Parohia Sf. Dumitru din Manhattan [1] are o istorie semnificativă, a fost înființată de un grup de români în 1928
pe 30 septembrie cu primul ei păstor sufletesc Pr. Nicolae Ciucă un an, apoi
Pr. Ambrozie Neder. În anul 1939, parohia a reușit să cumpere un “town house” (cu 3 etaje) în Manhattan, lângă Central Park, pe care l-au
modernizat pentru a răspunde nevoilor parohiei: s-a amenajat lăcașul de cult,
birourile parohiale o mică bibliotecă, sala socială și apartamentul pentru
preotul paroh. După plecarea în România a episcopului Policarp Morușca (primul
episcop român ortodox din America), parohia a fost sub purtarea de grijă a
viitorului Patriarh ecumenic Athenagoras, la vremea acea arhiepiscop al
Arhiepiscopiei ortodoxe grecești din New York, cel care a și sfințit biserica
amenajată în noua locație în luna octombrie 1941 și a hirotonit un nou preot
paroh, Pr. Vasile Hațegan.
După ruperea Episcopiei românești de la Vatra (cu sediul
în Grass Lake, Michigan) de Patriarhia română, parohia Sf. Dumitru a preferat
să rămână în cadrul acestei episcopii, unde este și astăzi, fapt ce a dus la
răcirea totală a relațiilor cu Biserica din România. Dupa 1989, relațiile cu
Patriarhia română au fost reluate: episcopia româneasca de la Vatra a fost
recunoscută ca fiind o episcopie canonică de către Sinodul de la București.
Planul duhovnicesc
Spre deosebire de parohiile din instituții creștine finanțate
de stat, cum sunt cele din România, credincioșii se roagă mult mai mult pentru
preotul lor, care li s-a dat și la care țin foarte mult. Dumnezeu îl inspiră pe
acesta pentru rugăciunile puternice ale credincioșilor și fluxul dragostei prin
vasele în curs de curățire rugătoare unele pentru altele curge tot mai intens.
Smerenia survine de ambele părți din intensitatea bucuriei trăite în urma
dragostei reciproce și pentru Dumnezeu. Bucuria e tot mai mare și prea mare
pentru a fi compensată de vreo formă de recunoștință materială, de unde starea
de creatură smerită în fața lui Dumnezeu. Oamenii dau și primesc cu toții
însutit. Puțina rugăciune devine mai multă, și mereu tot mai puțină în raport
cu darul slujbelor, al predicilor inspirate și împărtășirii.
Depinzând material total de resursele mobilizate prin
dăruire directă sau implicită în parohie, preotul renunță de bună voie la
exercitarea unor drepturi civile ca votul și declină orice discuție politică în
interiorul parohiei. Nu poate fi cineva mai iubit decât altcineva în funcție de
opțiuni politice. Cine simte că are înclinații către rânduiala politică e
îndemnat să se roage să primească gând bun și toți se roagă pentru el, astfel
încât ajuns în responsabilități publice șansele să fie un servitor al binelui
public sunt mari. Criteriile de vot recomandate sunt ca persoana votatā sā nu
persecute Biserica și sā nu fie vreun ispititor din vremurile din urmā. La
prima se vede ușor, a doua poate mima comportamentul creștin, chiar sā facā
minuni, dar ne ghideazā discernāmântul ca sā identificām când ceva nu e în
regulā. Anxietatea în fața viitorului politic lipsește, pentru că ancora păcii
Bisericii este nădejdea. Toate cele de mai sus se întrețin vii prin amintire și
reamintire oricând e nevoie.
Planul social și
material
N-ai de ce să te duci prin alte părți la slujbe, cu
excepția vizitelor, pentru că toate în parohie sunt ale noastre dintru ale Lui.
Nimeni din cei ai casei nu e un vizitator și un contributor parțial, ci un
împreună creator deplin de casă a Domnului, după puterile sale și puterile
tuturor. Aceasta susține credincioșii în lucrul la talanții pentru urcat spre
cele înalte și în lucrul la talanții pentru o bună rânduială lumească a vieții,
care să le permită să contribuie cât mai mult la casa Domnului. Casa Domnului
nu tinde să devină un spațiu cu funcții mai degrabă sociale, de susținere
psihologică și socială, ca acolo unde finanțarea statului e importantă, dar le
îndeplinește și pe acestea pentru cei aflați în nevoi. Nimeni nu e lăsat să-și
ducă singur crucea dacă se poate da o mână de ajutor.
Smerenia creștină merge mână în mână cu demnitatea
lucrului făcut cu mâinile tale și mândria comunitară în fața altor comunități.
Din cele adunate dai și altora, străini și oaspeți, cum e umilul semnatar al
acestor rânduri [2]
Sursele de finanțare ale parohiei sunt donațiile și
evenimentele petrecute împreună. Principalii donatori actuali sunt oameni care
au fost persecutați grav de comuniști și salvați de parohie. Evenimentele sunt
organizate de parohie, iar din biletul de participare o parte merge către
acoperirea costurilor evenimentului (când nu sunt susținute de donatori) și
alta, sau întregul bilet, către parohie. Pe lângă funcția economică,
evenimentele consolidează relațiile sociale dintre oameni, care se cunosc
foarte bine unii pe alții, și adaugă un rol cultural identitar important
Bisericii în spațiul multicultural american.
Toată energia lumească a preotului se concentrează pe
bunul mers al comunității sale, iar comunitățile parohiale se susțin unele pe
altele, solidaritatea fiind crucială pe marea tulburată a lumii.
Rezultat dincolo de planul material
Și astfel, din Dragoste și dragoste se naște în cadrul
libertăților oferit de stat o viață firească și bogată pentru mai marea și
adevărata libertate a oamenilor, cea a independenței de cele materiale și a pregătirii
sufletului pentru bucuria veșnică cerească.
Note
[1] Text publicat cu binecuvântarea Preotului Paroh Ioan Cozma. Alte
informații despre parohie sunt disponibile pe pagina de web https://www.stdumitrunyc.org/language/en/ și pe pagina de FB https://www.facebook.com/p/StDumitru-Manhattan-100078164831824/
[2] Reflecții într-o vizită la New York în cadrul programului Fulbright.
Foto: Intrarea în biserica Sf. Dumitru din Manhattan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu