Un element al semnificaţiei vizitei Patriarhului Rusiei pentru politica pe plan naţional

O caracterizare realistă a semnificaţiei unei astfel de vizite trebuie să separe planul spiritual de cel politic. Planul politic este unul cu totul secundar în raport cu cel spiritual, însă are o anumită importanţă pentru vieţile cetăţenilor României.

La rândul ei o caracterizare a semnificaţiei politice are nevoie de un orizont de timp de ordinul anilor, care să permită analiza obiectivă a consecinţelor acestui eveniment. Ce se poate face în acest moment într-un mod cât de cât serios este ne raportăm la procese politice deja consumate, sau în curs de consumare, despre care este rezonabil să credem că au o legătură cu vizita Patriarhului Rusiei. În acest text încerc o astfel de caracterizare punctiformă, a unui singur element.

Procesul politic deja consumat sau în curs de consumare în care au fost implicaţi creştinii din România este iniţiativa pentru referendumul de modificare a Constituţiei.

Clasa politică nu a avut maturitatea necesară să se raporteze în mod constructiv la această iniţiativă, respectând drepturile cetăţenilor români de a avea o astfel de iniţiativă. O parte din clasa politică n-a respectat aceste drepturi susţinând din oportunism referendumul, pentru capital electoral. Altă parte a clasei politice nu a respectat aceste drepturi susţinând într-un fel sau altul că societatea civilă creştină nu are dreptul să aibă o astfel de iniţiativă. Devine o tradiţie ignorarea intereselor cetăţenilor asociate unor referendumuri, de către dreapta sau stânga, în interes de partid. Această tradiţie nu e folositoare statului român pe termen lung.

Atitudinea firească în chestiuni atât de delicate, în care credincioşi din cele mai diverse biserici s-au unit, ar fi fost abţinerea de la orice comentarii politicianiste şi organizarea rapidă a referendumului, în timp real, până să fie instrumentalizată problema de inamicii României, care ar fi avut un rezultat sau altul. Putea foarte bine să fie respinsă iniţiativa de electoratul român. Dar nimeni, absolut nimeni de pe scena politică, nu a acţionat ca şi cum electoratul român ar fi rezonabil să aibă ceva de spus prin vot în chestiunea familiei. Cât despre acţiune în timp real...

Într-un mod ciudat, electoratul român a fost tratat ca imatur de către o clasă politică ea însăşi imatură.

Minoratul în care se află clasa politică este în raport cu grupurile de interese economice şi geopolitice pe care le reprezintă grupurile respective. Pe de o parte sunt interese economice locale ale celor care luptă împotriva existenţei unui stat de drept. Pentru a câştiga aceştia par dispuşi la orice şi la alianţe cu oricine, indiferent cât sunt sau nu de frecventabile persoanele şi statele respective. Pe de altă parte e vorba de adepţi ai valorilor civilizaţiei occidentale, din care România e parte, şi unde trebuie să rămână. Aceştia au opţiuni personale seculare sau religioase.

E limpede pentru oricine că a instrumentaliza chestiunea familiei în interesul politicienilor corupţi care fug cu disperare de dosare trebuia evitat.

Nu rezultă însă imediat că, deoarece adoptarea corupţiei ca practică generală în România nu e dezirabilă, trebuia să ne aruncăm cu capul înainte internalizând toate valorile actuale care circulă în spaţiul occidental la pachet, fără discernământ. Se poate şi asta, dacă asta vor cetăţenii, însă asta se poate vedea doar la vot.

În acest moment în spaţiul occidental există o tensiune uriaşă între adepţii democraţiei liberale clasice, fundamentate pe capitalism, şi adepţii marxismului cultural, care doresc restructuarea societăţilor capitaliste într-un fel care să permită cooperarea între ţări pe plan global pentru rezolvarea unor probleme de mediu şi sociale. Şi adepţii ideologiilor liberale şi conservatoare, pro-capitaliste, se străduiesc să găsească soluţii pentru problemele de mediu şi sociale globale, dar în limitele sistemului care a generat democraţia liberală, adică a capitalismului. Reprezentanţii marxismului cultural cred că asta nu e posibil şi doresc dispariţia democraţiei liberale în sensul e clasic. Tensiunile uriaşe din lumea occidentală sunt rezultatul unor soluţii diferite prin care oamenii cred că se pot rezolva nişte probleme globale cât se poate de reale, care trebuie cumva rezolvate. Tensiunile acestea pot să nu ducă la dispariţia ordinii politice pentru că democraţia liberală le permite să coexiste.

Coi detalia puţin chestiunea marxismului cultural. Practic se propune o transformare socială generală pentru salvarea planetei, în care primul pas e o reformă culturală al cărei rost e eliminarea acelor constrângeri simbolice despre care se crede că sunt la baza incapacităţii de cooperare pentru rezolvarea problemelor de mediu şi a polarizărilor sociale [1]. Între aceste constrângeri simbolice cu rol negativ, care pot duce la dispariţia omenirii, s-ar afla, cred aceşti oameni, şi cele de tip religioas. Proiectului politic al marxismului cultural (în fapt o familie largă de proiecte politice) i se opune proiectul politic de tip capitalism “verde” (la rândul lui existând în forme diverse), cu democraţie liberală standard, fundamentată pe capitalism. Fenomenele politice din SUA şi ieşirea UK din UE sunt parţial asociate tensiunilor generate de aceste propuneri de proiecte politice raţionaliste evoluate cultural din proiectul marxist comunist.

Acesta e contextul, mult simplificat, dar suficient conturat pentru discuţia de aici, în care au existat reacţii civice, politice şi de alte naturi în România la iniţiativa referendumului pentru familie. Adepţii transformismului social global ajuns în România din occident, unde însă nu e caracteristic întregii societăţi, ci doar celor care adoptă această ideologie, au fost principalii oponenţi ai referendumului în spaţiul public.

O a doua categorie de oponenţi, mai puţin transparenţi, au reprezentat-o cei care au sesizat, pe bună dreptate, că simbolistica acestui referendum tinde să fie instrumentalizată geopolitic de Rusia în sensul că poate fi folosită pentru a discredita democraţia liberală şi capitalismul, nu doar pe adepţii ideologiilor de stânga din aceste societăţi. Se preuintă doar o păte, cea a marxismului cultural, dintr-un întreg, cel al unor societăţii în care marxiştii culturali sunt doar o parte.

Ceea ce se întrezărea de către aceşti oponenţi subtili ai referendumului era un plan destul de diabolic: folosirea unui instrument al democraţiei liberale, referendumul, pentru a discredita aliaţii României fără de care democraţia liberală nu poate exista în România. Nu putem şti ce s-a făcut pentru a bloca acest plan, însă cert este că în tot cursul anului 2017 au apărut dezvăluiri despre situaţii scandaloase din BOR care au făcut ca referendumul să îşi piardă ţinuta morală pe care o avea până atunci. A fost un fel de a spune: ce rost are să stabilim prin lege fundamentală ceva, când totul depinde, în realitate, după cum poate vedea oricine, de ceea ce vor oamenii cu adevărat să facă ? Acest tip de argumentare e similar cu cel folosit de Rusia pentru a discredita occidentul, adică: se ia o parte despre care lumea crede că e rea (faptele scandaloase) din ceva despre care lumea crede că e bun (BOR) şi se trage concluzia cu privire la întreg că e rău. Unui mod diabolic de acţiune i s-a răspuns cu un mod diabolic de acţiune. Nu cred că este exagerat să spunem că BOR şi societatea civilă creştină din România sunt victime ale acestor acţiuni diabolice ale Rusie şi ale celor în conflict cu ea, însă statul român iese câştigat, a blocat o acţiune subversivă şi şi-a făcut datoria geopolitică.

Se pot observa în toată această situaţie două lucruri:

·         Problemele reale de mediu şi sociale globale rămân nerezolvate. Marxismul cultural nu a făcut decât să generez tensiuni politice uriaşe de la scară globală la scară naţională fără să rezolve nimic.

·         Problemele morale pe care vrea să le ţină sub control societatea civilă creştină rămân nerezolvate. Dacă s-ar insista pe organizarea referendumului nu s-ar face decât să fie subminată democraţia liberală din România.

Toate aceste furtuni (geo)politice nu par să rezolve prea multe lucruri de interes real pentru oamenii de la bază, pentru căteţeni.

Ca să nu mai lungim vorba, în contextul de mai sus un element al semnificaţiei vizitei Patriarului Rusiei pentru politica pe plan naţional este următorul:

·         Din punct de vedere politic BOR pe plan local si-a asigurat cu vizita Patriarhului Rusiei puterea de negociere în fața liderilor lumeşti care refuză legitimitatea procedurilor democraţiei liberale când e vorba de interesele societății civile creștine.

Putem să ne gândim că probabil nu este acceptabil ca o instituţie de mii de ani să fie piesă de sacrificiu în jocuri de moment.

Cine a pus dulăii marxismului cultural, pe care mulţi cetăţeni români trecuţi prin experienţa comunistă nu-l vor, intrat în România la pachet cu capitalismul liberal, pe care mulţi cetăţeni români trecuţi prin experienţa comunistă îl vor, să sară la rupere în chestiunea referendumului pentru familie acum are răspunsul. Referendumul e distrus, dar echilibrul de forțe e rezolvat la altă scară.

Este de dorit ca în viitor dulăii să fie ţinuţi legați cu lanț nu prea lung şi situația va evolua rezonabil pentru toată lumea, ca intr-o democrație. Pe linia lui Isaiah Berlin, acesta e cuvântul cheie: rezonabil. Ce nu este rezonabil nu poate genera decât reacţii şi contra-reacţii, la nesfârşit, sau mă rog, până la distrugerea societăţilor respective, dacă se depăşeşte ceea ce marxiştii culturali numesc rezilienţa sistemelor respective, capacitatea de a absorbi şocuri.

Este de dorit ca orice intervenţie publică atingând delicatele aspecte simbolice ale vieţii oamenilor să fie în limite rezonabile, denotând respect pentru valorile altor persoane.

Nu trebuie să se îngrijoreze nimeni că vizita Patriarhului Rusiei poate servi pe plan politic Rusiei. România este un membru loial şi activ al comunităţii de valori occidentale relevante pentru cetăţenii români. Faţă de cele mai puţin relevante atitudinea nu poate fi decât tolerantă, înţelegătoare, răbdătoare.

Câteva idei pentru depăşirea situaţiei actuale a României

My two cents.

Democraţiile îşi pot menţine condiţiile de apariţie dacă adoptă realismul politic. Realismul politic înseamnă să recunoşti situaţiile de fapt, să identifici ceea ce perturbă condiţiile de apariţie şi funcţionare ale democraţiilor liberale şi să acţionezi pentru eliminarea factorilor perturbatori.

Condiţiile de funcţionare pot fi generice, relevante pentru toate democraţiile liberale şi specifice, caracteristice doar unui anumit stat, particularităţilor sale. O primă idee este că problemele actuale ale democraţiei liberale în România au o origine structurală, profundă, nu una generică,  a statului de drept. Evoluţia statului de drept nu va putea avea loc fără rezolvarea problemelor structurale.

Asa cum Rusia fără domnul Putin ar fi evoluat rapid către pierderi de teritorii si România fără autoritarişti ca domnul Dragnea ar fi evoluat rapid către tensiuni uriase de natură economică si culturală, poate chiar cu nuanțe secesioniste.

Elita administrativă si de siguranță care e beneficiara principală a existenței statului unitar sacrifică situația cetățenilor productivi si a regiunilor avansate cultural si economic in favoarea unei redistribuiri ineficiente către cei slab dezvoltați, uneori si fără potențial, ca soluție pe termen scurt a problemelor structurale, de fond ale statului român, care ne vin de la dezvoltarea istorică a poporului si modul de formare a statului.

Pentru partenerii occidentali important e rolul, care depinde de unitate, si doar indirect de derapaje tactice la scara de timp a unu-două cicluri electorale. Distrugerea vieții unor cetățeni români cu derapajele astea e o pierdere colaterala in conflictul strategic cu Rusia.

În acest context rolul societatii civile nu poate fi prea mare, el e puternic doar într-un stat de drept funcţional. Societatea civiclă poate da semnale, poate da idei, dar nu poate rezolva probleme structurale. Autoritatea BOR nu poate servi o dreaptă democratică fiind subminată din interior si deturnabilă de cârtiţe filo-ruse, ortodoxiste. Discursul axat prea mult pe europenism are nuanțe de absență a capacității de a conduce, de a furniza viziune realistă si unitate. Liderii care îl adoptă ca singur tip de discurs nu pot ajunge la o anvergură naţională.

În continuare voi formula a doua idee. Cheia unei schimbări a situaţiei actuale e capitalizarea pe simbolistica regiunilor avansate moral si economic ale României, o rebrănduire a capitalei, a Bucureştiului, ca să nu mai conoteze miticism, şi o unitate vizibilă a unei elite academice transregionale care să fie locomotiva de politici publice si sursa de cadre pentru stat.

Finanțarea privilegiata si avansarea la pas in clasamentele internaţionale a consorţiului UB-UBB-UAIC-UVT e o opțiune necesară pentru orice om de stat. Din interese contingente, de partid, alianţa PSD-ALDE nu poate face acum asta. Nu e o imposibilitatea principială, e una operaţională, ceea ce revine practic la acelaşi lucru pe termen scurt. Importanţa politică a acestei alianţe nu poate fi la ora actuală una de interes strategic pentru România. Valoarea ei este că semnalează nevoia reală a urmăririi interesului naţional, chiar dacă o face din considerente în bună măsură retorice.

Adoptarea unor politici de interes realment naţional o poate face o alianţă de dreapta dacă preia puterea. O astfel de alianţă nu poate fi condusă decât de cei mai puternici în termeni electorali, adică de PNL. Pentru ca alianţa aceasta să aibă succes PNL trebuie să fie condus de un lider puternic, cu anvergură de om de stat cu profil prezidenţial. Actualul lider are capacitate de acţiune la niveluri de responsabilitate mai mică. Va trebui să fie găsită o altă soluţie.

Dacă în România exista această soluţie ea ar fi apărut  deja. Soluţiile care ar fi putut exista sunt maculate public de maşinăria de propagandă. Soluţia trebuie căutată în diaspora. E de dorit să fie o persoană  cu priză la publicul din sud-est, originar dintr-una din regiunile istorice de aici, şi format în universităţile din spaţiul european de care e legată formarea statului nostru, format în Franţa şi / sau Germania. Cu aceasta e asigurată credibilitatea în regiunile mai dezvoltate ale Românieişi puntea de dialog cu liderii Uniunii Europene. Trebuie să fie o persoană cu experienţă de lucru şi în lumea anglo-saxonă. Nu trebuie să fi avut poziţii publice anti-creştine.

Cei care ar fi putut fi pe merit în poziţia de lider, cei care şi-au sacrificat carierele politice pentru România vor trebui să susţină o astfel de persoană. O pot face, pentru că oamenii de valoare sunt generoşi. La fel, trebuie identificată şi susţinută de  liderii actuali ai forţelor civice şi politice de opoziţie, care pot foarte bine îndeplini roluri executive de cea mai mare importanţă după preluarea puterii.

Partenerii strategici ai României pot ajuta la stabilirea unei liste scurte, iar apoi un astfel de om trebuie motivat să renunţe la drumul său pentru a servi ţara. Un astfel de lider trebuie să ştie că nu poate accesa rolul de candidat la preşedinţie în viitorul imediat, şi poate nici în viitor. Acest rol e rezervat la următoarea competiţie electorală actualului preşedinte, pentru că fără susţinerea sa implementarea unor astfel de idei este imposibilă şi pentru că pe trădare nu se poate construi nimic. Dacă el însuşi va renunţa estimând că altcineva de folos României are şanse mai mare, asta e altă chestiune.

După înfrângere PSD-ALDE nu trebuie demonizaţi, ci trebuie să li se lase timpul necesar să evolueze cultural.

Ca simplu cetăţean apelez la toţi oamenii responsabili să coopereze pentru binele României şi al cetăţenilor ei.