Despre folosul vieții

Nimic nu are folos în viață dacă nu este sincer. Viața în această lume nu poate fi decât minciună.

Viața este nesinceră pentru că gândim. De ce beau această cană cu apă? O beau pentru că îmi este sete. Fals. O beau pentru că vreau să o beau. Fals. O beau pentru că o beau. Răspuns inacceptabil, insuportabil. Totuși, singurul adevărat.

Vom plânge ori de câte ori vom crede că stăpânim. Iar cel mai mult când ne vom stăpâni pe noi înșine.

Suntem fericiți doar când ne abandonăm. Cui?

Stăpânul nostru nu poate fi decât scopul nostru. Nu putem fi sinceri cu un stăpân din această viață. Nici măcar cu noi înșine.

Viața de aici are folos doar dacă stăpânul este în afara ei.

Noi nu putem fi în afara noastră. 

Mândria ne împiedică să putem trăi cu folos. A renunța la mândrie ne eliberează de stăpânii de aici. De patimi. A trăi aici înseamnă a muri permanent.

Folosul vieții este pentru un scop în afara vieții de aici. A trăi cu un scop care nu este aici înseamnă a muri doar temporar.

Dar de ce trebuie să aibă viața un folos? Nu e mai firesc să ne aranjăm puțin și să ieșim la o plimbare?

Da, este mai firesc așa, cu o singură condiție: să nu ne întrebăm de ce o facem.

O țărancă analfabetă și Ion la fel sapă în grădina. Secolul XIX. Ea se întoarce către el: ce părere ai Ioane, ne mai asumăm responsabilitatea pentru încă un copil?

De ce zâmbești?

Noi știm că țăranca și Ion erau oameni normali, dar avem îndoieli că noi înșine mai suntem.

A muri permanent înseamnă a-ți asuma responsabilitatea în mod rațional. A te planifica întru totul. Dar rațiunea este doar pentru a te ruga.

Folosul vieții unei ființe gânditoare este pentru Dumnezeu, iar a uneia negânditoare este însăși viața. Omul împlinit este și una și alta. Omul ratat nu este nici una, nici alta.

Dacă trăiești, încă poți schimba starea de lucruri. Din această clipă. Dacă e cazul. Dacă ai murit deja, nu.

Privește-te în oglindă.