(http://www.contributors.ro/editorial/noua-strategie-de-cercetare-%E2%80%93-materialista-%C8%99i-pseudo-holista/ )
Ceea ce îmi propun în acest mic și efemer text este doar să demolez mitul că strategia de cercetare și inovare 2014-2020 este spre binele României. Pentru asta mă voi folosi de aparatul conceptual al clientului așa cum apare din text, anume cel holist.
Ceea ce îmi propun în acest mic și efemer text este doar să demolez mitul că strategia de cercetare și inovare 2014-2020 este spre binele României. Pentru asta mă voi folosi de aparatul conceptual al clientului așa cum apare din text, anume cel holist.
O strategie națională de cercetare fără autori. Presupoziția ontologică
este următoarea: creativitatea nu aparține persoanelor, indivizilor,
cercetătorilor, ci grupurilor. Un număr de experți anonimi a propus, alți
anonimi, dar mai puțini, au sistematizat, sintetizat și selectat, iar alții, și
mai puțini, au dat forma finală. Autor nu e deci nimeni anume, ci Grupul,
Comunitatea. Chiar și cei care nu mai găsesc nici măcar o literă din ce au
propus ei (marea mojoritate) trebuie să și-o asume, altfel sunt declarabili ca iraționali.
Pentru cine nu cunoaște teoria, comunitatea există înainte să existe vreun om
anume. Ăștia, oamenii, sunt ceva secundar, doar vin și pleacă să umple sau să
golească niște roluri vacante din structură. Institutul de cercetare e mai ales
o clădire cu birouri goale și aparate neutilizate, în care plasez o resursa
umană gândită ca un întreg fără chip de om, dar cu oarece turn-over
organizațional (exprimat din lipsă de altă unitate de măsură mai potrivită în
oameni pe unitate de timp). Cu o excepție semnificativă: a managerului general,
suprem (de neînlocuit), care, deși pare contraintuitiv, nu este un om, el se
crede Instituția așa cum Soldatul Švejk se credea
sfinții Chiril și Metodiu ca să capete porție dublă la spital. Sau cum partidul
comunist era Partidul, indiferent de oamenii care îl populau, cu excepția lui
Le Conducator (termen teoretic creat special pentru Nicolae Ceaușescu). Așa și
aici, nimeni nu are vreo responsabilitate, cetățeanul care vrea să dea un
feed-back în consultaera publică se află în fața unui dialog kafkian cu instituții
anonime și puternice (în treacă fie spus el nici măcar nu este un cetățean, i
se pare asta în falsa lui conștiință – în realitate este un deținător de CNP pe
o durată limitată în evidența de ansamblu a Statului. Cip încă n-are).
Cu toate că astea sunt presupozițiile ontologice, și anume holiste, toată
lumea știe că atunci când se contruiește un plan strategic finanțat de stat în
România de azi marea bătălie este să ai mica ta direcție la care te pricepi
precizată explicit în plan, fie și la anexe. Astfel ai garantate proiectele
potențiale pe care cu siguranță doar tu le poți câștiga, dar fiind nivelul de
detaliere a priorităților și comunitatea mică de entități juridice și persoane
care pot aplica. În cazul altor strategii e și mai și, ai deja proiectele gata,
miniere, energetice, mai trebuie doar strategia de dezvoltare în care să le
plasezi. La fel de important este să nu se observe remorcarea strategiei la
interesele personale și de grup foarte clar, să ai o metodologie care să reducă
tensiunile dintre cei care au câștigat și cei care au pierdut. Cu cît planul
strategic va fi mai detaliat, cu atât va fi mai mare introducerea care să dovedească
faptul că este numai și numai în interes național ca statul să dea bani pentru
ceea ce te pricepi doar tu și ai tăi să faceți, cel care ați reușit să vă
strecurați prioritățile personale și de grup. Nu îmi propun în acest text să dovedesc
empiric cele afirmate în acest paragraf în cazul noii strategii de cercetare
lansate în dezbatere acum câteva zile (aici).
O vor face cu siguranță alții, dacă mai are cineva curaj în fața
discreționarismului puterii actuale în alocarea fondurilor.
Dar putem observa că într-un model holist al statului avem nevoie de mai
multe tipuri de capital: uman, financiar, fizic (infrastructură, etc),
cultural, social. În mare din strategie rezultă că există ceva infrastructură
și că trebuie concentrată și mai bine, că marea majoritate a capitalului uman a
zburat în țările calde și nu știm dacă și când se va întoarce, și că avem
nevoie de bani pentru niște lucruri foarte foarte preciese din diferite domenii
(pe planul 1), colateral și pentru niște domenii mai generice și neimportante
cum sunt cercetarea fundamentală (pe planul doi), de parcă aplicațiile ies din
pălărie hocus pocus preparatus, fără cunoaștere fundamentală. Asta e însă un
detaliu de proritizare, când n-o să mai fie ministru de la politehnică se
schimbă în doi timp și trei mișcări, și adio consens pe strategie. Se știe de
pe acum. Ce este realmente grav este că despre capitalul cultural nu există
nici măcar o vorbă în strategie, cu excepția subtipului capital intelectual (cu
referire la rezultate precise de cunoaștere din anumite domenii). Iar despre
capital social nici atât – zero. Ori tocmai acestea, calitatea capitalului
cultural și social din România sunt cele care restricționează major dezvoltarea
țării și în particular dezvoltarea sectorului de cercetare. Nu banii și nici
infrastructura. Bani s-au tocat cu nemiluita în MENER-uri, AGRAL-uri și
RELANSIN-uri, iar infrastructură s-a cumpărat la greu și zace uneori nici măcar
montată, deja uzată moral. Am o rudă care întâmplător a
lucrat la o firmă privată care se ocupa de producție de ciuperci și avea un
proiect ca IMM cu o universitate. Când le-a venit uscătorul inovator de
ciuperci de la domnul Profesor era de fapt o cutie goală, de tablă, iar
ciupercile au fost uscate la soare, noroc că nu ploua și activitatea a fost
raportată ca fiind o testare de succes a uscătorului. Care însă trebuia
introdus în inventarul firmei și ... de aici nu mai povestesc, pentru că ieșim
de sub zodia umoristicului.
Datorită culturii organizaționale a climatului de lucru, a relațiilor
informale inter-umane care subminează ethosul de performanță academică, de
excelență, se vor usca încă multă vreme ciuperci ca mai sus în proiectele
aplicative din România și nimeni din cei 15000 de cercetători din diaspora pe
care i-am dori înapoi nu se vor întoarce în țară vreodată. De altfel cuvântul
excelență a dispărut aproape total din vocabularul noii strategii, apărând doar
sporadic pe ici pe colo din inerție după reforma din spațiul academic.
Excelența este ceva ce subminează obediența, ceva ce afirmă personalitatea
cercetătorilor, ceva de care n-avem nevoie. Se vede că cineva a tras cu dinții
să nu se piardă tot din ce s-a câștiga la refromă, cineva curajos, dacă pot să spun așa.
Miza ignorării capitalului cultural și social e simplă. Ce nu există nu
trebuie cunoscut, iar ce nu trebuie cunoscut nu primește bani. Deci științele
sociale și umane, care se ocupă într-un model holiste de gândire de aceste
forme de capital, nu trebuie să primească bani. Conform modelului de gândire
materialist-dialectic primează economia asupra ideilor, a gândirii, deci dacă
pompăm în asistarea dezvoltării bazei economice care face bani o să se dezvolte
de la sine și suprastructura, o să țâșnească ca dintr-o fântână arteziană ideile
și cultura de la sine din fabrici și uzine. Se știe sloganul: Noi muncim, nu
gândim. De gândit o să gândim la timpul cuvenit, când legile istoriei vor
împlini, vor coace momentul. E limpede că la putere sunt reprezentanții autotintitulați
ai clasei muncitoare, nu ai celor ce gândesc. Perpetuăm de 24 de ani aceeași
dihotomie absurdă și contraproductivă de sorginte comunistă a unor tehnocrați
fără curajul răspunderii, al semnăturii. Ascunși în spatele ședințelor de partid.
Cei care au imprimat modul de gândire al acest document sunt adepții
ideologiei scientismului. Ei ratează relația de incluzine a științei în cultură
pentru că nu îi interesează mofturi de-astea. Autorii nu realizează că știința
este doar o formă a culturii, că ideile științifice sunt de nedespărțit de
restul ideilor care circulă, că niciodată nici o instituție de cercetare din
România nu va produce nimic oricâți bani s-ar băga în ea în actualele condiții
de capital cultural și social. Pentru că mai toți cei creativi vor pleca din
acest sistem, ca și până acum. Nu realizează că nimic din știință nu se poate nici
măcar comunica fără riscuri într-o societate dacă nu există cunoaștere cu
privire la presupozițiile cunoașterii produse și a modului cum poate fi ea
utilizată ideologic într-un fel sau într-altul. Iar asta vine din științele
umaniste. Războinicii scientismului au pornit la lupta cea mare împotriva
științelor umaniste.
Poate că nu întâmplător despre Etica în cercetare, dezvoltare și inovare
găsim doar următoarele cuvinte în toată Strategia: „Responsabil cu etica în
cadrul sistemului CDI este Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice,
Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI).” Nimic despre cunoașterea de
tip Mang&Ponta, nimic despre excelență muncii persoanelor ca obiectiv
național, nimic pe fond despre felul în care practicile care încalcă
standardele academice au distrus și distrug în masă capitalul social din
comunitatea cercetătorilor. Nimeni dintre cercetători din diaspora să se
întoarcă într-un astfel de sistem oricât de „concentrat” al fi el și bine
plătit. Ar însemna să își
vândă stima de sine pentru bani.
O abordare realmente holistă ar fi acordat o atenție la fel de mare
fiecărui tip de capital necesar pentru România și dependent de cercetarea din institute, universități și firme. Din
modul de structurare a strategiei e limpede că avem de a face cu un
pseudo-holism, nu cu un holism real, adică se invocă binele și structura
întregului, România, fără a face apel la un model conceptual realmente holist,
care să dea seamă de toate componentele stucturale necesare pentru o bună funcționare
a țării. Ce pare că interesează este mai degrabă direcționarea resurselor către
niște grupuri de interese asociate unora dintre formele de capital necesare
României, nu însă și altora.
Afirmația că avem de a face cu o retorică pseudo-holistă la remorca unor
interese de grup se poate susține și la nivel de detaliu. Incapacitatea unora
dintre conducătorii de doctorat de a obține finanțare pe baza unor proiecte de
cercetare în competiție cu colegii lor se reflectă în strategie prin politica
de asigurare a finanțării pentru programe doctorale în genere. Dar binele
școlii doctorale nu constă în faptul de a avea bani în genere prin finanțare
instituțională globală pe școală, ci de a crește productivitatea prin
înlocuirea celor neperformanți cu conducători de doctorat performanți pe bază
de rezultate ale doctoranzilor și competiție de proiecte ale conducătorilor de
doctorat.
Este iresponsabil și imoral să impui o strategie de cercetare a României care
să servească preponderent intereselor de grup ale liderilor pe educație/cercetare
din partidele aflate la putere, fără vreo considerație pentru interesele
naționale și ale cetățenilor alta decât standardele înalte și cultura
scientometrică perpetuată de managerii executivi ai cercetării (bravo lor) de
la mandatul Funeriu la cel actual. Dar nu este și surpinzător, pentru că un
plan strategic național nu face decât să reflecte forța de lobby a celor implicați.
Iar la ora asta pseudo-holiștii au o forță incontestabilă. Forța anonimă (așa
cum sunt și ei) a ignoranței celor care îi susțin indiferent de modul cum
cheltuie banii publici.
Atâta vreme cât valorile promovate de SNCDI 2020 sunt exclusiv materialismul
pe plan ontologc și holismul pe plan organizațional (iar acesta mai este și
neautentic) a mai vorbi de inteligență strategică în implementare ca
alternativă la comandă și control, a cere asumare individuală a valorilor
acestei strategii este o cacealma lipsită de orice subtilitate, de-a dreptul
jenantă. Cui i se cere asta, dacă nu mai există indivizi ? Creatorii anonimi
care se cred instituții și-ar dori ca pentru banii care vin pentru anumite
priorități de cercetare cercetătorii să își schimbe valorile personale, să fie
adică utilitariști. Ghinion, cercetătorii creativi sunt în genere deontologiști
în ce privește valorile fundamentale. Dar speranța autorilor este
semnificativă: o speranță utopică de modelare a omului către o formă pe care un
grup de oameni fără nume o consideră ca bună. De ce este considerată bună?
Pentru că reflectă sistemul LOR de valori, dacă pornim de la premiza de
onestitate, sau pentru că e o metodă bună de a folosi oamenii pentru a ne
atinge interese de grup, dacă punem la îndoială onestitatea. Cum grupul este
heterogen cel mai probabil este să avem de a face cu un amestec al celor două
situații.
Există premize serioase ca strategia de cercetare și inovare 2014-2020 să
nu aibă mare folos pentru România dacă va rămâne în forma actuală. Dacă aș fi
holist aș include un obiectiv transversal dedicat cercetării și identificării
căilor de adecvare a regulilor formale de la toate nivelurile ierarhice publice
la capitalul cultural și social existent în vederea creșterii productivității
științifice, a performanței economice și a dezvoltării unei democrații
substanțiale funcționale în România.
Dar nu sunt. Strategia va rămâne așa cum este până când cei care nu sunt
continuatori ai socialismului științific vor veni la putere în România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu