Pentru pragmatism

Este surprinzător cât de mult contează comunicarea în politica românească. Ca şi cum cetăţenii nu ar fi atenţi la fapte, sau faptele nu ar conta pentru ei. Cutare ne face din vorbe, iar altul e, vezi Doamne, mutulică. Nu cred că demagogia, minciuna, manipularea, degradarea televiziunilor vor dispărea vreodată atât vreme cât ele sunt eficiente în modificarea comportamentului la vot.

În acest context poate că merită spus un lucru simplu : nu sentimentele, gândurile sau hotărârile anunţate, ci faptele sunt cele care dau profilul caracterial al unui om.

A le folosi pe primele drept criterii este ca şi cum am vrea să înţelegem o pădure din analiza felului cum tremură frunzele copacilor atunci când bate vântul. Faptele sunt proprietăţi emergente ale unei vieţi la o scară relevantă pentru înţelegerea ei şi cunoaşterea omului, aşa cum producţia de biomasă şi de servicii ecosistemice sunt proprietăţi ale unei păduri la o scară relevantă pentru managementulei. Ce este viaţa unui om într-o societate înţelegem prin faptele vieţii lui.

Cunoaşterea direct folositoare de sine este evaluarea obiectivă a propriilor fapte, posibilă doar printr-un act reflexiv de interpretare a eului trecut, până la limita prezentului, şi prin cunoaşterea şi interpretarea adecvată a opiniilor altora. A fi surprinşi de propriile fapte în faţa provocărilor vieţii arată cât de puţin ne cunoaştem eul.

Mecanismele de scară mică ne interesează doar pentru a şti ce putem face pentru schimbarea proprietăţilor de scară mare când am vrea asta, sau pentru a justifica sau explica faptele. Consecinţele şi valoarea pozitivă sau negativă a faptelor rămâne însă aceeaşi, indiferent cum ar putea fi explicate sau justificate. Eventual, ca flux proustian al trăirilor, acest exerciţiu de analiză detaliată poate avea vreun folos artistic printr-un produs cultural care îl descrie, dacă îl creăm.

Starea personală de a fi, conştiinţa de sine la care avem acces exclusiv fiecare singur, ne încurajează o falsă impresie de autocunoaştere. Eul propriu nu este această conştiinţă fundamentală de sine, ci o lume interioară explorabilă la fel ca şi cea naturală, fără pretenţia că vom putea dobândi altceva decât reprezentări despre fenomenele ei, aşa cum avem despre fenomenele naturale. Din punct de vedere al consecinţelor asupra lumii externe, caracterizabile obiectiv, al rolului unui om în societate, tot ce contează sunt rezultatele proceselor interioare: faptele.

E un fapt că majoritatea nu suntem atenţi la faptele oamenilor politici, ci mai mai mult la vorbele lor.

Un om ancorat excesiv în propriile sentimente şi gânduri ar putea fi unul nemulţumit de propriile fapte căutând zadarnic să le găsească explicaţii şi justificări în măsură să le schimbe valoarea, sau ar putea fi un om slab, retractil, care ezită să acţioneze şi pregăteşte prea mult faptele. Sau ambele.

Comunităţile puternice sunt cele în care în centrul atenţiei oamenilor sunt faptele. În care valorile, idealurile, sprijină faptele folositoare, nu ocupă permanent primul plan. Discutăm prea mult principii. Stânga, dreapta, centru, raţionalism, conservatorism. Principiile nu schimbă faptele. Cu suficientă imaginaţie diabolică, supra-abundentă la urmaşii comuniştilor, se pot construi scheme prin care din orice principii se “deduc” orice fapte (capcana demagogiei în care ne aflăm).

A nu se înţelege că opţiunea ideologică nu are importanţă. Dar acestea sunt mijloace, nu scopuri în sine. Scopurile sunt realizarea faptelor.

Avem nevoie de o turnură pragmatică. E ceva de făcut ? Să facem. Când rezultatul e bun, continuăm, când nu, corectăm. În timp util, înainte de risipirea prea multor resurse şi afectarea negativă a prea multor vieţi.

Mereu e ceva de făcut folositor.