Ura împotriva obiectivității

 

Obiectivă este o cunoaștere care se poate obține privind din afară o problemă, o situație, orice entitate și care astfel devine obiect. Se vorbește despre o privire ca din partea “ochiului lui Dumnezeu”, ceea ce sugerează că oamenii nu pot fi obiectivi. Așa și este. Dar oamenii pot fi mai mult sau mai puțin obiectivi în obținerea acestei cunoașteri.

 

Obiectivitatea se obține prin desprinderea de propriile interese și prin deliberare argumentativă urmând o procedură de comunicare. Desprinderea de propriile interese e posibilă dacă oamenii sunt atașați necondiționat unor valori mai importante decât propria lor persoană. Acestea se pot referi la comunitatea științifică, la societate, la comunitatea eclezială, la acele entități pentru care obiectivitatea aduce folos. Nu poate exista obiectivitate mare fără un ethos democratic și meritocratic în grupul care produce cunoașterea. Sfaturi concrete în acest sens găsim nu numai în literatura despre știință sau justiție, ci și în cea religioasă (de exemplu în Corinteni 1, 14).

 

Ura împotriva obiectivității are trei feluri de surse:

·       Interesele celor se iubesc mai mult pe sine sau iubesc mai mult micul lor grup decât comunitatea întreagă în care e posibilă cunoașterea obiectivă. Știința nu servește un grup profesional sau altul, justiția nu servește o categorie socială sau alta, gândul duhovnicesc nu e al unei părți din comunitatea eclezială sau al alteia.

·       Interesele celor cu opțiuni antidemocratice și antimeritocratice. Chiar dacă sunt atașați unor entități mai ample decât propria persoană, aceștia vor urî obiectivitatea pentru că nu suportă procedurile și metodele prin care se obține. Vor ca propria lor perspectivă să domine și să ordoneze comunitatea științifică, societatea, Biserica.

·       Interesele celor care parazitează cunoașterea obiectivă, folosind-o impropriu, în scopuri mici, meschine. Ura vine în acest caz din disprețul de sine, care se transferă asupra a ce îți dă posibilitatea în loc se te înalți, să decazi. E asemenea cazului libertății, dacă o folosești prost vei începe să o urăști. Dacă folosești cunoașterea obiectivă prost, de exemplu ideologic, sau în bătălii politicianiste, vei începe să o urăști pentru a scăpa de disprețul față de faptele tale.

 

Ura împotriva obiectivității este un caz particular al lipsei de dragoste față de oameni (de care ai nevoie ca să accepți proceduri democratice și meritocratice) și a lui Dumnezeu (de care ai nevoie ca să te înalți la scopuri mai înalte ca ale propriei tale persoane), când nu este rezultatul unei simple viclenii oportuniste. Că e oportunism pro-atlantic, pro-național, pro-știință, pro-libertate, sau împotriva lumii libere și în favoarea ignoranței și barbariei, nu e nici o diferență din perspectiva fenomenului ca atare. E o diferență, desigur, din partea celor care folosesc astfel de oameni.