Milă pentru politicieni

Captivi lăcomiei, captivi mândriei, sclavi ai laudei de sine, sclavi ai disprețuirii aproapelui, marea majoritate a politicienilor sunt demni de milă. S-au îmbogățit furând, nedreptățind, exploatând, agresând, lovind sub centură pe oricine le stătea în cale, caută onoruri academice fraudând, vor să fie profesori fără a fi modele morale și de oameni de știință. Tristă viață.

Acum cerșesc milă precum Dragnea sau Ponta la Sf. Paraschiva și spun tuturor că se roagă pentru dușmanii lor. Să ne fie milă de ei, căci acela care se laudă cu faptele bune pe care le face pierde tot folosul lor. Ei nu stau în rând precum ceilalți pelerini, ci precum voievozii alături de ierarhii bisericii. Orice este bun pentru a avea puterea, orice fel de manipulare a maselor.

Fără să fi făcut nimic pentru țară și oameni așa cum au făcut sfinții voievozi ei și-ar dori un stat teocratic, cel puțin până la apariția oportunității de a ne întoarce la comunism și ateism, și-ar dori un stat în care dând din banii publici Bisericii să se folosească de prestigiul acesteia ca să fie stăpâni ai lumii acesteia. Ei nu își dau seama că oamenii mai degrabă se vor delimita de gesturile politice ale clerului lor decât să transfere prestigiul lui Iisus Hristos asupra unora ca Dragnea și Ponta, asupra lui Năstase, Iliescu. Oamenii nu pot avea decât milă pentru astfel de conducători, așa cum stau ei cu smerenie în rând la sfintele moaște. A sta în rând este adevăratul antrenament pentru curățire, pentru pace sufletească, nu a intra în față. Mai demn de respect este un Gigi Becali, cu toată incultura și agresivitatea lui.

Politicienii demni de respect își arată credința făcând fapte pentru oameni, fapte private publice bune neștiute (nu intră în fișa postului să te închini la moaște), punând în practică politici publice folositoare. Credința se dovedește nu prin vorbe și participare televizată la ritualuri sacre.

Politicienii demni de milă nu au ce să caute în fruntea statului. Dumnezeu i-a adus acolo, ca să ne pună oglinda în față ca țară, ca popor, tot El îi va da și jos prin noi cu ocazia următoarelor alegeri. Nici faptele noastre nu sunt mai grozave, dar văzându-le public la alții înțelegem mai clar că noi înșine trebuie să ne schimbăm felul de a fi. Acesta este avantajul democrației, al libertății politice, asupra teocrației, a simfoniei de bizantine: eliminarea în timp util a conducătorilor care fac fapte rele înainte de a duce la distrugerea țării și a noastră.

Să ne rugăm pentru acești conducători până la următoarele alegeri și să alegem alții mai buni.