Despre compatibilitatea teoriilor evoluției naturale și culturale cu creștinismul

Aflăm dintr-o știre recentă că în Serbia disputa dintre creaționism și evoluționism “a împărțit populația în două tabere: pro-creaționistii, care se opun culturii vestice și pro-evoluționistii, care doresc predarea teoriei darwiniste în școli.” În acest text explic pe scurt mecanismul conflictului dintre susținătorii teoriei evoluției si creaționiști. Deoarece în România nu avem interesul unei escaladări similare celei din Serbia arăt și cum se poate preveni acest lucru.

Să pornim de la faptul obiectiv că orice proiect / organizație / sistem productiv uman sau sistem productiv biologic poate funcționa doar într-un mediu direct relevant, care îi furnizează resurse și servicii, iar acest mediu direct relevant face parte din unul mai depărtat, indirect relevant.  De exemplu, pentru sistemul productiv al unui copac mediul direct relevant din sol e cel explorat de radacini, iar indirect relevant este ceea ce subteran în afara acestei zone. Pentru un proiect de cercetare mediul direct relevant este cel organizațional al beneficiarului și al finanțatorului, cel indirect relevant fiind mediul social și economic în care se află organizațiile respective. O să folosim acest fapt pentru a discuta mediile direct și indirect relevante în care se desfășoară proiectele de obținere a unei cunoașteri în sens religios și în sens științific.

Observație: noțiunile de mediu direct și indirect relevant nu au nici o pretenție teoretică. În teoriile științifice există o familie destul de largă de concepte prin care ele sunt descrise.

Un al doilea fapt de la care pornim este că un proiect de scară mare al cărui mediu direct relevant e mai extins spațial și/sau temporal în raport cu cel al altor proiecte, nu spune neaparat ceva si despre mediul direct relevant al unui proiect de scara mica, spatial inclus in primul. De exemplu, ceea ce "percepe" o bacterie pe un rest organic din sol nu pot afla masurând ce "percepe" un copac lângă care se află bacteria. Pentru a face legătura între cele două medii direct relevante pentru bacterie și copac e nevoie de un model al mediului indirect relevant al amândurora. O să folosim acest fapt pentru a arăta cel fel de mediu indirect relevant poate face legătura între proiectele de cunoaștere științifică și cele de cunoaștere religioasă.

Observație: am folosit termenul a percepe pentru că e ușor de înțeles în limbaj comun. Un cercetător nu se poate pune în “pielea” unei bacteri sau a unui copac, dar poate măsura niște variabile care le influențează la scări spațiale și temporale adecvate lor și astel să construiască o reprezentare asupra mediului direct relevant pentru aceste organisme și eventual un model matematic care leagă dezvoltarea / producția biologică a organismelor de acele variabile.

Proiectele de cunoaștere biologică au ca mediu direct relevant niste procese și obiecte naturale anume, pe care le observă și a căror structură și funcționare le modelează, și niște condiții culturale și economice anume în care lucrează diverși biologi, din care sunt obținute resursele de diferite feluri necesare pentru cercetare. Nu existența și lumea ca întreg sunt mediul direct relevant pentru proiectele științifice de acest fel.

Cu toate acestea, biologii, ca și alți oameni de știință, tind să spună ceva în calitatea lor de oameni de științiă și despre cultură, lume și existență în genere. De exemplu: deoarece funcționarea creierului poate fi descrisă biologic, oamenii au creier, cultura e produsă de oameni, iar spiritualitatea e o formă a culturii, atunci spiritualitatea și imaginile despre lume asociate ei sunt condiționate biologic. Cu o argumentare de acest gen biologii vorbesc despre mediul lor indirect relevant. Argumentul descrie e o schiță de teorie ierarhică de organizare a lumii în care pornind de la procese de scară mică, biologice din creier, și presupunând existența unei cauzalități de jos în sus, de la scară mică la scară mai mare, se trag concluzii cu privire la ce se întâmplă la scară foarte mare. Deoarece biologia nu deține nici o metodă proprie ca să stabilească dacă e potrivită faptelor, observațiilor, o astfel de teorie, sau măcar ca să o formuleze mai elaborat, argumentul nu are nici o valoare științifică biologică.

Proiectul de cunoaștere creștină, de îndumnezeire în cazul ortodoxiei, are ca mediu direct relevant lumea ca întreg, existența personala ca întreg, si transcendentul, ceea ce e in afara lumii și susține lumea și existența personală, în viziunea celor care cred asta. Nu fapte particulare empirice de scări mai mici sunt obiectivul cunoașterii religioase. Astfel de fapte contează în economia proiectului religioas doar din perspectiva semnificației, a rostului lor în raport cu întregul, cu scopul pe termen lung. Creștinul în calitate de persoană cu preocupări spirituale nu își propune să investigheze și modeleze structura mitocondriei (un organit celular), sau mecanismele schimbării în timp a proprietăților organismelor și a felului cum ele pot fi grupate în specii (ceea ce urmărim prin teoriile evoluției). La fel cum nu e interesat și nici nu are mijloacele specifice să modeleze evoluția instituțiilor economice sau de alte feluri.

Cu toate acestea, și oamenii cu preocupări religioase au tendința să se extindă cu discursul religios către zone ale lumii caracterizate de scări mult mai mici decât cele proprii acestui mod de viață. De exemplu: deoarece Dumnezeu se îngrijește de lume, lucrare care se numește pronie, iar mitocondriile și genele fac parte din lume, atunci Dumnzeu se îngrijește și de felul cum au loc procesele de fosforilare oxidativă cuplată cu lanțul respirator la nivelul membranei interne mitocondriale, precum și de toate mutațiile genetice care ar putea să conducă la apariția unor specii noi prin transmitere către descendenți și selecție naturală. Și aici avem o schiță de teorie ierarhică, în care se propune o cauzalitate inversă, dinspre scară foarte mare către scară mică, prin intermediul Sf. Duh, și se trag concluzii cu privire la ce se întâmplă la scară foarte mică. Deoarece credințele religioase nu dețin nici o metodă proprie ca să stabilească dacă acestă teorie e potrivită faptelor, observațiilor, sau măcar ca să o formuleze mai elaborat, argumentul nu are nici o valoare generală pentru obiectivele de viață religiosă. Desigur, dacă în particular cineva crede asta și îi folosește la mântuire nu putem ști noi, și n-o să contrazicem persoane respectivă.

În fapt avem de a face o o extindere a modului de concepere omenesc a lucrării lui Dumnezeu de la lumea direct relevantă viații de zic cu zi către niște obiecte teoretice, către niște entități asociate unor modele create de om, către niște apendice cognitive ale vieți de zi cu zi. Strict vorbind nu e membrană mitocondrială ce vede și reconstruiește biologul, ci o imagine la scară vizibilă omului obtinută prin niște tehnici. Un produs al unui model teoretic și al unor instrumente bazate pe alte teorii. Nu e cum am vedea o pasăre, sau un crin, un lucru din lume. E discutabil dacă putem acorda același statut de existență acestor obiecte reconstruite teoretic ca lucrurilor accesibile direct, fărăr tehnologii si modele. Nu exista un punct de vedere general acceptat, dar argumentele împotriva unei astfel de echivalări sunt destul de convingătoare. La fel de convingătoare sunt și argumentele că, deși sunt niște obiecte teoretice, ele reflectă ceva foarte important din realitate, de vreme ce putem concepe niște substanțe cu care să trată diferite boli pornind de la o astfel de cunoaștere.

Prin extinderi de acest fel nejustificate de propriile metode proiectele biologice si religioase pot aduce religia si respectiv biologia in mediul lor direct relevant ca sa le trateze ca resurse culturale si sa le interpreteze din perspectiva lor.

Disputa darwinism - creaționism e o manifestare a acestei duble strategii de raportare reciprocă. darwinismul naturalizează spiritualitatea, iar creaționismul spiritualizează modele teoretice biologice, niște creații ale omului liber în felul său de a se manifesta și aflat sub constrângerile obiective ale unor fapte de observație.

A vedea care sunt mizele acestei expansiuni poate fi obiectivul unui program de cercetare. Nu putem gândi la nevoie de coerență a imaginii asupra lumii, la interese legate de putere și resurse pentru proiectele biologice si religioase. Deoarece imaginile asupra lumii sunt și resurse pentru proiecte politice se ajunge la situații ca cea din Serbia menționată în debutul acestui text.

Dacă nu dorim să fim de o parte sau de alte, oricum în afara biologiei și religiei în sens proprou, avem nevoie de un model al mediului indirect relevant natural, mental si cultural care cupleaza proiectele biologice si religioase construit mai riguros, cu metodă adecvată la ce se vrea sa fie cunoscut și care să nu încurajeze invadarea reciprocă a domeniilor de cunoaștere.

Un astfel de model poate fi produs într-un proiect filosofic. Un astfel de model nu are nici un fel de valoare existentiala pentru un credincios. El e o reprezentare care ea însăși poate fi preluată ca resursă culturală în proiecte biologice și religioase, interpretată, sau poate fi ignorată.

E de așteptat să existe o rezistență atât din partea biologilor, cât și a oamenilor cu preocupări religioase la un astfel de proiect câtă vreme nu are rezultate rațional constrângătoare, pentru că limitează pretențiile lor de a îngloba domenii ale lumii pentru care nu pot avea o relevanță cognitivă directa. E de așteptat, de asemenea, ca un astfel de model să nu se vândă la fel de ușor și în masă ca cel evoluționist și creaționist, pentru că e scumpă înțelegerea lui, reclamă acumulare de multe cunoștinte și efort mare, în timp ce creaționismul și evoluționismul sunt ieftine și satisfac repede nevoia de a avea o imagine coerentă asupra lumii, pe cea de apartenență grupală, sau pe cea de a avea un rost aparând ceea ce crezi că e bun. Așa stând lucrurile nu e o resursă potrivită pentru preluare în proiecte politice în țări sărace, în care oamenii nu au un nivel de instrucție ridicat.

Comentariu de încheiere

Închei acest text cu câteva idei care contextualizează problema abordată. Ca și în științele naturii și în preocupările despre lume în genere scara de analiză și reconstrucție e decisivă.

Pretenția că vei scoate ceva relevant pentru întregul naturii studiind procese și obiecte observabile la o singură scară e vizibil nepotrivită pentru oricine. În fapt obții regularități la diverse scări și articulezi un model global prin cuplarea acestor regularități în diverse strategii.  Faptul că poți acoperi universul prin unitatea de discretizare de o anumită scară, de exemplu atomică, nu înseamnă că universul e constituit doar din obiectele observabile la scara respectivă. El va fi caracterizat de regularități și obiecte observabile și la alte scări. Și nu înseamnă nici, neapărat, separat de o strategie oarecare, că restul entităților de scări mai mari pot fi reduse la procese de la scara preferată. Cineva poate opta pentru o strategie de reducere a proceselor culturale la cele biologice și la cele fizice, sau poate opta pentru o strategie care să le păstreze autonomia relativă, construind teorii de cuplaj între aceste domenii cu propriile lor caracteristici, diferite de teoriile regionale.

În cazul regularitățior de scară globală pentru reconstrucția lumii obiective epistemic și subiective nu avem de ce să ne așteptăm la ceva diferit. După extragerea acestor regularități globală nu putem spune nimic despre ce există la scară mică în afara unor constrângeri structurale. La fiecare scară culturală, să zicem cea de interes pentru un anumit domeniu științific, să zicem fizică sau biologie, trebuie să îmbăgățim foarte mult cu elemente suplimentare ca să obținem teoria ontică regională, sub-regională apoi, și la scări tot mai fine până la teoriile și modelele cele mai simple, care dau seamă de fapte tot mai precis specificate.

O astfel de reconstrucție rațională a lumii trebuie să dea seamă și de propria ei structură, operațiile folosite pentru construcția ei să nu fie de alte feluri decât cele aplicabile restului lumii naturale și culturale, pentru că ea însăși e un produs cultural din lume.

***

Teoriile evoluției naturale și culturale sunt compatibile cu creștinismul atâta vreme cât nișele lor și ale proiectelor religioase sunt percepute de publicul larg ca separate din punctul de vedere al obiectivelor și al scărilor naturale, culturale și existențiale relevante pentru ele. Funcționarea acestor proiecte e parțial decuplată, egăturile dintre ele fiind subtile și neconflictuale, de exemplu prin libertatea și creativitatea cercetătorului și aplicarea cunoștințelor științiice în viața de zi cu zi.

Datorită dificultății înțelegerii acestor lucruri de către oamenii puțin instruiți care constituie masele trebuie găsită o schemă simplă de comunicare bazată pe autoritatea emitentului care să prevină conflictele construite prin manipulare politică de felul celor din Serbia. Elaborarea unui astel de mesaj eficient e o chestiune ce ține de știința comunicării și a relațiilor publice.

Foto: pisică pe muntele Tabor.