Pădurea lui Dumnezeu

Abel a fost pădurar, iar Cain lucrător de pământ. Dar după un timp, Cain a adus jertfă lui Dumnezeu din roadele pământului. Şi a adus şi Abel din cele ale pădurii, fructe şi muguri, apă şi aer curat, lemn bun pentru case şi icoane, pace şi linişte. Şi a căutat Domnul spre Abel şi spre darurile lui. Iar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat. Şi s-a întristat Cain tare şi faţa lui era posomorâtă. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: "Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât fata ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!" După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: "Să ieşim la câmp!" Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât.

Iar Abel trăiește acum în simplitate, așa cum și noi încercăm să trăim aici. Stânga gândirii nu știe ce face dreapta faptei bune, datoria se îndeplinește simplu, aducătoare de pace. Lucrul este o jertfă nesângeroasă, atenția e trează din dragoste. Inima e orientată spre soare.

Iar simplitatea înțelegătoare nu e de la om, ci de la Duh. Și ea să grăiește cu mintea: “Atunci ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea. Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu "Amin" la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici?” (Corinteni I, 14, 15-16).

Cain a grăit cu fapta, pentru a fi pe înțelesul tuturor, căci “cel ce grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte, iar cel ce prooroceşte zideşte Biserica.” (Corinteni I, 14, 4). Faptele lui de trudă așezată le auzim din freamătul pădurii.

Omul simplu e bun când e cuminte, pentru că atunci veghează pașii săi, vede nenorocirea și se ascunde. Iar nenorocirea ar fi să vândă dușmanilor Tăi taina Ta. Omul simplu nu-și face socoteală, nu vinde pur și simplu, iar îndrăzneală are pentru este cu Iisus.

Cei care știm să socotim să o facem ca pe un lucru oarecare, în simplitate. Nimeni nu poate măsura fără a socoti, și nimeni nu poate împărți cu dreptate dacă nu are simplitate. Nu trăim printre îngeri și e nevoie de amândouă.

“Muntele va fi al tău şi pădurea. Tu îl vei curăţi şi va fi al tău până la capătul lui” (Iosua Navi, 17: 16). Pădurea și muntele sunt una, iar omul este alături de ele. Pădurea nu este fără munte, nici muntele fără păduri, iar omul nu poate fi fără amândouă. Și nimeni și nimic nu poate fi fără Dumnezeu.