O legătură între Basarabia, gazele de șist și Roșia Montana

(pe contributors cu comentarii aici: http://www.contributors.ro/editorial/o-legatura-intre-basarabia-gazele-de-%C8%99ist-%C8%99i-ro%C8%99ia-montana/)

Cred că toată lumea a observat de câțiva ani buni următorul mesaj pe drumurile naționale și diverse ziduri sau parapeți cu vizibilitate mare:  “Basarabia e România”. Ca orișicare cetățean mereu m-am întrebat cine scrie aceste mesaje și de ce nu le șterge nimeni. Din succesiunea de proteste contra proiectului Roșia-Montana, apoi contra gazelor de șist și acum pro Basarabia am o idee în acest sens.

Niște oameni capitalizează pe 1) sentimentele naționale ale românilor și 2) naivitatea unor cetățeni pentru a îndepărta România de traiectoria occidentală incitând câteva încălcări de tabuuri:

• Să ceri anularea granițelor dintre România și Republica Moldova în contextul dreptului internațional și stabilității politice globale actuale (numesc asta “direcția România Mare”)
• Să elimini prin forță investitori strategici, generând costuri de imagine suficient de mari ca respectivii să nu mai suporte, sau cel puțin ca alții să nu mai aibă chef să vină („direcția nu ne vindem țara”)
• Să canonizezi prea rapid oameni care au trecut delicat („direcția România sfântă”)

Cu privire la primul aspect, anularea granițelor prin decizie a celor două grupuri de cetățeni, așa ceva poate să funcționeze în condițiile fluidității juridice și geopolitice dintr-un război mondial, dar această abordare nu are nici o șansă în situația globalizată din secolul XXI. Aici confundăm între scopuri și mijloace. Scopul nu este să decidem noi și doar noi să fim împreună cu Moldova, scopul nu este să dăm cu tifla, să ne arătăm mușchii sau curajul, ci să fim cu Moldova. Rusia a acuzat România de revizionism (de ex. neoficial aici și prin voci oficiale aici), dar asta nu înseamnă că nu are interesul să existe manifestații pentru unirea Basarabiei cu România. Este exact ce ar da apă la moară acuzațiilor Rusiei și ar activa probabil revizioniștii din Ungaria, pentru a destabiliza regiunea. În acestă perspectivă alianța dintre Băsescu și Orban apare ca naturală, legată de interesele țărilor lor, nu de interese ideologice.

Cu privire la al doilea aspect, tactica pare să fie să slăbești cât mai mult adversarul  (România) pe termen scurt, în numele unei ipotetice dezvoltări durabile raționale pe termen lung folosind resurse exploatate autarhic. Aici cuvântul rațional e pedalat până la manie, după cum se vede în Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă, document care face referire la contextul internațional doar la coadă (aici). Se folosește ideea utilă a necesități nedistrugerii capitalului natural și neexacerbării inegalităților sociale ducând-o la ideea inutilă a vulnerabilizării în competiția globală economică și politică. Pentru ca România să se dezvolte durabil trebuie să fie satisfăcută o condiție sine qua non : în primul rând să existe România. Politica de alianțe și de securitate când te afli într-o zonă gri trebuie să să afle între cerințele preliminare (boundary conditions) nu  în lista “și altele”. Pentru Elveția, San Marino sau Andorra nu ar fi cazul. Condiția preliminară de existență pentru o țară ca România este durabilitatea politică a sistemului democrat, abia apoi, instrumentală pentru ea, avem durabilitatea socio-economică și naturală, nu invers. Dacă ducem țara către un sistem autoritarist ca în Rusia dezvoltarea durabilă va servi doar liderilor poltici, nu și cetățenilor. ONU a acceptat dezvoltarea durabilă pe agenda organizației globale și implicit a statelor din lume cu referire la aspectele naturale, economice și sociale ca pe o soluție a menținerii aceleiași configurații a statelor din lume, a micșorării riscului de conflict internaționalizat, nu ca pe un instrument pentru reconfigurarea sferelor de influență rezultate din falimentul sistemului comunist. Ecologismul nerezonabil periclitează stabilitatea politică democratică și subminează prin aceasta interesele cetățenilor neecologiști.

În ce privește al treilea aspect, poate că este surprinzător să aflați că Biserica Ortodoxă din Republica Moldova (supusă Moscovei), diferită de Biserica Ortodoxă Autonomă a Basarabiei (supusă Patriarhiei Române) intenționa să canonizeze un martir al temnințelor comuniste, în condițiile în care românii au amânat discuția, la fel cum au făcut și în cazul altor potențial canonizabili (nu dau link-ul pentru ca acest articol să fie publicabil). BOR amână pentru a nu leza sensibilitățile internaționale post-belice, tabuurile politice și de drept internațional în vigoare. În fond BOR realizează cu nu ar putea exista instituțional în absența statului român. Ce motiv ar avea Biserica Rusiei să dorească recunoașterea sfințeniei ortodocșilor de dreapta români morți după al doilea război mondial (nu discutăm dacă se justifică sau nu acest fapt) ? Motivul politic este simplu: folosirea valorilor spirituale pentru a îndepărta România din zona de influență occidentală. Prin unele voci hard de la amvon ni se spune că oricine trebuie să aibă un stăpân (comunicare personală), fie că ne place, fie că nu, transferând subliminal alegerea între diavol și Dumnezeu ca lider spiritual (model de urmat în fapte personale) într-o alegere politică (frați de urmat în alianțe publice internaționale). Vrei cu rușii – liderii ortodoxiei, sau cu americanii – liderii decadenței occidentale (“diavolul din mediul digital”, alte etichete de propagandă negativă) ? Abordarea reverberează nesurprinzător până la Muntele Sfânt. Noroc cu bunul simț al românilor de rând și cu înțelepciunea conducătorilor bisericilor. Nu degeaba a putut veni Papa în România și a fost canonizat Monseniorul Ghika.

După atâta pronunțare a cuvintelor național și România pe bună dreptate cititoarei și cititorului i s-ar putea părea că avem de a face cu o patologie a spiritului (în stil nicasian, sentimentul românesc al ființei), dacă nu chiar psihică, megalomanie și/sau paranoia, adică a crede că noi suntem un buric al pământului în privința intereselor Rusiei. Realitatea e că nu așa stau lucrurile, ci țara noastră reprezintă doar o piesă în puzzle-ul regional. Dai cu tacul în Ungaria și cine știe ce iese în Ucraina. Sau chiar mai departe (a se vedea rezervele președintelui cu prvire la intervenția în Siria). Care e rolul acestei piesișoare în jocurile geopolitice regionale și macroregionale mă depășește, dar sper cu naivitate că informația se află în rapoartele de pe mesele de lucru ale d-lor Băsescu și Ponta.

Scopul unor demersuri ca cele trei menționate mai sus este în opinia mea să facă România nefrecventabilă de către puterile occidentale și să imprime asupra românilor imaginea unor oameni de secolul XIX, patrioți, mioritici și fundamentaliști. Că imorali și rasiști deja sunt, niște corupți care nu suferă romii.

În toate cele trei aspecte de mai sus se află lucruri bune fără de care cetățenii manifestanți nu ar fi manipulabili pe direcția lor și care trebuie recuperate, dar asta nu se face maximizând agenda pe fiecare dintre direcții, și cu atât mai puțin pe toate trei. Calea cea mai bună este calea de mijloc. Nu e cazul să schiem ca la coborâre de viteză, nu ne permite gabaritul economic și politic (iar cel spiritual, masiv, nu ne îndeamnă la așa ceva). Ne poate sufla orice pală de vânt resimțită ca mult mai puternică decât este datorită vitezei. Mai degrabă să ne vedem de drum ca la slalom uriaș, dacă se poate și cu unele mișcări cu adevărat neprevăzute de nimeni. În slalomul meteoritului României printre planetele geopolitice trebuie îndemânare, foarte puțină grabă și oarece inspirație izvorâtă din dragoste de țară.

În rezumat, cum bine zice un comentator anonim pe Hotnews:  “Avem niste prieteni la nord est care instiga la manifestații naționaliste. Chestii de genul "afară cu investitorii americani" sunt foarte bine gândite, cu mândria de țară în cap și stomacul gol vom fi acaparați mai ieftin de ruși, atunci când oricine altcineva ne va intoarce spatele. Ba chiar vor apărea în chip de salvatori. De ce repetăm greșelile trecutului?”

Să nu le mai repetăm măcar până devine funcțională baza de la Deveselu. Ar fi frumos ca dl. Ponta să-și facă treaba în vizita din SUA și problemele dumnealui de etică academică vor sta sub covor poate pentru totdeauna (chiar dacă ne vom muta noi în altă cameră a apartamentului național, lăsând-ul profesor universitar la o universitate specială creată doar pentru domnia sa).

Nu știu cine scrie peste tot “Basarabia e România”. Dar știu că cine își trădează prietenii ajunge sluga dușmanilor. Mai avem nevoie o dată?