Într-un interviu recent băieții de la B.U.G Mafia spun că ei cred în
Dumnezeu. De ce? Pentru că au avut sentimentul că reușita a depins și depinde
nu numai de ei, ci mereu și de altceva, incontrolabil, dar care se tot
întâmplă. Altfel nu ar fi putut rezista.
Acest ceva care se tot întâmplă sunt “minunile” fiecăruia. Lucruri care nu pot fi
rodul întâmplării, pentru că au un rost. Ceea ce este evident o minune pentru
cineva, pentru altcineva va trece neobservat sau va fi calificat ca întâmplare.
Sentimentul că s-a întâmplat o minune este specific lumii tale și este un semn
că ai credință în Dumnezeu. E un mod de citire a faptelor lumii, independent de
voința ta. Uneori oamenii își formează părerea că s-a întâmplat o minune (că i-a ținut/ocrotit/ajutat
Dumnezeu) mult timp mai târziu, după ce au aflat lucruri pe care nu le știau
atunci despre ce ar fi putut să li se întâmple.
La coadă la moaștele Sf. Paraschiva a
murit ieri o femeie. De inimă, fiind bolnavă. Dumnezeu să o odihnească.
Azi un editorialist a publicat un articol nesimțit despre stupiditatea și primitivismul celor care fiind bolnavi își
riscă viața ca să-și atingă buzele de o sticlă dincolo de care află niște
oseminte sfinte. Dar pentru un om credincios care știe că va muri curând, fiind
bolnav, ce bucurie trebuie să fi fost să i se întâmple asta așteptând să sărute
moaștele unui om sfânt. Atunci pentru cine discută acest ziarist acel eveniment
tragic în acel mod?
Ziaristul scrie pentru cei ca el,
oamenii care nu cred în minuni, nici în folosul pelerinajelor la sfinte moaște.
Similar, minunile zilnice trebuie spuse doar celor ca tine. Băieții de la B.U.G
Mafia știu acest lucru. Ei au vorbit despre Dumnezeu în interviu doar pentru
fanii lor, pentru ca aceștia să știe ce cred ei în această privință.
"Nu dați cele sfinte câinilor,
nici nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le
calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie pe voi" (Matei, 7, 6).
Sunt multe mărgăritare după blocuri, pentru că "nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi." (Matei, 9, 12). B.U.G. ne vorbește în interviu de situații miraculoase, de mărgăritare relevante pentru șmecheri: "Pentru a fi șmecher îți trebuie atât minte, cât și cultură. La care probabil că nu o să accezi niciodată. Să nu mă întrebi ce înseamnă a accede!" (comentariu pe youtube într-un dialog de forum la o melodie a lor). A se compara formularea comentariului cu versul din care se inspiră valorile fanului respectiv: "am combinația devastatoare de forță, minte și cuvinte, frate, sunt tare !"
"Am făcut ce-am vrut în anii ce-au trecut, tot aici, niciodată n-am plecat, niciodată": "În anii ce au trecut".
Oamenii cu minte și cultură sau dornici de a se cultiva captivi fostelor cartiere muncitorești au mai multă nevoie de susținere emoțională decât oamenii cu minte și cultură care au evadat social de acolo (chiar dacă au păstrat același domiciliu). B.U.G. le oferă această susținere, solidar, și îi ajută prin asta să se ridice.
Oamenii aceștia educă și motivează împachetând valori perene într-un limbaj compatibil cu obișnuințele publicului țintă.
Respect !
____
Sursa foto: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Intreprinderea_Granitul_si_constructiile_noi_din_carterul_Pantelimon.JPG
Sursa foto: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Intreprinderea_Granitul_si_constructiile_noi_din_carterul_Pantelimon.JPG
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu