Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

joi, 5 ianuarie 2012

Despre elite, mediocri și exploatare

În sistemele totalitare de dreapta sau de stânga are loc o exploatare a elitelor de către masele de mediocri. Idealiștii care cred în valorile sistemului sunt treptat înlocuiți de mediocri lipsiți de scrupule care susțin sistemul prin diverse crime și abuzuri (fără ei sistemul ar cădea), iar pe elite le țin de fațadă, pentru imagine, câtă vreme acestea nu realizează statutul lor (în care caz fie sunt expulzați, fie discreditați, sau chiar uciși).

În sistemele democratice mediocrilor li se oferă și formal posibilitatea de a conduce. Dar aceștia sunt incapabili să facă asta pe termen lung fără a profita de bagajul ideatic al elitelor, drept pentru care elitele tind să aibă un oarecare control asupra situației, dacă își gestionează bine poziția și capitalul uman personal. Această atitudine realistă este descurajată de mediocri în genere prin retorici publici holiste complementare meschinăriei private a lor.

Sistemele totalitare sunt rezultatul unei lăcomii a elitelor care le-au inventat sau întreținut. În urma unei astfel de lăcomii elitele ajung să nu mai aibă nimic. Sistemele democratice sunt create și întreținute de elite realiste. Vrei puterea ? Poftim, ia-o și te vei duce în supermarket ca să te îmbuibi pe ritmuri muzicale tonifiante, îți vei trăi viața între casă, serviciu și cârciumă (mă rog – restaurant, pensiune, etc). Sau scufunzi o țară (ex. Grecia).

Ceea ce e valabil mai sus la nivel de stat se reproduce și la scară mai mică, organizațională, departamentală, etc.

În România actuală există o puzderie de sisteme totalitare la scară mică, multe posibile pentru că elite idealiste le-au creat sau girat. Chiar și după ce ele s-au retras realizând situația le-a rămas un nume pe o ușă de birou, pentru legitimare în fața străinilor.

Scara de timp a dispariției unui sistem totalitar public mic e de circa 20 de ani. A unui stat totalitar este de ordinul secolelor (în România reapariția comunismului poate fi acum o chestiune de ordinul zilelor în circumstanțe externe favorabile, nu trebuie să ne facem iluzii).

Dispariția unui sistem totalitar are loc în urma plecării elitelor sau a creșterii realismului acestora. Mediocri lipisiți de scrupule trebuie lăsați să scufunde, fără milă, fără atașări emoționale față de idei. Ideile valoroase trebuie recuperate (după ce au fost discreditate de către mediocri și elite naive sau/și lacome), reformulate, reambalate retoric și reintroduse organizațional în lume cu realism de către elite democratice (ex. proiectul european). Ele nu vor putea fi implementate maximal, ci doar atât cât e posibil în condițiile cantității de prostie și lene existente într-o țară sau un grup de țări.

O elită atee va fi disperată de această situație, de absență maximizării realizării scopurilor mundane, și se va radicaliza; o elită creștină nu. Comuniștii au fost consecvenți cu ei înșiși creând statul totalitar, legionarii nu. Comportamentul legionarilor arată cât de puțin creștini erau de fapt mulți dintre ei, cât de dominate și exploatate erau elitele dragostei și libertății, gen Eliade, de impostori violenți așa-zis ortodocși, în fapt frustrați avizi de putere distribuiți democratic în toate taberele.

Eliade și alții ca el ar fi trebuit să nu își facă iluzii că la nivel de stat se pot promova dragostea și libertatea. Mântuirea e o chestiune privată. Biserica ortodoxă trebuie să atragă și mediocritățile, pentru a le da o șansă duhovnicească, a le controla agresivitatea socială și a se susține material, dar e limpede că numărul celor îndumnezeiți nu va fi de ordinul milioanelor în fiecare generație (decât cu voia Domnului). Spre deosebire de stat, Biserica ortodoxă nu promite realizări maximale, ci doar propune proiecte maximale personale, de unde concluzia că e o organizație în care elitele sunt realiste. Responsabilizarea persoanei o încearcă și unele state, dar în cazul României discursul băsescian e doar o soluție de avarie, nu una care ar rămâne aplicată și în condiții economice favorabile; politicienii români au promovat întotdeauna iresponsabilitatea, începând cu ei înșiși. Practicanții ortodocși vor fi doar o minoritate, pentru că dorința de a face efort pentru fericirea personală (de a nu primi cât mai mult mură în gură) o au doar puțini. Pentru ca acești puțini să poată urmări proiectele personale de mântuire, pentru ca ei să nu devină și mai puțini, e nevoie de o bază socială largă care să îi accepte, ceea ce Biserica are înțelepciunea realistă să promoveze prin adaptarea aplicării standardelor de exigență la realitățile vremii, păstrând însă standardele nealterate ca atare (atât textual, canonic, cât și organizațional prin instituția mănăstirilor).

Mediocrilor nu le place să li se spună în față ce fapte fac, și cu atât mai puțin să își spună singuri, de aceea nu vor merge la spovedanie și vor fi mari fani ai proiectelor publice. De eșecul acestora vor fi  vinovate întotdeauna, în viziunea mediocrilor, elitele care nu au mai vrut să fie slugile mediocrilor, care au refuzat să mai participe la proiectele lor centrate pe idei obsesive, dar neelaborate operațional pentru a nu li se vedea inconsistența și dezastrul la care duc în mod necesar, sau pentru că uneori suntem prea lași pentru a privi realitatea în față și a ne recunoaște eșecul.

Nu există mediocri și elite. Fiecare om e unic și orice categorisire a sa e abuzivă. Dacă ți s-a părut că înțelegi ceva din cele de mai sus este pentru că te-ai plasat singură sau singur într-una din aceste categorii decupate prin limbaj, ceea ce demonstrează utilitatea practică a gândirii și în același timp limitele ei. Important este doar ce faci, iar gândurile și conceptele cu care operezi pune-le mereu la remorca faptelor, fie că proiectezi fapte, fie că încerci să le înțelegi retrospectiv.


3 comentarii:

  1. Din întregul articol, concluzia este cea mai relevantă. Într-adevăr, fiecare om e unic și implicit etichetarea lui cu o categorie nu este niciodată clară și întotdeauna abuzivă. Dar totuși, a crede că susținerea proiectelor publice ține de mediocrii (care sunt menționați de fapt nu numai ca non-elite, dar și ca „neîndumnezeiți”) și că toate proiectele publice sunt caracterizate de inconsistență și dezastru este exagerat. Adevărat este că un creștin (și implicit Biserica) își stabilește viziuni maximale personale, dar cineva trebuie să stabilească și viziuni publice, pentru că avem nevoie de societate și stat. Cine să o facă, tot creștinii „îndumnezeiți” și elitiști?! Mă mir unde îi putem găsi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sigur că cineva trebuie să stabilească și viziuni publice, dacă avem nevoie de stat și societate. Ca să te lămurești cine și ce viziuni e rezonabil să stabilească trebuie mai întâi să ai un răspuns la întrebarea de ce avem nevoie de stat. Drumul până la a pune avizat întrebarea asta e lung. Cât de lung depinde de dorința fiecăruia de a cunoaște, ca distinctă de dorința de a avea putere.

    Moral este să nu ne grăbim prea tare să dăm soluții nefundamentate pe care apoi să le experimentăm pe concetățenii noștri. Cel puțin să ne atingem limitele posibilităților personale de cunoaștere cu un efort rezonabil înainte de a face pasul către conceperea de politici publice.

    RăspundețiȘtergere
  3. Este cert ca nu trebuie sa experimentam solutii insuficient fundamentate pe concetatenii nostri, ci sa transformam in politici publice numai proiecte temeinic studiate inainte (desi acest lucru se intampla destul de des).

    Problema este sa gasim cetateni care sa incerce sa isi atinga limitele personale de cunoastere inainte de a concepe politici publice.Sunt de acord ca pentru a ne da seama cine pot fi acestia, trebuie sa ne punem in mod avizat intrebarea ,,De ce avem nevoie de stat`` Dar, de asemenea, un raspuns la aceasta, fie si el avizat, poate fi dat cu mare dificultate (nici cele date pana acum nu sunt complete si nici nu pot fi acceptate fara rezerve). Din asta rezulta ca ne trebuie oameni care sa aiba cunoasterea necesara pentru un astfel de raspuns cat mai bun (perfect nu cred ca exista). Intrebarea initiala, din prima postare era:Putem numi pe cei din elita crestina ca fiind suficient de cunoscatori pentru a stabili de ce avem nevoie de stat si elabora politici publice mai bine decat cei din elita necrestina?

    Consider ca exista o buna parte a elitei necrestine care sa nu actioneze in sensul instituirii unui regim totalitar.

    RăspundețiȘtergere