Vântul pustiirii
Iarăși lupte, iarăși sânge,
Iarăși zgomot de război,
Iarăși lacrimi nesfârșite,
Iarăși valuri și nevoi.
Când a șters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăși
Alte valuri cu necaz.
Văduvele iar vor plânge
Cu bătrânii cei sărmani
Și copii vor rămâne
Iar cu miile orfani.
Pustii-se-vor orașe
Și pe mulți îi vor robi,
Unde sunt cântări deșarte,
Gloanțele vor dănțui.
Iar în locul răsfățării
Și al luxului nebun,
Va domni de-acuma groaza
Și cutremurul de tun.
Care azi, de zburdăciune,
Umblă goi nerușinați,
Vor ajunge ca să umble
De nevoie, dezbrăcați.
Când sporește răutatea
Se scârbește Dumnezeu,
Pentru asta vin în lume
Și războaiele mereu.
___
Sursa: Dor de pustie, dor de cer, Ed. Doxologia, 1992, pag. 97.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu