Dreptul de a ucide în România

Un drept de a acționa într-un anumit fel depinde de o regulă formală, existentă ca rezultat al unei evoluții culturale pe termen scurt (la nivelul instituțiilor statului) și o regulă informală, existentă ca rezultat al unui proces de evoluție culturală pe termen lung (la nivelul societății din care face parte statul ca sistem de organizații).

Dacă există o regulă formală de a face ceva care este inacceptabil informal, acest lucru nu va fi făcut. Dacă există o regulă informală de a face ceva care inacceptabil informal, acest lucru va fi făcut ori de câte ori regula formală nu este implementată suficient de strict.

Trei exemple.

Eutanasia este neacceptată atât formal, cât și informal în România. Orice ridicare a problemei acestui drept generează o opoziție cvasi-generală.

Uciderea pe drumurile publice nu este acceptată formal, dar este acceptată informal în România și încurajată formal prin modul de concepere și implementare a regulilor formale. Uciderea prin impact frontal prin darea peste cap a unui Logan folosind un SUV generează poziții ambivalente, care derapează în aspecte de etică și echitate socialistă, fără să frapeze uciderea ca atare. Există un drept de a ucide în România pentru a garanta urmărirea plăcerii de a conduce sportiv.

Uciderea prin avort este acceptată formal, dar și informal. Orice ridicare a problemei eliminării acestui drept generează o opoziție cvasi-generală. Efectele acestui drept sunt moarte a milioane de persoane și potențiali cetățeni, modificarea structurii pe vârste a populației, reducerea competiției în perioada cea mai productivă a vieți cetățenilor și reducerea productivității de ansamblu a economiei, dezechilibrarea sistemului de pensii, etc. Toate acestea pentru a garanta  urmărirea plăcerii de a face sex. Ne scandalizăm din gură în fața unui accident rutier, dar ne simțim liberi după ce am ucis un copil. Și o lumă de la capăt.

Avem o rană deschisă uriașă generată de politica ceaușistă cu privire la natalitate, transformată iresponsabil într-o piatră de moară lăsată nouă pentru viitor de Iliescu & Co. Pe dânșii îi interesează doar valoarea intrinsecă a mediului, înțeles eventual ca sisteme socio-ecologice, nu a oamenilor.

Majoritatea românilor au o gândire utilitaristă cu privire la dreptul de a ucide (aș omorî 6 dacă în acest fel aș salva 7), și doar o minoritate o gândire deontologistă (nu aș ucide chiar dacă ar fi să mor chiar eu).

La 22 de ani după căderea comunismului majorității românilor, așa cum este această majoritate reprezentă în clasa politică și în Parlament, încă nu îi este clar ce înseamnă a fi ortodox. Partea bună este că încă mai declarăm că suntem. Dar să vedem rezultatele noului referendum.