Despre buna viețuire

Cei ce cunosc binele, dar nu văd ce le este de folos, își orbesc sufletul; iar puterea de a deosebi li s-a împietrit. De aceea nu trebuie să ne îndreptăm mintea spre aceștia, ca nu cumva să cădem și noi, în chip silnic, în aceleași lucruri, fără băgare de seamă, ca niște orbi.

Comentariu: nu trebuie să ne ghidăm după specialiștii în etică și filosofie morală decât în măsura în care au o viață morală.

Nu trebuie să ne mâniem pe cei ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de osândă. Ci pentru dreptatea însăși pe cei ce greșesc să-i întoarcem și să-i certăm dacă se nimerește, fie prin ei înșiși, fie printr-alții. Dar să ne mâniem sau să ne înfuriem nu se cade, pentru că mânia lucrează dusă de patimă, și nu de dreptate și de judecată. De aceea nu primi să te sfătuiască nici oameni prea miloși, căci pentru binele însuși și pentru dreptate trebuie să cerți pe cei răi, însă nu pentru patima mâniei.

Comentariu: milosul și mâniosul nu țin seamă de dreptate și judecată din cauze diferite. Primul le devalorizează prin ignorare în numele emoțiilor sale pozitive, al doilea le devalorizează prin folosirea lor pentru satisfacerea emoțiilor sale negative.

Singură agoniseala sufletului este sigură și nu poate fi jefuită. Avuția însă este povățuitor orb și sfetnic fără minte, și cel ce întrebuințează bogăția rău și pentru desfătare își pierde sufletul pe care l-a dus la nesimțire.

Comentariu: bogăția nu este ceva rău în sine, dar crește riscurile la care te expui prin folosirea puterii pe care o ai datorită ei. Bogăția fără înțelepciune este un mare rău pentru tine și pentru cei din jurul tău.

Se cade ca oamenii să nu agonisească nimic de prisos, sau, aflându-se avuți, să știe că toate cele din viața aceasta sunt după fire stricăcioase, ușor de pierdut, fără preț și lesne de frânt. De aceea sunt datori să nu se descurajeze pentru cele ce li se pot întâmpla. 

Comentariu: sărăcia și bogăția nu trebuie să ne facă triști sau bucuroși prin ele însele. Sunt situații contingente în care ne putem afla independent de voința noastră sau de vreun plan deliberat.

Cunoaște că durerile trupești sunt în chip firesc proprii trupului, ca unul ce e pământesc și stricăcios. Deci sufletul iscusit trebuie să stăruie în mijlocul unor asemenea pătimiri cu răbdare, cu bărbăție și cu mulțumire, și să nu-I bage lui Dumnezeu de vină că de ce a făcut trup.

Comentariu: trupul este un bun care ne-a fost dat, de care ne folosim. Oricât am avea grijă de el nu putem controla felul cum funcționează în ce privește bolile, nu noi l-am creat, e supus legilor naturii.

Stă în puterea noastră a trăi înfrânat, dar a ne îmbogăți nu stă în puterea noastră ! Deci ce vom zice? Avem lipsă de lucirea de scurtă vreme a bogăției pe care nu avem puterea să o agonisim, rămânând la simpla dorință ? O, ce nebunește alergăm, neștiind că înaintea tuturor virtuților se află smerenia, precum înaintea tuturor patimilor stau lăcomia pântecelui și poftirea celor lumești.

Comentariu: adesea alergăm după bogăție pentru a ne potoli lăcomia și poftele, care niciodată nu pot fi potolite fără a crește din nou. De aceea alergăm, de fapt, nebunește.

Cel ce e sărac și nu poate vătăma nu se socotește între cei evlavioși. Iar cel ce poate vătăma cu puterea sa, dar nu întrebuințează puterea spre rău, ci cruță pe cei umiliți, pentru evlavia sa întru bună răsplată se va afla și după moarte.

Comentariu: nefacerea de rău se socotește ca faptă bună doar în măsura în care persoana a avut la dispoziție mijloacele pentru a face rău altora, dar nu le-a folosit. Bogăția poate fi și un prilej de a face bine, nu doar de a urma impulsul lăcomiei și poftelor. Important este doar cum îți primești împrejurările în care te naști sau ești pus în viață, ce faci cu ele, nu care sunt acele împrejurări.

Nu trebuie să urâm pe cei ce au uitat de viețuirea cea bună și plăcută lui Dumnezeu, și care nu recunosc dogmele drepte și iubite de Dumnezeu. Ci mai vârtos să ne fie milă de ei ca fiind slabi în puterea de-a deosebi lucrurile și orbi cu inima și cu înțelegerea. Căci primind răul ca bine, se pierd din pricina neștiinței și nu cunosc pe Dumnezeu, sărmanii și nechibzuiții de ei.

Comentariu: dacă tocmai am dobândit liniște din partea poftelor și patimilor încă ne este frică să nu redevenim la fel ca înainte. De aceea am putea să ajungem să urâm pe cei care sunt așa cum eram noi înainte pentru că proiectăm asupra lor ura pentru ce am fost noi înainte. Dar aici se ascunde mândria noastră, de a nu accepta în pace că eram în starea în care eram. Mila și înțelegerea stării căzute sunt emoțiile dezirabile, nu ura.

Nu spune mulțimii cuvinte despre evlavie și bună viețuire. Nu pentru pizmă zic, dar socotesc că vei fi luat în râs de cei smintiți. Căci cel asemenea se bucură de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte puțini auditori găsesc. 

Comentariu: pentru a fi sigur că ce spui poate fi primit trebuie să cunoști oamenii respectivi, ori pe cei din mulțime nu îi cunoști. De aceea este mai sigur să nu vorbești cele bune celor din mulțime, ci doar celor din jur, cu care ai relații directe și ști ce le-ar putea fi de folos. În mulțime doar din întâmplare se pot afla oameni (puțini) gata să primească sfaturile de bună viețuire.

Deci cunoscând că păcatul ne vatămă, putem să fugim de el. Dar omul fără minte i se aruncă în brațe și se laudă cu el, și căzând ca într-o mreajă e războit de el după ce e tras înăuntru. Unul ca acesta niciodată nu mai poate să-și ridice capul, să vadă și să cunoască pe Dumnezeu.

Comentariu: În mulțime se află foarte mulți oameni care nu mai pot recepta nici un fel de mesaj din afara lumii în care se află, fiind prea atenți la lupta și agitația propriei lumi, ca atunci când aflându-te pe un teren minat nu mai poți face nici un pas fără să privești în jos, și prin urmare nu mai vezi nimic din ce se află deasupra ta sau la distanță. Ei sunt atât de tensionați cu lupta pentru mizele lumești încât pot recepta orice sfat asupra adecvării scopurilor alese ca pe o agresiune și un pericol, la care pot adesea răspunde agresiv. Astfel, dorința de a face bine cuiva care nu poate primi binele se poate întoarce în rău împotriva ta.

Căci de va lipsi păcatul din om, o singură mulțumire cumpănește mai mult decât toată jertfa cea de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Comentariu: A mulțumi sincer este mai de preț decât a da ceva de la tine celui care te ajută pentru că îți taie posibilitatea de a te mândri cu fapta ta. Când dai la schimb ceva ai tendința să consideri că meritul stării bune pe care o ai este al tău, ai tentația să te lauzi cu starea ta, apoi să ai impresia că ai putea avea control desăvârșit asupra a tot ce ți se întâmplă în viață. O astfel de stare de pace interioară este vulnerabilă la perturbare de către faptele tale viitoare excesiv de curajoase, imprudente, mult mai ușor decât o stare de pace care e stabilizată prin mulțumire sinceră. Întotdeauna între cele două, mulțumire și ceea ce dai tu, trebuie să fie un echilibru atent, astfel încât să nu fim tentați nici să credem că nimic din ce facem noi înșine nu are importanță, să devenim pasivi sau să ne permitem orice, dar nici să credem că totul putem rezolva doar noi. Deși ceea ce primim ca dar și pentru care e bine să mulțumim sincer este mai important, la fel de necesar este să punem și noi umărul.

_____

Sursa textului fără italice: Sf. Antonie cel Mare, Filocalia Vol. 1, Ed. Humanitas, 19-36