aceste persoane. Lumea lor de câteva sute - mii, să le fie de bine.

Privirea să ne fie către standarde înalte. Nu toți pot fi scoși din mlaștină, și nu e treaba noastră să o facem.

Când oameni mor ucisi pe stradă in Europa noastră să te mai ocupi cu scrisul articolelor înseamnă ca ori ești nebun, ori ești nesimțit, ori chiar înțelegi ce faci.

Esti nebun dacă te crezi intr-o bulă de siguranță in care îți vezi linistit de ale tale.

Esti nesimțit dacă o faci cu gândul la imagine publică atuncă cand semenii tăi suferă.

Înțelegi ce faci când scrii ca să dezvolți o cultură civică perenă, în măsură să țină societatea civilă ca un element central al modului de viață european și o armă culturală impotriva îndobitocirii minților.

Evitați nebunii si nesimțiții, sunt doar niste paraziți iresponsabili ai unei culturi pe care o distrug mai intens ca terorismul. Și ca cei de la putere.

Optimismul ne vine din realism.