Trepte ale admirației

 

Pe prima treaptă îl admiri pe om ca să te înalți pe tine pentru că ești în această relație cu el. Vine în două feluri, fie e același fel de om ca tine, și speri că vei ajunge ca el, fie e în altfel de om, și nu mai e necesar să faci vreun efort ca să fii ca el, știi că nu vei putea și știi de ce, pentru că e altfel (geniu, sfânt). Admirația e un prilej de lene, ne împlineștea aparent, fără să mai facem efort. Omul îl gândești pe această treaptă firesc, e un tot unitar, persoana împreună cu faptele ei.

 

Pe a doua treaptă lași omul în pace și admiri faptele. Lauzi faptele, nu omul, nu îl mai ispitești cu admirația ta. El îți va primi admirația, pentru că de aceea e de admirat, dar bine nu îi va face. Admirând faptele poți să îți vezi de faptele tale în liniște, care ar putea deveni și ele admirabile, chiar dacă nu în același domeniu. Admirația devine un prilej de autocunoaștere, de analiză a potențialităților și punere pe treabă. Pe această treaptă omul e despicat analitic ca să îți fie mai ușor.

 

Pe a treia treaptă admiri procesul prin care apar rezultatele admirabile. Cum pleacă apa țâșnind în sus până ajunge în vârful fântânii arteziene. Începi să știi că e nevoie de un lanț cauzal de fapte, unele aparent mai puțin admirabile, dar cu rost. Pe această treaptă înțelegi că nu există genii datorită vreunei genialități, ci pentru că au disciplină, putere de muncă, pe lângă sclipiri. Tentația e să uiți de persoana din spatele acestui proces, e atât de simplu să spui că omul e numai un proces, și uneori de plauzibil. Lucrurile se leagă. Te înscrii în proces cu așteptarea unei anumite autonomii, a unei libertăți prost înțelese. Dacă faci ce e de făcut crezi că se ajunge la un rezultat. Pe această treaptă omul e încă despărțit, neunitar, deși lumescul lui începe să fie coerent și productiv, chiar admirabil.

 

Pe a patra treaptă vezi că procesul admirabil nu e autonom, că e susținut prin intervenții care nu sunt ale tale, nici ale noastre. Că nimic din ce e admirabil nu se reduce la psihologic și social, că totul e o lucrare interpersonală din care Dumnezeu nu lipsește niciodată. Persoana se reunește cu faptele sale și întregul său, și nu numai al său, proces de împlinire admirabilă. Dar există încă o separare între persoane, unele îți apar ca admirabile, altele nu. Lumesc vorbind preferi unele rețele sociale, chiar dacă ele devin și istorice și, prin analogie, se duc chiar în veșnicie.

 

Pe a cincea treaptă începi să dibuiești rosturile destinelor, faptelor, în economia lumii create, iar când nu le afli știi că ele sunt, că totul în rânduit dincolo de hotarele libertății indiferent de cum ai ajuns să o înțelegi, fără ca ea prin asta să nu mai fie, libertate. Totul e admirabil, toți oamenii cu faptele lor, cărora altă dată le-ai fi spus bune sau rele, admirabile mai mult sau mai puțin, sau deloc. Omul îl gândești pe această treaptă firesc, e un tot unitar, persoana împreună cu faptele ei și, la drept vorbind, nu îl mai gândești deloc. Pentru că noi nu putem ști ce este o astfel de gândire.

 

Notă

Mulțumesc unui prieten întru Hristos pentru mica împreună-lucrare.

Unitate, diversitate și unicitate creștină

 

Unitatea Bisericii din mārturisirea de credințā e inspiratā și realā, diversitatea instituțiilor bisericești e lumeascā, realā și neinspiratā. Nu avem de așteptat de la instituțiile bisericești mai mult decât de la oricare altele apārute și evoluate în timpul istoric ca sā gestioneze niște resurse și servicii. Planurile tainice și lumești sunt distincte ontologic și de neseparat analitic, iar delimitarea sau unificarea în acțiunea practicā e unicā pentru fiecare situație și depinde de discernāmânt.

 

Filetismul e consecința directā a generalizārii unificārii fārā discernāmânt a Bisericii cu o instituție sau cu alta. Nu existā nici o formā lumeascā optimā de organizare a vieții creștine, de a fi strāin în lume. Trādarea formelor instituționale în care te-ai nāscut e cel mai adesea o smintire, închiderea în ele și beligeranța fațā de altele tot o smintire, dar circulația poate fi și lucrātoare.

 

Tensiunile aparente se depāșesc numai pe māsura sfințirii obiective. Sfințirea se face în contextul resurselor avute la dispoziție, iar ortodoxia oferā din plin. Indicatorul obiectivitāții fenomenului sfințirii e acceptarea universal umanā a lui. Validarea instituționalā e un epifenomen, iar competiția pe numār de sfinți o cādere instituțională, o smintire. Dacă vrem cât mai mulți oamenii să meargă pe calea sfințirii avem de subțiat pe cât e omenește posibil smintirile instituționale.

 

Unul este Cel Sfânt.

Ce fel de diversitate? Note de lectură la cartea “Exerciții pentru o altfel de diversitate”

 

Când am văzut cartea despre o altfel de diversitate mi-am adus aminte de antologiile de poezii din perioada comunistă și de cenaclul Săgetătorul de la liceul Gheorghe Lazăr din București. Una din practicile uzuale în ultimii ani din comunism era să fie în volum și ceva cu partidul, iar dacă tinerii poeți nu puteau să scrie, sau dacă străduindu-se ieșea prost, rezolva rapid domnul Tudor Opriș, sufletul cenaclului, pentru ca talentele să poată răzbate mai departe și să ajungă la cititori.

 

Nu vreau să spun că prefața domnului Sever Voinescu e de acest fel, dar structural în volum este un altceva, resemnifică textele din carte într-o anumită lumină și transferă simbolic o agendă deja existentă, cultural-politică, unei alte generații. Citind contribuțiile din antologie constați că această agendă nu există în preocupările tinerilor. Ce m-a fascinat inițial la această cartea e tocmai tensiunea inter-generațională de mize și stil, desigur împreună cu câteva nume de autori care frapează rând pe rând și pe care îi vor urmări.

 

Cartea reunește texte apărute pe platformele experimentale Marginaliaetc și Syntopic ale unor oameni care se percep pe sine ca fiind de elită în generația lor și cărora li se propune de către unii consacrați proiectul de a deveni o elită intelectuală și deschisă spre înteaga lume, și iubindu-și, simultan, țara și identitatea dată de ea. Textele din carte sunt reunite în cinci părți: cultură în sensul de literatură, dezbateri de idei de felul celor din agora, filosofie profesionalizată cu temele ei specifice, societatea cu instituțiile sale politice, educaționale, iar la final religie.

 

Ideea generală a cărții e de a pune în contrast limbajul de lemn al diversității normative a corectitudinii politice cu diversitatea efectivă izvorâtă din interacțiunea nișelor și așteptărilor deja existente pe piața ideilor, așa cum sunt surprinse de secțiunile cărții, cu unicitatea persoanelor, a stilurilor, a acumulărilor culturale, a dorințelor și putințelor de exprimare. În prima formulă, cineva gândește ce e bine și impune societății cum să fie diversă cultural, în a doua diversitatea se naște direct, de la sine, și astfel fiind e acceptată și fertilă. Deci diversitat reificată, instituționalizată, în raport cu diversitate manifestă, emergentă. Că prin carte ni se oferă o diversitate vie se vede și din faptul că unele persoane contribuie la mai multe secțiuni.

 

Din punct de vedere stilistic și al conținutului contribuțiile variază mult. La unele ai impresia că asiști la startul unei curse de natație de mare viteză, căreia în mod inevitabil prin limitele oricărui text de publicistică știi că nu ai cum să îi vezi finalul, deși poate că ți-ai dori. Altele sunt mai elaborate, de cursă lungă, părând să aibă natura unor eseuri filosofice academice. Când se întâmplă asta gândul te-ar putea duce către rigorile eseisticii filosofice profesionale (de exemplu Solcan 2004 aici), ceea ce desigur că nu e potrivit, deoarece contextul e cu totul diferit. Cum cartea se citește repede, ritmul alert al succesiunii de profile intelectuale și produse ale lor nu  mai lasă după câteva zeci de pagini spațiu mental reflecțiilor despre film, ci te scufunzi în film, în viața culturii care ți se înfățișează. Iar ce vezi te prinde. E un film bun, deși nu are nici un regizor, sau dacă îl are nu e unul vizibil, ci contopit cu actorii.

 

Ceea ce contează până la urmă într-o antologie tinerească e alonja, deschiderea spre viitor folosind ideile de folos din trecut, punctată de tușe personale pe cât posibil, nu ducerea gândului până la ultimele consecințe, sau către ultima potențialitate estetică, ele însele deschizătoare de creație mai departe. Adică nu așteptăm de la tineri să fie maturi, deși de la maturi am putea aștepta să aibă ingenuitatea tinerilor fiind maturi. Iar această vitalitate a vârstei există din plin, nu e nimeni care să nu fi spus pasiune și bucurie a gândirii în ce a scris. Volumul își atinge scopul, care pare acela de a cataliza dezvoltarea culturii naționale și de a oferi un reper cititoarelor și cititorilor (parcă nu e rea un pic de corectitudine politică aici) pentru bună speranță în viitorul țării. Nu ne vom dizolva în identitatea occidentală, nici nu ne vom închide, ci grădina noastră a talentului va înflori  fiind stropită cu apa ideilor bune și frumoase. Aceast ni se transmite, pe scurt.

 

Ar putea fi observat că atât diversitatea corectitudinii politice, combătută de carte, cât și cea a rezilienței culturale firești, ilustrată în carte, au nevoie de propriile instituții, de vehicule, platforme, cărți. La limită, cele două pot fi împreună pe piața ideilor, în limitele jocului democratic. Pe undeva e vorba de diferența dintre spirit geometric și spirit de finețe și, cum se știe, e bine să le avem pe amândouă. Dar cine le deține în afară de Pascal și cei ca el?

 

Admirația față de creațiile predecesorilor, așezarea în gândul celorlalți și ducerea lui creativă mai departe întăresc performanța societății unde se întâmplă în competiția acestei societăți cu altele, în care aceste valori sunt desconsiderate. E un reducționism această perspectivă, dar poate fi util pentru cultivarea valorilor bune și de către cei care nu cred în elite, nu se consideră așa ceva și preferă obiectivitatea, palpabilul, degetul în rana lui Hristos, opțiunilor care ni se dezvăluie pe căi tainice. Nu pentru că nu ar avea acces la ele, când au, ci pentru că știu că cele tainice nu se aruncă în fața oricui. Alegerile tainice sunt personale, faptele obiective sunt democratice, accesibile oricui reflectează. Este un fapt obiectiv că volumul “Exerciții pentru o altfel de diversitate” joacă și acest rol, de serviciu public pentru cetățenii țării prin potențialul de modelare a minților într-un fel compatibil cu dragostea, respectul reciproc și ierarhiile de merit. O modelare care ne va face mai puternici ca întreg.

 

Ar mai putea fi poate spus că fluviul unei culturi naționale în sens larg unește toate râurile din secțiunile cărții și încă multe altele, cum sunt știința, sau filosofia teoretică. Spiritul analitic și rigoarea metodologică nu rezonează social cu stilistica publisticii culturale, dar nutrienții reprezentați de ele sunt la fel de importanți pentru grădina de care vrem să ne îngrijim și pentru forța întregului, a țării.

 

Găsim în carte generației Syntopic și pe Marta, și pe Maria. Dintre preocupările Martei avem vocația organizării practice a exprimării ideii generaționale, la Robert Gabriel Ciobanu, iar prin Dragoș Mihai Nuță vedem vocația asigurării condițiilor de locuire pentru o creație urbană. Pe partea mai diafană a Mariei admirăm vocația creației narative a Oanei Maria Voiculescu, iar la Dragoș Manea pe cea a creației structurale reverberând din matematică spre gândire în genere. Cele spuse mi se par cu atât mai sigure cu cât rezultatul scriiturii nu mai e la fel de convingător când dinspre povestire captivantă se trece la filosofie mai tehnică, sau dinspre structuri formale se încearcă intrarea efectivă în câmpul teologiei, a rugăciunii.

 

Împreună cu aceste tonuri care mi se par deja aflate, avem, așa cum ne informează și titlul cărții, exerciții, adică vocația inter-personală a împreunei lucrări generaționale. În economia unei culturi contează și marile direcții ale unei generații, și personalitățile proeminente. În fața lui Hristos, în casă, au fost mulți oaspeți alături de Marta și Maria, oameni ca noi toți. E timp destul pentru focalizări, îmbunătățiri de stiluri și metodologii, fiecare dintre autoare și autori va crește, important este că are pe ce să crească, solul există, comunitatea de prieteni și valori funcționează, iar susținerea nu e nici ea de lepădat, pentru că nimeni nu s-a inventat de unul singur.

 

Dar susținerea poate fi și ea de două feluri, una dinspre instituții prefigurate, cu chip omenesc, și una a libertății, cu chip dumnezeiesc. Prima are ceva din rigiditatea corectitudinii politice, deși uneori i se poate opune explicit în conținut, cealaltă... Din câte se pare, despre cealaltă nu prea sunt multe de spus, ci mai ales de ascultat Cuvântul și de făcut. Cum prefațatorul, susținătorul, e și sus-ținător, întâlnirea dintre generații are început bun.

 

Închei prin a recomanda această antologie de texte pentru că e cu mult mai mult decât fiecare contribuție din carte. E o casă în care suntem invitați să intrăm și să ne bucurăm de prânzul culturii, al vieții gândului, ideilor, emoțiilor, sufletelor, cu deschiderea lor curată, specifică tinerilor, spre cele înalte. O casă cu de toate, așadar, bine pregătită, cu masa așezată. Citind-o, parcă întinerim și noi puțin. Să ne bucurăm.

 

Notă

Scridon A. I., Ciobanu R. G. (coord.) 2022, Exerciții pentru o altfel de diversitate, Cluj‐Napoca : Presa Universitară Clujeană