Sfinte Ilie
Lăcătușu,
Cel care ai ieșit din temnița înșelării legionare prin crucea suferinței
Ca să ne înveți să ieșim din temința comunistă prin crucea suferinței,
Care ai fost binecuvântat cu trup nestricăcioa
Ca să putem atinge cu degetul adevărul libertății și păcii
Pe care nu le mai credem posibile din frică și deznădejde,
Ajută-ne să fim dezlegați de idolatrizarea nemului,
A steagurilor naționale, a minciunii de sine,
Dee ură de cei diferiți și mândrie.
Sfinte Ilie Lăcătușu,
Care ești pildă de smerenie și adevăr oricărui preot,
Arătând ce îneamnă jertfa de sine când toți în jur trădeză pe Dumnezeu,
Când Biserica Lui e batjcorită pentru arginții politicii,
Când toți preoții se închină vițelului de aur,
Fă să avem și între noi preoți asemenea ție,
Uscați, tăcuți în rugăciune, luminând nădejde în jurul lor,
Dăruind dragostea pe care și tu ai primit-o ca să o dai mai departe.
Sfinte Ilie Lăcătușu,
Care ești al întregii omeniri, nu al unei familii sau al unui țări,
Adu bucurie și pace în toate colțurile lumii credincioase sau nu,
Pentru că și cine n-a primit darul poate primi roadele darului
Ca pe o minune despre care nu va vorbi nimeni vreodată
Pentru că nici nu o poate înțelege, cum nici noi, cei lumești nu putem,
Dar care poate să fie prin dragostea voastră,
A celor iubiți de Hristos, liberi, înțelegători
Și privind cu înțelegere și fără judecare prin sufletele oamenilor
Ca prin ceea ce e mai de preț în creație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu