Despre iresponsabilitatea adepților trumpismului românesc

 Trumpismul ca opțiune pentru închidere mai mare naționalā și o vitezā rezonabilā de evoluție a instituțiilor globale fārā pretenții de guvernare globalā e ceva benefic în competiția cu oportunismul globalist transformat în business pe seama unor idealuri generoase internaționale. Una e ca prin programe ca Fulbright sau ale Comisiei Europene sā catalizezi o masā criticā pentru cooperare parțial bottom-up și parțial top-down, alta e sā ai un sistem de comandā și control internațional prin elite decuplate de mase și birocrații sā huzureascā pe spinarea celor productivi susținând contra lor o masā de asistați social și discriminați pozitiv. Dar aplicarea trumpismului în alte țāri unde nu a evoluat intern are aceleași probleme ca exportul abordārii cu care e în competiție, anume parazitarea oportunistā și sincretismul cultural cu niște curente care îl vor duscredita local. Trumpismul românesc e compromis de ambele fenomene:

- parazitarea la vârf, la nivel de candidat prezidențial, de un fost oportunist din domeniul dezvoltārii durabile. Probabil cā sunt mulți alții, statistic e inevitabil.
- sincretismul contingent cu filetismul local. În SUA nu existā filetism, la noi nu avea altā soluție, fārā nostalgici ceaușiști și filetiști, numai cu tineri cu nevoi puternice de apartenențā și persoane nemulțumite de sistem nu fācea procentele.

Ceea ce a discreditat decisiv trumpismul românesc este memoria istoricā aupra filetismului nostru, anume gena lui criminalā antisemitā, antiromi, antiminoritāți naționale și de gen. Profesorii și academicenii plini sau asociați trumpiști din România au cālcat pe cadavre și memoria publicā a crimelor din trecut ca sā rezolve o problemā realā de mutare a accentului pe procese interne țārii lor și pe demantelarea birocrației parazitare a problemelor internaționale europene și globale. Au pus în situații delicate pe toți colegii lor care coopereazā în alte țāri cu evrei, subminând eficiența programelor internaționale. Au acționat împotriva intereselor organizațiilor lor și a sponsorilor asociindu-i cu poziții antisemite incompatibile cu lumea civilizatā. Pe scurt, au acționat iresponsabil.

Acest fapt va rāmâne în memoria publicā alāturi de cele legionare și nicio persoanā rezonabilā nu îi va mai credita în afara domeniului lor de strictā specialitate academicā. Faptul cā intenționau desprinderea propagandisticā de partenerii de drum e irelevant. Sunt lucruri care nu se fac pentru cā pot scāpa prea ușor de sub control și dumnealor le-au fācut.

Ceea ce trebuie evitat dupā eșecul agresiunii iliberale oportunist-fundamentaliste asupra societāții românești este: - sā sārim în puțul progresist. Acesta își are locul firesc în ecosistemul cultural ideologic, dar are aceleași înclinații autoritariste dacā i se dā prea mult apā la moarā.

- marginalizarea tip Antipa a profesioniștilor enablers ai agresiunii oportunist iliberale. Pentru cine nu știe, Antipa a fost marginalizat social și științific dupā WW1 pentru cā fusese filogerman, ceea ce nici n-avea cum sā nu fie pentru cā era atașat academic locului unde se formase, însemna sā fie un trādātor.

A spune lucrurilor pe nume și a limita accesul la poziții de control al resurselor de scarā mare e suficient, trebuie lāsați și încurajați pe nișa lor de expertizā. Fārā asta nișa va fi ocupatā de persoane cu nivel mult mai slab, ceea ce în cazul Antipa a întârziat dezvoltarea domeniului managementului resurselor naturale cu zeci de ani, a facilitat erori istorice ca îndiguirea pe scarā mare a luncii Dunārii, a facilitat securitzarea sectorialā a mediului cu toatā ineficiența economicā și academicā în care trāim mult mai prost decât am fi putut trāi prin valorificarea expertize acelui om.

Cum lucrează o parohie ortodoxă fără bani de la stat

Parohia Sf. Dumitru din Manhattan [1] are o istorie semnificativă, a fost înființată de un grup de români în 1928 pe 30 septembrie cu primul ei păstor sufletesc Pr. Nicolae Ciucă un an, apoi Pr. Ambrozie Neder. În anul 1939, parohia a reușit să cumpere un “town house” (cu 3 etaje) în Manhattan, lângă Central Park, pe care l-au modernizat pentru a răspunde nevoilor parohiei: s-a amenajat lăcașul de cult, birourile parohiale o mică bibliotecă, sala socială și apartamentul pentru preotul paroh. După plecarea în România a episcopului Policarp Morușca (primul episcop român ortodox din America), parohia a fost sub purtarea de grijă a viitorului Patriarh ecumenic Athenagoras, la vremea acea arhiepiscop al Arhiepiscopiei ortodoxe grecești din New York, cel care a și sfințit biserica amenajată în noua locație în luna octombrie 1941 și a hirotonit un nou preot paroh, Pr. Vasile Hațegan.

 

După ruperea Episcopiei românești de la Vatra (cu sediul în Grass Lake, Michigan) de Patriarhia română, parohia Sf. Dumitru a preferat să rămână în cadrul acestei episcopii, unde este și astăzi, fapt ce a dus la răcirea totală a relațiilor cu Biserica din România. Dupa 1989, relațiile cu Patriarhia română au fost reluate: episcopia româneasca de la Vatra a fost recunoscută ca fiind o episcopie canonică de către Sinodul de la București.

 

Planul duhovnicesc

 

Spre deosebire de parohiile din instituții creștine finanțate de stat, cum sunt cele din România, credincioșii se roagă mult mai mult pentru preotul lor, care li s-a dat și la care țin foarte mult. Dumnezeu îl inspiră pe acesta pentru rugăciunile puternice ale credincioșilor și fluxul dragostei prin vasele în curs de curățire rugătoare unele pentru altele curge tot mai intens. Smerenia survine de ambele părți din intensitatea bucuriei trăite în urma dragostei reciproce și pentru Dumnezeu. Bucuria e tot mai mare și prea mare pentru a fi compensată de vreo formă de recunoștință materială, de unde starea de creatură smerită în fața lui Dumnezeu. Oamenii dau și primesc cu toții însutit. Puțina rugăciune devine mai multă, și mereu tot mai puțină în raport cu darul slujbelor, al predicilor inspirate și împărtășirii.

 

Depinzând material total de resursele mobilizate prin dăruire directă sau implicită în parohie, preotul renunță de bună voie la exercitarea unor drepturi civile ca votul și declină orice discuție politică în interiorul parohiei. Nu poate fi cineva mai iubit decât altcineva în funcție de opțiuni politice. Cine simte că are înclinații către rânduiala politică e îndemnat să se roage să primească gând bun și toți se roagă pentru el, astfel încât ajuns în responsabilități publice șansele să fie un servitor al binelui public sunt mari. Criteriile de vot recomandate sunt ca persoana votatā sā nu persecute Biserica și sā nu fie vreun ispititor din vremurile din urmā. La prima se vede ușor, a doua poate mima comportamentul creștin, chiar sā facā minuni, dar ne ghideazā discernāmântul ca sā identificām când ceva nu e în regulā. Anxietatea în fața viitorului politic lipsește, pentru că ancora păcii Bisericii este nădejdea. Toate cele de mai sus se întrețin vii prin amintire și reamintire oricând e nevoie.

 

Planul social și material

 

N-ai de ce să te duci prin alte părți la slujbe, cu excepția vizitelor, pentru că toate în parohie sunt ale noastre dintru ale Lui. Nimeni din cei ai casei nu e un vizitator și un contributor parțial, ci un împreună creator deplin de casă a Domnului, după puterile sale și puterile tuturor. Aceasta susține credincioșii în lucrul la talanții pentru urcat spre cele înalte și în lucrul la talanții pentru o bună rânduială lumească a vieții, care să le permită să contribuie cât mai mult la casa Domnului. Casa Domnului nu tinde să devină un spațiu cu funcții mai degrabă sociale, de susținere psihologică și socială, ca acolo unde finanțarea statului e importantă, dar le îndeplinește și pe acestea pentru cei aflați în nevoi. Nimeni nu e lăsat să-și ducă singur crucea dacă se poate da o mână de ajutor.

 

Smerenia creștină merge mână în mână cu demnitatea lucrului făcut cu mâinile tale și mândria comunitară în fața altor comunități. Din cele adunate dai și altora, străini și oaspeți, cum e umilul semnatar al acestor rânduri [2]

 

Sursele de finanțare ale parohiei sunt donațiile și evenimentele petrecute împreună. Principalii donatori actuali sunt oameni care au fost persecutați grav de comuniști și salvați de parohie. Evenimentele sunt organizate de parohie, iar din biletul de participare o parte merge către acoperirea costurilor evenimentului (când nu sunt susținute de donatori) și alta, sau întregul bilet, către parohie. Pe lângă funcția economică, evenimentele consolidează relațiile sociale dintre oameni, care se cunosc foarte bine unii pe alții, și adaugă un rol cultural identitar important Bisericii în spațiul multicultural american.

 

Toată energia lumească a preotului se concentrează pe bunul mers al comunității sale, iar comunitățile parohiale se susțin unele pe altele, solidaritatea fiind crucială pe marea tulburată a lumii.

 

Rezultat dincolo de planul material

 

Și astfel, din Dragoste și dragoste se naște în cadrul libertăților oferit de stat o viață firească și bogată pentru mai marea și adevărata libertate a oamenilor, cea a independenței de cele materiale și a pregătirii sufletului pentru bucuria veșnică cerească.

 

 

Note

 

[1] Text publicat cu binecuvântarea Preotului Paroh Ioan Cozma. Alte informații despre parohie sunt disponibile pe pagina de web https://www.stdumitrunyc.org/language/en/ și pe pagina de FB https://www.facebook.com/p/StDumitru-Manhattan-100078164831824/

[2] Reflecții într-o vizită la New York în cadrul programului Fulbright.

 

Foto: Intrarea în biserica Sf. Dumitru din Manhattan.