Recunoştinţă Preşedintelui Trump şi SUA, succes Preşedintelui ales Biden

 

Ca specialist în domeniul ecologiei şi dezvoltării durabile sunt recunoscător domnului Trump pentru că a obligat la realism instituţiile, programele şi politicile care vizează rezolvarea problemelor globale de mediu. În loc să fie folosite numai pentru rezolvarea problemelor ele au fost acaparate de la o vreme de o industrie ong-istă şi politicianistă dominată de aşa zişi experţi în  bunul mers al omenirii. Acest proces s-a întâmplat şi în alte domenii ale serviciilor publice, cum s-a văzut recent şi în cazul sănătăţii publice şi OMS.

 

Mandatul domnului Trump a evidenţiat situaţia de impostură intelectuală şi a subminat credibilitatea expertocraţilor de mediu, de sănătate, etc, angajaţi politic. Acţiunile sale reflectă interesele tuturor cetăţenilor care erau instrumentalizaţi pentru bunăstarea unei minorităţi tehnocratice holiste, pretins interesate de salvarea speciei umane şi a planetei, fără nici o consideraţie pentru fiecare om în parte şi racordate la instituţiile de forţă ale statelor (o aripă internă a acestora).

 

Există consecinţe imediate la nivelul Uniunii Europene şi cel al României. Clasele administrtive şi politice dominante sunt obligate să îşi ajusteze practicile pentru a nu lăsă să crească ceea ce ele construiesc cultural prin industria PR-ului ca fiind ceva diabolic, "populism" şi care este o contrareacţie naturală a oamenilor care vor să îşi apere modurile de viaţă de proiectele raţionaliste, constructiviste de dezvoltare, în care mintea, persoane, vieţile sunt piese într-un joc de lego imaginat de experţi. Rolul onest al experţilor este să numai livreze cunoaştere, informaţii, nu să ia decizii în locul altor oameni.

 

E la fel de limpede că rolul domnului Trump nu putea fi jucat decât într-o ţară ca SUA, în care rotaţia reală la putere este un fapt instituţionalizat durabil. Modelul de verificări şi contraponderi din SUA merită urmat de orice ţară a unor oameni liberi. De aceea se cuvine să vin recunoscători Statelor Unite ale Americii pentru ce au făcut direct şi indirect pentru România în mandatul domnului Trump:

·       Consolidarea flancului estic al NATO, din care facem parte.

·       Echilibrarea jocului de verificări şi contraponderi european prin eliminarea din zona centrală social a exceselor politicilor stângiste ale unor politicieni europeni şi consolidarea astfel a politicilor de centru dreapta liberale şi creştin-democrate în mainstream-ul opţiunilor electorale. Esenţială nu este o ideologie sau alta, ci ca nici una să nu aibă monopol sau să domine politic prea mult timp.

·       Avansul important al procesului de pace în orientul apropiat, unde România are interese tradiţionale şi un mare potenţial de cooperare şi dezvoltare.

·       Eliminarea partidei filoruse şi filochineze de la putere cu aşezarea solidă a României pe traseul unei dezvoltări durabile a oamenilor liberi într-o societate a libertăţii în următoarele decenii.

 

Toate acestea sunt stimulente şi oportunităţi pentru ca industria organizaţiilor neguvernamentale de mediu şi pentru sectorul de cecetare şi academic să livreze rezultate reale pentru rezolvarea problemelor de mediu în loc să se angajeze direct şi indirect în afaceri lucrative fundamentate ideologic. Expertiza existentă va fi inevitabil folosită la ceva onest în raport cu cetăţenii pentru că piaţa acum cere mult mai mult realism şi pragmatism decât înainte de mandatul domnului Trump. Manipularea ideologică va deveni marginală.

_____

publicat în 9 noiembrie 2020 pe platforma MarginaliaEtc.ro 

Prea puțin capitalism în pandemie

 Criteriul de individuare al capitalismului este competiția constructivă, angajamentul utilitarist către performanță, constrânsă de reguli morale asumate ca valori în sine. Capitalul nu e decât un rezultat al acestor procese. Financiar, uman, social, cultural, simbolic, spiritual, în toate formele nu face decât să susțină dezvoltarea unei civilizații cu acest specific, al competiției în producția constrânsă de reguli morale care nu au de a face cu competiția.

 

De aici rezultă câteva lucruri:

·       Nu poate exista capitalism fără competiție reală între partide de stânga, de dreapta, de orice fel care să accepte regulile morale ale jocului. Capitalismul nu este apanajul dreptei, ci al întregului sistem politic.

·       Nu poate exista capitalism fără competiție între religii și secularism (o formă particulară de viață spirituală) constrânsă de reguli morale implicite. Capitalismul nu este caracteristic vreunui conservatorism creștin, ci întregului ansamblu de moduri de viață spirituală aflate în competiție. Ceea ce poate fi de folos nu este nici filetismul, nici ecumenismul, ci tensiunea competitivă dintre ele.

·       Nu poate exista capitalism fără competiția constructivă dintre instituțiile statului și cetățenii angajați în diferite forme ale societate civilă. Statul singur distruge capitalismul, cade în autoritarism și finalmente se autodistruge prin implozie, cetățenii singuri evoluează către anarhie și disoluție prin explozie.

 

Capitalismul nu depinde de creștinism în sens strict, chiar dacă în mod contingent a evoluat în spațiul creștin. Ceea ce contează este ca într-un fel sau altul să existe un fond moral informal de reguli, indiferent de cum au apărut ele. A susține teologic creștin capitalismul este un oportunism. Pe de altă parte, e limpede că unele religii, ca cea islamică, nu sunt capabile să accepte competiția constructivă și sunt, prin regulile pe care le generează, anticapitaliste. Nu are nici o relevanță câți bani, ce capital financiar dețin persoanele care trăiesc în această religie sau în altele cu aceleași caracteristici.

 

Eșecul global al gestionării pandemiei este un rezultat al faptului că avem prea puțin capitalism, iar succcesele, câte sunt, rezultă din competiția constructivă între state și instituții. Nu există nicăieri în lume o gestionare a pandemiei în sens propriu, abordarea sectorială medicală nu are capacitatea să rezolve nimic, problema fiind transdisciplinară, iar capacitatea de management adaptativ a statelor în privința unor astfel de probleme e nulă. Instituțiile sectoriale au monopol, un mod de viață anticapitalist, nu vor cooperarea pentru a conserva privilegii și sunt securitizate separat, serviciile de informații au oameni în ele care stabilizează monopolurile locale. Orice ingerință rațională, științifică, generează agresiune, intimidări, chiar violență. Statele înlocuiesc managementul adaptativ, flexibilitatea tipică vieții capitaliste, cu tactici de propagandă pentru controlul emoțiilor și dominarea celor care s-ar revolta în fața strategiilor care nu duc la nici un rezultat. Miza este distribuirea pierderilor la categoriile cele mai vulnerabile, care nu au capacitate de negociere mare.

 

A pune în discuție eficiența politicilor publice este ridicol, oamenii de știință vor fi eventual lăsați să vorbească în cercuri academice, până un buldog din media îi va lichida mediatic dacă depășesc zona de influență a câtorva persoane. Dacā realmente s-ar dori altceva s-ar putea vedea în programele partidelor politice. Nu se vede nimic.

 

Asumarea acestui ridicol de a descrie realitatea este însă singura cale spre a nu evolua spre situații și mai rele, pentru a ține în viață modul de viață capitalist, al competiției constructive. Scara de acțiune cu argumente este localā, efectele sunt atenuate imediat la distanțā. Dar scara efectelor resurselor culturale care folosesc argumente preluate în alte proiecte omeneşti este mult mai mare, pentru cā dau fundamentul modurilor de gândire şi abordare (alāturi de alte elemente culturale). Rezultatul practic e cā oamenii care se ocupă cu cu gândirea nu au nici un fel de putere personalā în societate, proiectele lui intenționate sunt neglijabile, dar poate avea prin opera sa efecte neintenționate enorme, afecteazā masiv evoluția culturalā. E irațional sā ne simțim frustrați de lipsa de putere ca oameni de știință, ca intelectuali, ține de natura demersului cu care ne ocupām. Important e sā existe un impact onest intelectual neintenționat. Dacă dorim mai multă putere socială putem să ne ocupă cu altceva, afaceri, politică, o carieră în instituțiile de forță.

 

În orice stat primeazā tot timpul rațiunile de stat, adicā ale persoanelor din structurile puterii care s-au identificat în diferite grade cu jobul. E natural, aşa au evoluat aceste entitāți culturale. În crize ca cea de acum acest fapt devine evident, transparent. Ce e de folos în capitalism este spațiul de libertate lumeascā mult mai mare ca în alt fel de state. El e benefic numai cu eforturi personale de dezvoltare, şi nimeni nu va ajuta la asta din partea statului. Statul democratic a fost forțat sā declare drepturi, dar nu le iubeşte. În competiția oamenilor liberi cu statul trebuie să fii puternic, capitalismul te obligă la asta dacă nu vrei să ieși de pe piață, să devii aservit.

 

Remarcile sunt relevante şi pe plan duhovnicesc, pentru cā existā tendința permanentā de livrare a instituțiilor religioase unor autoritarisme. Clerul e format din oameni influenți şi statul i-ar dori pe toți sub controlul sāu. Capitalismul minimizeazā acest risc şi ține în viațā o Bisericā sānātoasā, cât de cât neaservitā, deci disponibilā pentru sfințire continuā a persoanelor din ea.

 

A avea un job la stat e o situație oarecare, importantā e servirea oamenilor contribuabili, ca scop moral, nu a instituțiilor ca scop final. Identificarea totalā cu instituțiile şi rolurile este demonicā și o presiune permanentă către distrugerea capitalismului din interior.

 

Nu poate exista capitalism fără competiția cu cei care îi neagă valoare, care își refuză libertatea. Curentele marxiste în particular fac un mare serviciu modului de viață capitalist, obligă la realism și ajustare a practicilor, la respingerea fetișizării, idolatrizării capitalului și la sesizarea, reamintirea permanentă a valorii proceselor care generează capital. A gândi liber ca act personal și social tot-odată nu e posibil decât în capitalism.

 

Capitalismul nu este nici utilitarist, nici deontologist, nu e nici rezultatul calculului minții umane, nici un produs secundar al religiei iubirii, este un mod de viață cu morala complexă asociată lui și care îl face posibil întemeiată în feluri complementare care se susțin reciproc într-un  întreg în care trăim.

_______

Text publicat pe platforma Marginaliaetc.ro în 22 octombrie 2020.

Bucuria împreunei gândiri este o bucurie liturgică

Împreună cu Liturghia creației prime este o Liturghie a creației secunde. Așa cum creația primă se schimbă fiind aceeași ca întreg, creația secundă se schimbă fiind aceeași ca întreg. Schimbarea primeia este rodul dragostei lui Dumnezeu pentru lume, schimbarea celei de a doua este rodul dragostei oamenilor pentru Dumnezeu și pentru oameni.

 

Schimbarea creației secunde se face prin gândirea liberă a oamenilor. Orice gândire liberă este una împreună, neînchisă în sine, asemenea gândirii Sfintei Treimi. Odată cu întruparea Cuvântului și hrănirea oamenilor cu trupul și sângele Lui gândirea oamenilor a devenit liberă. Gândirea liberă nu trece într-o unică gândire mare, nici nu se închide în sine.

 

Cine n-a gustat din persoana Cuvântului va lupta să gândească. Cine a gustat cu adevărat, va iubi să gândească. Cine nădăjduiește că a gustat se va strădui să gândească. “Cred Doamne, ajută necredinței mele!”

 

Cine iubește să gândească, gândește împreună. Alături de cei care știu mai mult, taci. Oricine știe mult și iubește să gândească va da un moment fiecăruia să vorbească, din două cauze. În primul rând, el însuși sau ea are nevoie să fie împreună, să fie sprijinit de gândirea celuilalt. În al doilea rând, are nevoie să să ofere darul gândirii sale. Libertatea înseamnă să lași loc altuia să fie împreună cu tine ca să primească și să ofere daruri.

 

Gândirea despre Liturghie și Biserică este parte din gândirea omenească. Bucuria împreunei gândiri vine din orice gândire omenească. Liturghia ritualică este parte din Liturghia lumii, a creație prime și a creației secunde.

 

Așa cum lumea creată e sfântă în întregul ei, cultura omenească e sfântă în întregul ei.