Nu locul ci modul

Nu locul ci modul

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Despre folosul harului în viața civică a intelectualilor

Când ai înțeles că ceva nu este bine în societatea în care trăiești simți nevoia să acționezi. Intelectualii simt această nevoie poate mai mult decât oamenii cu alte ocupații, vor să contribuie activ la binele cetății lor. Cum o pot face fără să smintească pe alții, fără înverșunare, fără radicalism ? Și cum pot să nu sufere când sunt calomniați, agresați de cei cărora le lezează interesele ilegitime ? Și cum pot să nu se întristeze când eforturile lor par zadarnice ?

Tristețea sau pesimismul intelectualilor are la rădăcină înțelegerea unor lucruri și procese din dorința de a cunoaște, motivată mai întâi de curiozitate, uneori împachetată în justificări relevante social.

Această stiință de carte singură îi face asemenea unui pește pe uscat. Nu au mijloace de a se mișca, se zbat, acționează civic fără succes, de unde tristețea, iar mai târziu pesimismul.

Mintea care înțelege starea lumii are nevoie de altceva. Dacă nu știe ce anume cade în patimi, în lumi mici ca niște inchisori, turnurile de fildeș, unde imobilitatea nu mai e evidentă, sau pur si simplu renunță la modul de a trăi prin cunoaștere, se apucă de altele, afaceri, politică. Mintea care știe ce are nevoie se imersează într-un mediu dens ca apa, care o poate susține. Acest mediu dens este harul.

Pestele pe uscat nu se poate înălța. Trebuie să vină apa peste el. Când harul vine curiozitatea dispare, motivația efortului de cunoaștere e numai responsabilitatea. Tristețea devine îndurerare, si e compensată de bucurie - de a fi mobil, firesc, viu. Mintea vede limpede, ochii ființei nu mai sunt uscați. Eficiența acțiunii civice crește, pentru că există discernământ.

Harul vine numai când intelegi că intreaga cunoaștere a ta nu valorează nimic in sine, iar ideea de merit că ai produs ceva dispare, rămâne un simplu instrument organizațional, de utilizare locală, un fir de nisip pe țărmul uscat.

Fără har cele înalte îți par rarefiate, în timp ce concretul, densul s-ar găsi lume. În realitate situația e invers: în lume este un deficit de existență, iar cele înalte sunt mai consistente, mai pline de ființă. Copilăria gândirii are nevoie de curiozitate și merit, maturitatea ei le privește ca pe ce sunt, trepte rămase în urmă.

Dacă nu vor să smintească pe alții prin înverșunare și radicalism, intelectualii au nevoie de har. Ca să nu sufere când sunt calomniați, agresați de cei cărora le lezează interesele ilegitime, tot harul le este de ajutor. El face ca sentimentele, emoțiile să devină secundare.

Cauzele publice se apără cu folos pe bază de decizii, nu de sentimente. Discerni ce e bine, ce poate fi făcut, decizi ce vrei și ce e rațional să faci ca să atingi ce vrei. Sentimentele, emoțiile, trebuie ținute în frâu în viața publică. Faptul au fost cândva sau sunt încă mai sunt motivații personale nu e de arătat altora. Lucrezi pentru ceilalți, nu pentru tine.


Ce contează e rezultatul obținut cu detașare de cele lumești, dar cu atașare de cele dumnezeiești. Un rezultat obținut tulburând face mai mult rău decât bine. E important să ajungi la el într-un fel folositor, iar când nu se poate e mai bine să renunți la calea aleasă. Nu i-a sosit vremea, poate, sau calea trebuie să fie alta.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu